16 aprilie 2024
CulturăPodul Artelor rezista. Saloanele Moldovei au ajuns la editia XXVI

Podul Artelor rezista. Saloanele Moldovei au ajuns la editia XXVI

Infiintate inca din 1990, incadrându-se frumos in cea mai generoasa activitate cultural-artistica si patriotica (vorbe mari?) care s-a numit “Podul cu flori”, liantul ce a unit gândurile si sentimentele de unire dintre cele doua teritorii, despartite brutal printr-o decizie de cancelarie, Saloanele Moldovei au rezistat, chiar daca “Podul cu flori”s-a ofilit prea repede, transformându-se intr-un veritabil Pod al Artelor.

Infiintate la initiativa unor oameni de mare cultura, promotori ai ideilor progresiste, i-am numi aici, in primul rând, pe artistii plastici Ilie Boca din Bacau si Sergiu Cuciuc din Chisinau, pe ministrii Culturii Andrei Plesu, din România, si Ion Ungureanu, din Republica Moldova, care, depasind obstacolele birocratice, uneori politice, au reusit sa uneasca artistii de pe cele doua maluri ale Prutului. In fiecare an, zeci de pictori, sculptori, graficieni, designeri, fotografi, din cele doua tari isi reunesc cele mai reprezentative lucrari intr-o mare expozitie, supuse judecatii unui juriu, dar si generozitatii institutiilor culturale si administative care contribuie la desfasurarea celei mai importante activitati comune, de inalta tinuta si valoare artistica.

Si anul acesta, la editia a XXVI-a, au raspuns invitatiei zeci de artisti, numarul lucrarilor depasind cifra 300. Au fost nominalizate, in prima faza, pentru jurizare 34 de opere de arta, din care au fost premiate doar 9.



Juriul a fost format din artistii Mihai Sârbulescu (Bucuresti) – presedinte, Dumitru Bolboceanu, presedinte al UAP din Republica Moldova, Valeriu Susnea – membru UAP Buzau, Veceaslav Demir, membru UAP din Republica Moldova, Sorin Purcaru – Iasi.

Premiile sunt urmatoarele: Catalin Aprofirei (Iasi) – Premiul Ministerului Culturii din R Moldova, Mihai Pamfil – Premiul Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau, Octavian Romanescu (Chisinau) – Premiul Consiliului Judetean Bacau, Dumitru Iazan (Chisinau) – Premiul Primariei Bacau, Vladimir Palamarciuc (Chisinau) – Premiul Centrului “George Apostu” Bacau, Ilie Boca (Bacau) – Premiul Muzeului de Arta din Republica Moldova, Sorin Otânjac (Iasi) – Premiul “Mihai Grecu”, Republica Moldova, Bogdan Hojbota (Bucuresti) – Premiul Uniunii Artistilor din România, Viorel Ion Cojan (Bacau) – Premiul Primariei Chisinau, acordat pentru prima data pentru fotografie digitala.

Acum se lucreaza la amenajarea expozitiilor, cu lucrarile trimise pentru concurs, de la Galeriile ALFA, Frunzetti si de Arta Contemporana de la Centrul de Cultura “George Apostu”, vernisajul fiind programat pentru ziua de 14 iulie, in Bacau si 30 august, la Chisinau.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri