25 aprilie 2024
ActualitatePeste 10 000 de cutii cu lapte au fost confiscate de polițiștii...

Peste 10 000 de cutii cu lapte au fost confiscate de polițiștii băcăuani

Polițiștii băcăuani au confiscat peste 10 000 de cutii cu lapte, care erau transportate fără documente de însoțire și cu un autovehicul neautorizat pentru transportul produselor de origine animală.

În baza planului “SĂRBĂTORI DE IARNĂ ÎN SIGURANȚĂ”, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău din cadrul structurilor de ordine publică, investigarea criminalității economice, investigații criminale și rutieră continuă să acționeze pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură să aducă atingere liniștii publice, siguranței personale și a bunurilor cetățenilor.

În cadrul acțiunilor desfășurate la data de 10 decembrie a.c., polițiștii au oprit în trafic o autoutilitară, care se deplasa pe strada Republicii din Bacău, la volanul căreia a fost identificat un bărbat de 27 de ani, din localitate.



Polițiștii au stabilit că cel în cauză, angajat al unei societăți comerciale, transporta 10 836 cutii de lapte semidegresat, a câte 200 ml fiecare, pentru care bărbatul nu deținea documente de însoțire.

De asemenea, din verificări polițiștii au stabilit că autotutilitara în cauză nu avea avizată autorizatia sanitar-veterinară pentru transport produse de origine animală, pe anul 2015.

A fost solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul DSVSA Bacau, care au constatat neconcordanțe între marfa transporată și declarațiile de conformitate prezentate.

Faţă de societatea comercială s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 5 000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea celor 10 836 de cutii cu lapte.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri