20 aprilie 2024
ActualitatePetrochimia onesteana moare, dar nu se preda

Petrochimia onesteana moare, dar nu se preda

Doua dintre intreprinderile de pe platforma industriala Borzesti care mai au instalatiile in picioare, Rafo si Chimcomplex, dau in continuare sperante onestenilor. Ca inca o dovada ca speranta, cum se spune, moare ultima. Sperante pentru revitalizarea macar partiala a acestei platforme si, evident, a unui oras intreg construit special pentru ea, Onestiul.

Daca uzina chimica, Chimcomplex, functioneaza si este practic „perla coroanei” a imperiului industrial creat de omul de afaceri Stefan Vuza, o intreprindere profitabila si suport pentru unul dintre cele mai mari proiecte economice ale României, crearea Companiei nationale de chimie, rafinaria inca agonizeaza economic. Dar nu se preda!

La Rafo sperantele celor care mai cred in ele sunt inca in picioare. In prag de faliment, dupa ce Fiscul i-a pus sechestru pe active in celebrul proces al lui Ovidiu Tender in dosarul Rafo-Carom, rafinaria si-ar fi gasit cumparator. O companie cu sediul in Austria, Andres Capital, stapânita tot de un investitor rus, a batut palma cu fostul actionar majoritar, compania Petrochemical Holding, pentru pachetul sau de actiuni. Chiar ieri, reprezentantii cumparatorului erau din nou la Onesti, pentru a analiza etapele de preluare a unei intreprinderi despre care au declarat deja ca o vor reporni, fie si in etape, si ii vor revitaliza inclusiv reteaua proprie de benzinarii.



Despre concluziile acestei ultime runde de negocieri si de analize la Rafo vom reveni cu amanunte, dar pâna atunci sa observam ca rafinaria, conservata perfect dupa oprirea instalatiilor in anul 2008, mai prezinta ininteres, iar cei aproape 400 de salariati si-ar putea relua activitatea lor de baza: rafinarea petrolului. Plus ca alti oameni ar putea gasi aici din nou de lucru.

Soarta Rafo a fost una pecetluita, pâna acum, de mari interese de grup, cu destula influenta politica. Soarta Chimcomplex a fost, insa, una mai dulce, sub strategia economica a unui om de afaceri despre care initial nu se vorbea tocmai laudativ, dar care a dovedit ca stie ce vrea si pentru el, dar si pentru industria onesteana. Nici Chimcomplex nu mai are câti salariati avea odata. Dar functioneaza si, impreuna cu sora ei mai mare, Oltchim, ar putea reface prestigiul petrochimiei românesti. Rafo ar putea fi si ea undeva pe podium.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri