28 martie 2024
ActualitatePolitia Locala se muta, temporar, intr-un apartament

Politia Locala se muta, temporar, intr-un apartament

Politia Locala si-a luat dosarele, telefoanele si tot personalul si s-a mutat din sediul de pe 9 Mai, unde isi desfasurau activitatea serviciile Ordine Publica, Siguranta Rutiera si Evidenta Persoanei. Agentii au inceput deja sa duca tot echipamentul, deocamdata temporar, intr-un apartament de pe strada Garofitei, acolo unde inainte se facea instruire.

Institutia nu a mai primit nici o pasuire din partea proprietarului – Consiliul Judetean Bacau, care incearca de doi ani de zile sa reintre in posesia cladirii. A fost nevoie de o actiune in instanta si chiar un executor judecatoresc pentru ca politia sa ia masuri si sa se mute. Contractul in baza caruia Politia Locala a ocupat imobilul a expirat in 2014, iar CJ are nevoie de cât mai multe spatii, dupa cum a explicat vicepresedintele Ionel Floroiu.

„Sunt o gramada de servicii si compartimente care au nevoie de spatiu ca de aer. Dupa evaluarea situatiei acestora si dupa reabilitarea cladirii vom lua o hotarâre privind destinatia imobilului”, a spus Floroiu. Seful Politiei Locale da asigurari ca in ciuda dificultatilor impuse de mutare, activitatea institutiei nu va fi afectata. „Incercam sa fim la fel de operativi si functionali. Noi am cerut sa ramânem aici pâna la momentul când vom gasi un sediu nou, dar nu s-a putut”, a explicat seful Politiei Locale, Relu Mardare.



 

Ce fel de spatiu se cauta

In timp ce politistii isi schimba domiciliul, procedura de licitatie merge mai departe. Ca element de noutate, aceasta selectie va fi coordonata de Bursa Româna de Marfuri (BRM) dintr-un motiv simplu: “Am dorit o procedura transparenta, fiind vorba despre un contract pe zece ani care va avea o valoare foarte mare. Am dorit sa nu avem nici un fel de discutii asupra procedurii de selectie, apelând in acest sens la BRM”, a declarat Relu Mardare, seful Politiei Locale. Primul termen este 12 februarie, data pâna la care se depun ofertele.

Nu se percepe tarif de acces la licitatie. Potrivit caietului de sarcini, se cauta un spatiu interior intre 700 – 900 metri patrati si o parcare de minim 300 metri patrati. Locatia trebuie sa fie intr-un perimetru stabilit tot de cei de la Politia Locala, delimitat de adresele Stefan cel Mare, Vadul Bistritei, IL Caragiale, Milcov, Garofitei, Constantin Ene, Garii, Mioritei, Prelungirea Bradului, Digu Bârnat. Durata contractului de inchiriere va fi de zece ani, cu posibilitatea de prelungire, iar costul maxim de inchiriere va fi de 7,5 euro/mp.

Pentru ca dupa deschiderea ofertelor si analiza tehnica se va face o licitatie deschisa, cu strigare, sunt sanse mari sa se obtina un pret bun. Desfasurarea licitatiei presupune trei etape: deschiderea ofertelor, evaluarea indeplinirii conditiilor de calificare si a ofertelor tehnice (inclusiv verificare în teren) si etapa de imbunatatire a preturilor prin licitatie cu strigare si atribuirea contractului. Comisionul datorat bursei este de 0,5 la suta din valoarea de adjudecare a contractului. La capitolul compartimentare, potrivit caietului de sarcini, se cauta un spatiu in care sa existe sau sa se poata amenaja 20 de birouri, sa existe o sala mare de sedinte, una mica, arhiva, patru magazii, centru de calcul, antecamera pentru ofiterul de serviciu.

Daca aceste spatii nu sunt reunite intr-o singura cladire, acestea trebuie sa fie totusi interconectate. Plata chiriei se va face din momentul darii in folosinta. Foarte important: pretul chiriei nu poate fi modificat pe intreaga perioada a contractului. Cei care prezinta oferte cu suprafete mai mari de 900 metri patrati vor da in folosinta spatiul excedentar gratuit.

„Ne dorim ca participantii sa fie seriosi, de aceea este important sa consulte cu atentie documentatia care le este pusa la dispozitie gratuit. Experienta si expertiza detinute de echipa noastra, dar si instrumentele si metodele utilizate clare, transparente, elimina suspiciunile privind favorizarea vreunui potential ofertant.”
Adrian Vatamaniuc, director Terminal Bacau Bursa de Marfuri

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri