25 aprilie 2024
ActualitatePiete golite de ger

Piete golite de ger

Legume proaspat… inghetate

Forfota obisnuita din pietele bacauane este doar o amintire. Gerul din aceste zile a lasat tarabele goale. Comerciantii care s-au incumetat sa isi expuna marfa au fost scosi din casa de lipsuri si datorii. Clientii prefera sa mearga la cumparaturi in supermarket, decât sa dea bani pe legume si fructe inghetate. Singura solutie pentru un comert civilizat in pietele bacauane sunt investitiile serioase in modernizarea lor.

Tarabe goale, câtiva comercianti inghetati si ceva mai multi cumparatori zgribuliti care nu se pot decide ce aleaga. Aceasta este trista priveliste a pietelor bacauane in toiul iernii. Legumele par inghetate, iar singurele fructe ce pot fi achizitionate sunt citricele si merele. Vânzatorii s-au infofolit, dar abia rezista temperaturii foarte scazute. Unii recunosc faptul ca au iesit din casa de nevoie, impinsi de datorii, altii spun ca nu se asteptau la un asemenea frig. “Am masina plina de marfa si trebuie sa o vând,ne-a declarat Mihai Oprea. Tinem merele si le incalzim in masina, sa nu le vindem inghetate. Nu putem spune ca se merita, dar nici nu avem ce face.” Costica Maftei vinde tot mere, aduse de la Suceava. Nu stia ca va prinde asa un ger in piata bacauana, dar acum nu are cale de intors. “Ce fac, ma intorc acasa cu lazile pline? Ne mai incalzim cu un vin fiert si rezistam.” Daca merele par inca in forma buna, nu la fel se poate spune despre morcovi si albitura. Au aspect sticlos. Comerciantii ii sfarâma pur si simplu in mâna pentru a demonstra cât de tare au inghetat. Incearca sa mai protejeze marfa invelind-o in saci. “Altfel ne pierdem toti clientii”, explica o vânzatoare. Cumparatorii sunt putini, infrigurati si indecisi. “Am venit sa cumpar niste varza murata, ne-a declarat Dana Marin. Pot sa fiu sigura ca nu o duc acasa inghetata si se strica apoi in bucatarie. Legume si fructe nu iau de aici, sa dau banii degeaba.”



Sa fie ultima iarna grea?

Comerciantii sunt nemultumiti de conditiile vitrege pe care trebuie sa le suporte. Acestia se asteptau macar la investitii minime care sa-i apere de frig si de curent. Administratia Pietelor sustine ca aceasta ar putea fi ultima iarna grea pentru comerciantii care vin cu marfa in principalul punct de desfacere din oras. Proiectul pentru modernizarea pietei a fost scos la licitatie, costurile fiind estimate la 100.000 de euro. “Au fost trei companii interesate de lucrari, a declarat Vasilica Busuioc, director al Administratiei Pietelor. Urmeaza sa se ia o decizie. Solutia propusa pentru Piata Centrala este montarea de pereti cu geamuri mari care sa poata fi deschise in sezonul cald.” Tot in 2011 se intentioneaza schimbarea instalatiilor de apa, canalizare si energie electrica din Piata Centrala, precum si inlocuirea actualului paviment deteriorat. Piata Sud are doar doua laturi deschise, insa proiectul de modernizare a ei mai are de asteptat.
Doina Mincu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri