19 aprilie 2024
ActualitatePoezia… la timpul prezent, în Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

Elevi, profesori și actori într-un tot unitar

Poezia… la timpul prezent, în Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

Un proiect de suflet se derulează în perioada 21 martie – 8 aprilie la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” în încercarea de a celebra poezia, sensibilitatea, emoția, umanitatea. Pornind de la intenția de a marca Ziua Internațională a poeziei, profesorii de limba și literatura română Pompilia Postelnicu și Ramona Jitaru-Palade au inițiat o serie de manifestări care să aducă poezia mai aproape de cititori și să provoace reflecție în rândul elevilor acaparați și ei de ritmul alert al vieții.

„Poezia…la timpul prezent” este genericul activităților incluse în proiect: lectură de poezie aparținând autorilor contemporani, în interpretarea alecsandrienilor care activează în cadrul trupelor de teatru pentru elevi sau a unor actori ai Teatrului Municipal „Bacovia”, partener în proiect.

De la citirea primară, de familiarizare cu textul, până la „producerea sensului”, care, în cazul poeziei, este mereu emoția, elevi mai mici sau mai mari au experimentat explorarea discursului poetic, alături de actorii Eliza Noemi Judeu, directorul teatrului, și Ștefan Alexiu – care prin talentul lor și creativitate au transformat un text în stare, practic l-au recreat – , au definit sentimentul generat de text și, inedit, au dat nume unei „planete” care își va ocupa locul într-o „galaxie” a poeziei, așa cum și-o imaginează.



„Lectura unei poezii este, în sine, o experiență pentru că presupune o incursiune nu doar în țesătura textuală sau intertextuală, după caz, ci o antrenare a unor reflexe cognitiv-afective existente latent, premise ale descoperirii de sine și de aceea întoarcerea la poezie este o nevoie”, ne-a declarat prof. Pompilia Postelnciu, motivând oportunitatea proiectului.

Proiectul va cuprinde și o abordare a conexiunii textului poetic cu muzica, evocând, cu acest prilej, biografia și textele lui Bob Dylan, laureat al premiului Nobel în 2016, traduse de scriitorul Mircea Cărtărescu. Elevii de liceu vor realiza proiecte multimedia, dar, mai ales, vor asculta piesele muzicianului laureat, în încercarea de a aduce „la timpul prezent” texte și piese care au făcut istorie.

„Cultivarea gustului estetic se poate realiza doar prin conectarea elevului cu poezia aflată la o distanță temporală mai apropiată de epoca pe care el o cunoaște și pe care dorește să și-o explice, pentru a ne asigura de participarea autentică a lectorului în procesul de receptare și capacitatea de folosire a experienței personale în faza de decodificare a mesajului”, a explicat și prof. Ramona Jitaru-Palade.

Texte aparţinând poeţilor contemporani (Ana Blandiana, Radu Stanca, Ileana Mălăncioiu, Mircea Cărtărescu, dar şi Iv cel Naiv) au fost pretexte de lectură, de interpretare şi analiză și în ateliere de lectură organizate de profesoarele Ramona Mocanu, Alina Casian, Dana Popa, Dana Enea, Călina Stroe şi Anca Constantinescu în încercarea de a face din poezie un prilej de sărbătoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri