Pierduti in marile orase

0
Buhusi - Fundatura Tineretului


Cu multi ani in urma, am publicat in ziarul Desteptarea o serie de reportaje, cu titlul “Bacaul vazut de jos”. Au fost rezultatul unui periplu, per pedes, timp de doua saptamâni, pe strazile municipiului Bacau, impreuna cu prietenul oricarui ziarist – aparatul de fotografiat.

Dincolo de reportajele publicate, a fost o experienta arhivata in carnetul cu notite si in memoria sentimentala, careia nu-i dau inca delete. Am insistat mai mult pe zonele marginase, in cartiere, pe strazile recent populate… Concluzia? Strazi neasfaltate, fara canalizare si apa potabila, fara trotuare, mizerie, o lume care nu se vede de pe Balcescu, Unirii sau din biroul primarului.

Am revenit, ori de câte ori am fost solicitati, pe unele dintre aceste strazi, aproape in fiecare anotimp. Dupa 10 ani nu s-a schimbat mare lucru.

In urma cu o luna, in acest an, printr-o intâmplare, am avut ocazia sa repet experienta din anii trecuti, de data aceasta, in mai multe orase din judetul Bacau, in cautarea unor adrese, a unei strazi care poarta numele unui artist, a unui poet sau istoric, cât si a unor institutii sau obiective turistice. Nu mi-am propus sa folosesc GPS-ul, ci doar o harta, acolo unde am gasit un asemenea instrument de ghidare-identificare, dar mai ales, si cel mai des, comunicarea de timp intrebare: “Stiti cumva, aveti idee cam pe unde este strada…”, deoarece edilii oraselor nu s-au obosit sa puna placute de identificare pe strazi, blocuri, case, de parca toti am fi locuitori ai acelor orase si ar trebui sa stim unde este, de exemplu, strada “Prosperitatii” din Tg. Ocna.

Primul oras “calcat la pas” a fost Buhusi. Nu exista, pentru rataciti ca mine, o harta oficiala a orasului, de vânzare prin chioscuri si librarii, cel putin eu nu am gasit, de aceea am folosit una printata cu mare greutate de pe Google, incompleta.

Am luat-o gospodareste, pe cele aproape 70 de “bulevarde”, “strazi”, “alei”, “fundaturi” si “prelungiri”, pornind din Chebac si pâna in Marginea, unele le-am parcurs integral, altele doar la intrari sau iesiri, depinde cum am nimerit. Ca o regula generala, cu exceptia centrului, strazile nu au placute de identificare, asa cum ar fi normal.

Chiar de la intrare in Buhusi, strada care delimiteaza orasul de comuna Racova (granita este exact pe mijlocul strazii) nu am reusit sa o identific, sa-i aflu numele, nu exista niciun indicator, o placuta care m-ar fi lamurit, a fost nevoie de o “confruntare” pe granita, intre un buhusean si un racovean, incheiata cu o pace fragila: intrebati la primarie!

Nu stiu cât costa o asemenea placuta, insa este absolut de bun simt practic sa-i oferi cetateanului “strain” de oras, o minima informatie. Tot in Buhusi, am ajuns pe strada Tineretului, iar la dreapta am intrat pe o strada, ingropata in noroi, insa cu niste case aratoase, populate, am vazut, de oameni instariti, insa niciunul nu a reusit sa-mi spuna cum se cheama strada. M-a lamurit un cetatean care venea din Marginea, ca se numeste…Fundatura Tineretului.

Ca-i fundatura am vazut, insa n-am inteles de ce a Tineretului. Are vreo conotatie cu actuala stare de fapt sociala si economica a acestei categorii de vârsta? Nu stiu ce le-au spus cei din fotoliul de primar cetatenilor de pe Fundatura Tineretului. Sunt multe trebuinte si nevoi pe…fundatura, cum la fel de multe sunt si pe str. Chebac, descoperita cu ajutorul unor “oraseni” cu cizme la purtator. Nici strada care duce spre Blagesti nu poarta un nume vizibil: “parca ar fi…”.

In schimb, in centrul orasului nu ai nevoie de ghid, toate strazile si aleile poarta un nume, scris frumos pe câte o tablita albastra, sunt asfaltate, unele se scalda in flori, au trotuare. Dar la Marginea ati fost vreodata? Prin Bodesti? Pe Al.I. Cuza? Fac parte tot din geografia fizica a orasului Buhusi. Pe acolo locuiesc chiar si oameni.

De pe Fundatura Tineretului, am dat de strazile Uzinei (!), Gazariei, Vaioaga, Avântului (spre unde?) si mi-am propus sa fiu mai atent la denumirea strazilor de prin orasele judetului. Unele sunt hazlii de tot si nu au nicio legatura cu realitatea; poate or fi avut cu un secol in urma. O alta concluzie – general valabila pentru toate orasele – contine, nu-i numai opinia mea, si o doza de amaraciune: absenta, din nomenclatorul de strazi, a unor personalitati locale, care au lasat ceva in urma lor prin localitatile unde s-au nascut sau au trait, exceptie fiind orasul Tg. Ocna. Sunt prezenti insa voievozi, scriitori, artisti plastici celebri (români si straini), istorici, urmeaza florile, arborii, vedete fiind “Pinului” si “Plopilor”.

Pentru a te descurca prin Buhusi, o spune un om care a cheltuit multa rabdare, imaginatie, uneori nervi, musai ai nevoie de un ghid, de preferinta ar fi sa apelati la seful de la Urbanism, daca aveti treaba pe strada…Pionierului.

Am lasat Bistrita si am trecut Tazlaul

Moinesti. Un municipiu care a capatat, in ultimii ani, o noua infatisare. Mergeti in Moinesti, sa vedeti. Printr-un proiect european, administratia locala a tiparit o harta a orasului, o brosura cu obiectivele turistice, artistice si istorice ale localitatii, cât si alte insemne de promovare a imaginii municipiului, care mi-a fost pusa la dispozitie, cu amabilitate, de dl Viorel Costea, purtator de cuvânt al Primariei.

 Pierduti in marile orase
Str. Republicii, Moinesti

In orasul, denumit altadata al petrolistilor, nu am avut nevoie de nicio informatie, fiecare strada, bloc, alee, poate fi identificata foarte usor: peste tot sunt placute cu numele lor, din Lucacioaia, pâna in Vasâiesti, Hângani, Lunca sau Gazarie. Fiecare bloc, casa sunt numerotate, inscriptionate la ambele capete, la blocuri sunt inscrise inclusiv numarul apartamentelor de pe scari. Nu stiu, insa, cum au reactionat de-a lungul anilor cetatenii din cartierele amintite (Hângani, Vasâiesti si chiar Lunca) la promisiunile autoritatilor, deoarece de ani si ani (de când au devenit oraseni) aud aceleasi propozitii: va vom asfalta strazile, va vom introduce canalizare, locuitorii fiind nevoiti sa se multumeasca cu ce au mostenit de la bunici si strabunici: noroi, santuri, punti instabile, poduri din lemn. Departe, departe de centrul municipiului, prin Vasâiesti, am descoperit str. Republicii, o scurtatura din 1 Mai spre DN 2G, o ulita pe lânga un pârâu.

Mai nimerit ar fi fost “Pârul Rece” sau “Ulita uitata”, dar nu Republicii. Nici in Moinesti, in afara de Tristan Tzara si gral. Nicolae Sova, nu gasesti o alta strada cu denumirea unui localnic destoinic. Eu as denumi o strada cu numele doctorului Darânga, vestit chirurg, cu multi ani in urma, la spitalul din Pietrosu, cel care a “taiat” mii de pacienti cu sanatatea macinata prin schelele Moinestilor, sau, de ce nu, str. “Cotirlet Adrian”, medicul care a reconstruit un spital si l-a adus la un nivel de dotare si performanta, comparabil cu oricare altul de rangul lui din Europa.

Printre cele 90 de strazi, in Moinesti, am gasit usor strada Scânteii! Au fost doua zile frumoase in Moinesti, in Parcul cu pini, La Izvoare, prin Galeriile de Arta, singura “pata neagra” fiind inca cladirea de la intrare, care ar fi putut sa fie ba hotel, ba centru de recuperare sau sediu de firma. Se spune ca, in sfârsit, Primaria a preluat imobilul. Mai departe, o sa vedem ce va iesi.

Pe Trotus in jos…

Nici in Comanesti, ca turist sau in cautarea unui punct de sprijin, nu ai la indemâna vreo harta sau alt instrument de ghidare, pur si simplu au disparut librariile si acele mult cautate harti. In spatele Garii (o zona foarte urâta) stau de vorba cu un fost miner despre una si alta, dupa care ii zic: Domnule, eu caut strada Gârlei. Cautati-o! dar mai sigur intrebati un taximetrist. Buna idee. De fapt, acesti carausi moderni aveau sa ma scoata in toate orasele din incurcatura.

Prin Supan sau Zavoi strazile sunt definite, insa placutele sunt vechi, ruginite, sterse de vreme, abia distingi sau intuiesti ce scrie pe ele. Ai zice ca orasul minerilor este simplu de parcurs, intri pe Combinatului (dinspre Moinesti), pe Moldovei din Darmanesti si iesi pe Minerului, spre Agas. Asa ar parea, dar nu-i. Prima strada la stânga, de pe Combinatului, este proaspat asfaltata, ingusta, insa fara nume si nici n-am reusit sa aflu. Nici str. Moldovei, strada principala, care se suprapune cu 12A, nu are act de identitate, cum nici pe malul Trotusului nu s-a obosit Primaria sa ne lamureasca pe ce strazi ne aflam (vezi foto).

 Pierduti in marile orase
O alta strada anonima din Comanesti

Este o intreaga harababura la intrarea dinspre Onesti, strazi care se incaleca, intersectiile nu sunt marcate: unde, spre unde, cum ar fi normal intr-un oras aproape turistic. Primarul Viorel Miron are câteva mandate la activ, este iubit de comanesteni, a calatorit mult prin tari din Vestul Europei. Sunt sigur ca a vazut cum sunt marcate strazile prin Ungaria, Austria, Praga. Nu? Nu-i greu sa faca “lumina” intr-un oras cu doar 130 de strazi, stradulete si alei, plus 20 de intersectii. Eu am depistat, cu insistenta, strada Gârlei, chiar si Gârla Morii, insa Islazului (!) mi-a dat de furca.

A fost, in Comanesti, o experienta interesanta, mi-a stârnit amintiri, prin Zavoi, in adolescenta, la Clubul 1 Mai, când mi-am ros pantofii la discoteca, unde cânta celebrul Jean Danaita, cu formatia sa. Acum, clubul este inchis. Dupa kilometri parcursi, pe o caldura sufocanta, mi-ar fi prins bine un pahar cu apa, insa nu exista in tot orasul o pompa, o sursa publica, de unde sa te racoresti. Pentru un localnic nu-i o nenorocire, insa omului venit de departe i-ar prinde bine o ciusmea, dar mai ales un grup social public (WC), care – am constatat – lipsesc din toate orasele prin care am trecut.

Darmanesti, dragostea mea…

Legenda spune ca, in primii ani ai decenului ’50, a venit la Darmanesti Gheorghiu Dej, sa vada Rafinaria recent pusa in functiune. Mai marii regiunii Bacau i-ar fi propus temutului prim secretar al PMR sa declare Darmanestiul oras. In prima faza a discutiilor era aproape convins, insa, ghinion, la plecare, masina sefului statului a trecut peste o imensa productie secundara a unei bovine, cu toate ca se maturase drumul dimineata.

A plecat suparat, iar Darmanestiul a ramas sat pâna prin anii ’90, când satele Darmaneasca, Bratulesti, Plopu si Lapos au devenit cartiere ale noului oras. N-am avut probleme sa ma descurc, orasul are o singura strada principala – Energiei, de patru kilometri, cu ramificatii scurte prin Boistea, Cartierul Nou, de lânga Rafinarie, Poiana (sat infiintat cu stramutatii din satul inghitit de apele lacului format de Barajul de la Valea Uzului), apoi str. Uzinei, pâna la Salatruc si Baraj.

A fost o data un oras. Rafinaria s-a inchis, la fel si multe alte fabrici de mobila, de cherestea, cea de spirt, celebra brutarie de lânga Clubul Rafinariei, care s-a inchis si el, acolo era o biblioteca foarte buna, unde imi petreceam, la inceputul anilor ’70, multe ore placute, un cinematograf, sala de bal. Aveam 18 ani, prima iubita – Rodica, pe str. Chimiei, a doua iubita – Geta, pe Energiei (nu spun numarul), a treia…!

Acum este pustiu. Mi se pare ca vad umbra fostului director al rafinariei, Ion Manea, un om nu cu multe scoli, insa respectat pentru profesionalismul lui, cel care a luat investitia de la zero, conducând-o pâna la inceputul anilor ‘80. O poveste frumoasa, insa cu final trist. Departe de ruina nu este nici Castelul Stirbei, din minunata poiana de deasupra coloniei unde locuiau specialistii rafinariei, cât si fostul frumos han de la Barajul de pe râul Uz. Orasul mai traieste prin cele 15-16 volume de memorii si istorie, scrise cu pasiune si documentare de istoric de profesorul meu, Vasile Alexa. Cu plecaciune, dom’ profesor!

Fundatura lui Ion Creanga

Dupa o saptamâna intru in Târgu Ocna, oras statiune. Ma duc intins in cartierul-sat Poieni, la iesire spre Dofteana. De fapt, orasul si-a capatat statutul prin alipirea acestui sat, a Tisestiului si Vâlcele, astfel ca, vrând-nevrând, locuitorii au devenit oraseni, cu acte in regula, insa nu-i legitimeaza si conditiile de viata.

In Poieni, ca la sat, oamenii se cunosc intre ei, nu le trebuie denumiri la ulite. Am revenit in oras, dupa ce am fost in Gura Slanic, am evitat sa urc pe Magura, deoarece am mai fost cu ani in urma, insa nu am ratat strada care duce spre Pârgaresti, pe la fostul centru de reeducare a minorilor, fara a ma dumiri cum se numeste strada principala. Oras frumos, cochet, curat, insa nu am putut sa nu merg spre Salina, obiectiv cautat insistent de turisti. Aici, surpriza: strazile sunt hacuite de traficul greu, se circula extrem de greu, praf, gropi.

 Pierduti in marile orase
str. Ion Creanga

Strada Salina are numeroase ramificatii, o pierzi, o regasesti, cum se intâmpla si cu str. Garii. M-am distrat la intersectia strazilor Viitorului cu Cimitirului si m-am intristat pe str. Ion Creanga, o fundatura neasfaltata care se opreste sub un pod. Pacat, marele povestitor merita o strada mai buna. Si in Tg. Ocna sunt strazi fara identitate, n-au nici un indicator, le stiu doar localnicii, cum este str. Prosperitatii, o ulita neasfaltata, care pleaca tot din una plina de praf, la nici 50-60 de metri de centrul orasului.

In toate orasele pe unde am fost, se observa o grija deosebita pentru centrul localitatii (boala veche la români), blocuri vopsite, flori, trotuare modernizate, iluminat public suficient, asfalt proaspat, insa strazile marginase, unele in calea turistilor, lasa de dorit, sunt uitate de la investitii, de parca nu ar fi tot ale orasului, de care fiecare primar se mândreste in pliante frumos colorate, insa n-am vazut niciun pliant cu intersectia Salinei cu Garii. Greu la deal fara…harta, fara placute de identificare a strazilor, domnule primar. V-o spune un om patit. Si mi-e sete…



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ