23 aprilie 2024
ActualitatePescuit fara limite… de vârsta

Pescuit fara limite… de vârsta

Recomandare venita din partea unei doamne care nu-si arata vârsta. Dupa mii de ore petrecute cu undita in mâna, pe lucii de apa din intreaga moldova si canalele deltei, pare firesc. Trezitul de dimineata si miscarea in aer liber fac bine sanatatii. Plus doza moderata de adrenalina, când pestele adus la mal te saluta din coada si pleaca impreuna cu montura cu tot.

„Pestii pierduti au fost totdeauna cei mai mari”. Dupa o iarna capricioasa, deloc buna pentru pescuit, Mihaela Botin abia asteapta incalzirea vremii. Stam de vorba relaxati, la o cafea, având in fata albume cu amintiri.

Unele imortalizate in alb negru, altele colorate, in miscare, vizualizate de pe tableta. Babele, care tin pe vechi, scutura fulgi mari pe fereastra, sub un cer innegurat ca in noiembrie. „Dintotdeauna eu am fost altfel. De când eram mica. Noi suntem cinci frati. Patru fete. Eu eram cea mai diferita. Totdeauna trebuia sa fac ceva in plus, fata de scoala, fata de serviciu. Puteam mai mult. De mica am vrut sa fac gimnastica artistica.



Am avut sansa sa fiu selectionata de doi antrenori renumiti pe vremea aceea, Marina si Mircea Bibire. Era prima data când se facea gimnastica de performanta in Bacau, la Clubul Letea. M-au selectionat de pe marginea santului, cum ne jucam noi, copiii atunci, facând podul, roata… Aveam opt ani. Era prin cinzeci si patru. Am ajuns cu antrenamentele trecând de faza intâi la juniori, pâna la participarea la competitii. Atunci antrenorii au invitat parintii sa ne vada la un exercitiu demonstrativ. Când a vazut mama si cu tata cum ma indoiam pe bârna, mai mai sa cad, ca ei nu stiau exact ce fac eu acolo, s-au speriat. Sa nu-mi rup Doamne ceva. Gata fata, nu mai mergi! E periculos. Dar fugeam dupa scoala si ma duceam la antrenamente.” Parintii, muncitori la Letea, daca au vazut ca fata lor mijlocie nu are stare, au inscris-o la un club de muzica pentru elevi.

De la bârna la poante

„Tot cânti tu toata ziua prin gradina, mi-a zis tata. Si-am cântat o vreme, muzica populara. Am avut si o inregistrare, in studiourile de la Iasi. La liceu am intrat din prima. Era cunoscut ca Liceul de Cultura Generala nr. 3, actualul Liceu Sportiv. Cum in timpul scolii trebuia sa fac si altceva, m-am inscris la dans modern, la Casa de Cultura. Acolo am fost coleg cu Gelu Cociorva, bun dansator, dar si mare pescar. In primul an, a venit de la Piatra Neamt regretatul maestru coregraf Andrei Lupu. M-a selectionat pentru ansamblu de balet clasic. O noutate pentru Bacau.

[lock_content]

Cum noi nu mai vazuseram balerine, si-a pus el in picioare poante, ca barbat, ca sa ne arate cum sa ne miscam. Râdeam pentru ca noi stiam ca poantele inseamna glume. A montat multe spectacole si am luat multe locul intâi pe tara, la festivaluri. Am luat si eu locul trei ca solista, la Arenele Romane, in «Faun si nimfa»”. Dupa liceu urmeaza o scoala tehnica la Iasi, insa domeniul contabilitatii nu o atrage. Se regaseste tot in latura artistica, desenând modele pentru covoare, la o sectie de creatie din oras. Devine membra a Ansamblului de dansuri „Bistrita”, colindând toata tara si intreaga Europa, ajungând pâna in Libia, când Gaddafi era in plina ascensiune. „Atunci m-am vopsit bruneta. Nu ne-a lasat securitatea sa mergem blonde, de teama sa nu sara arabii pe noi”. Cum baiatul a inceput sa creasca, a trebuit sa renunte la turnee.

„Primul peste m-a imbolnavit”

Când prietena Tuti si sotul ei au invitat-o intr-o zi la pescuit, a stat pe gânduri. Nu stia ce pas avea sa faca. „Mi-au dat o undita, o am si acuma. Una din aceea antica, grea, din fibra de sticla. Mi-a pus sotul ei momeala. Ce? Nici nu voiam sa pun mâna pe asa ceva. Am mers pentru prima data, la Galbeni. Si stateam eu acolo pe mal, la soare, cu undita-n mâna. Atâta mi-a trebuit. Sa prind un peste. Si-a intrat microbul in mine… de m-am imbolnavit. Acum ii intrebam eu mereu, când mai mergem la pescuit. Nu mai dormeam noaptea de nerabdare. La inceput mi-era asa de scârba sa pun râma, nu stiam cum se prinde in cârlig si ma tot rugam de ceilalti sa ma ajute. «Ei nu-ti place, dar de pescuit peste iti place?». Am invatat, m-am obisnuit. Când merg la balta nu ma plictisesc niciodata. Si au fost zile când nu am prins nimic. Pescuitul pentru mine este mai mult decât o terapie. Stau calma, ma uit la pluta, ma bucur de priveliste.”

Tactica si tehnica

Mihaela prefera stilul sportiv, undita cu pluta. Acest mod de a pescui ii da satisfactia inteparii pestelui si lupta pentru a-l aduce in juvelnic. Foloseste si bologneza (o varga lunga, inelata), la mreana, pe râu. „Când pescuiesti cu undita trebuie sa ai si tactica, si forta. Daca iti intra unul mare, neavând mulineta, trebuie sa-l mai lasi, apoi iar sa-l tragi. Ii mai dai drumul, si tot asa. Ma dau usor, usor, in spate, si-l aduc incet pâna la mal. Atunci trebuie sa tii bine undita intinsa, asa ca-ti trebuie forta. De multe ori am mai mult succes eu, la undita, decât prietena mea care sta in dreapta, si da la feder. Când vede ca prind, tot se muta mai lânga mine, tot se apropie. Si ma intreaba, cum fac?, cu ce dau? Si-i zic sa se duca mai incolo, ca daca ii intra un peste ne incurcam. Pentru ca de multe ori ni s-a intâmplat asta. Dupa aceea tot ea vine: «Mihaeluta… cu ochii tai buni si cu rabdarea care-o ai, imi desfaci si mie nodul asta?!»”

De la Prut in Delta

Locurile de pescuit nu sunt alese intâmplator. Zvonurile circula repede printre pescari. Telefoanele mobile trimit instantaneu marimea capturilor, asa ca povestile pescaresti nu mai sunt atât de… umflate. „Punem mâna de la mâna bani de motorina, il luam si pe Codrin, baiatul lui Tuti, si mergem. Suceava, Vaslui, Roman. Odata am ajuns pâna la Albita, la granita. Nu este loc prin Moldova sa nu fi pescuit. Si in Delta am avut peripetii. Acum trei ani ne-am dus pe bratul Sf. Gheorghe. Am lasat masinile la o pensiune si am plecat cu barcile pe brat, sa stam câteva zile cu cortul. Eram un grup destul de marisor. Intrasem deja pe teritoriul ucrainienilor de-acum.“ In zona de granita, pescuitul este restrictionat. Sunt si regulile stricte impuse de comunitatea europeana. Lipovenii au autorizatii speciale pentru anumite zone.

Sarmale si mistreti

„Am cunoscut acolo un ascet. Un calugar care isi injghebase o capela micuta si un adapost. Ne-am instalat tabara in apropiere. Având atât de multe bagaje de carat, nu am mai luat cu noi cortul mare, adus din Franta, ci unul luat la repezeala, din asta chinezesc. Dupa ce l-am instalat, ne-am dat seama cât de prapadit e. Baietii ne-au spus ca e cortul mamelor. Dimineata ne sculam ude leoarca de la roua. Noaptea veneau porci salbatici. Din aia cu picioare lungi si colti mai mari. Prietena isi punea dopuri in urechi, si bagata in sacul de dormit, n-avea treaba. Dar eu ii auzeam cum vin. Zgâltâiau cortul, grohaiau. Baietii erau departe, cu unditele. Si strigam: Parinte! Parinte!!! Ne manânca porcii! Si-l auzeam. Ditamai parintele, tragea niste Dumnezai… Acuma nu stiu daca porcilor sau… noua. Dimineata, traversam cu barca pe malul celalalt. Aveam un sac cu boabe de porumb, sa aruncam nada, si dupa aia, da-i toata ziua la pescuit.” O privesc cum i se lumineaza chipul când povesteste. La televizorul cu sonorul dat in surdina, ce emisiune credeti ca se difuza pe Discovery? Continua: „Dar si preotul ala… ce surpriza ne-a facut! A facut niste sarmale cu ciuperci, de nu ne mai saturam. Si a venit cu un platou mare. A trebuit sa mai aduca. Ne-a invitat duminica dimineata la slujba. Nu prea avea enoriasi. Am ramas impresionati. Bineinteles, când am plecat, i-am lasat toate alimentele. Ulei, zahar, faina, salam, conserve si… acatiste cu bani.”

O ultima recomandare

Mihaela Botin nu putea sa nu participe la concursurile de pescuit. Mai multe si mai bine organizate, nu cu multi ani in urma. Trofeul cu locul intâi, obtinut la Horgesti, in doua mii sase, are un loc central in vitrina. „De-acuma carasul se umple cu icre. In aprilie e numai bun. Sa mai dea caldura, trebuie sa mergem. Apropo de carasi. Eram noi doua la pescuit la Horgesti. Lânga noi erau doi pescari. Se vedea ca se pricep. Noi scoteam peste dupa peste. Aia nimic. Vine unul la noi sa ne intrebe la ce dam. La vermisori i-am spus. «Dati-ne si noua o mâna, poate sunt mai norocosi». Doar aveau si ei. Le-am dat. Sunt pescari superstitiosi care nu dau nimic, sa n-aiba ghinion. Noi tot scoteam iar ei nimic. S-au enervat si-au plecat. Am aflat mai târziu, dupa ce s-au «laudat» la altii, ce ciuda si nervi au avut pe noi. Dar pe balta nu te duci sa bei, sa faci chiolhanuri. Te duci sa pescuiesti, in liniste. Altfel… râde pestele de tine.” Timpul a trecut pe nesimtite. Am mai aflat de juvelnice rupte de atâta peste si de imensi crapi, scapati din pacate, in apropiere de mal. In mod cert, si anul acesta vor exista partide si intâmplari demne de povestit. Fir intins celor doua prietene si tuturor celor care vor merge in mod sportiv, la pescuit.

[/lock_content]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri