Ati fost lunea in târg? Forfota de duminica ramâne uitata. In prima zi a saptamânii, banul are o cu totul alta valoare. Ma las ratacit printre tarabe. Sunt adapostite in cosmelii, construite din tabla ondulata. Voci imperative ma preiau de la intrare, fara a-mi da ragaz de a ma dumiri, ce produse sunt expuse spre vânzare.

„Cu ce va servim domnu’…?” Este o virtute a inertiei sa vii la munca, când stii ca, in aceasta zi fasta, de inceput ciclic datator de speranta, nimeni nu-si imprumuta un leu, tocmai din teama de a nu-i merge bine. Simt in jur o concurenta acerba, intr-o comunitate poleita cu politeturi. Inghesuiala de oferte, atârnate, risipite pe jos, peste care pasesc cu grija, ma duce cu gândul la timpurile când evreii ne invatau cum se face comert, pe Strada Mare. Sunt bacauani care n-au calcat niciodata pe aici. Locul este cunoscut ca „Târgul de rusi”, „Bazarul de pe Milcov” sau „Talciocul de la Cateaua lesinata”.

Mai vin duminica, dar rar, moldoveni de peste Prut, cu scrumbii afumate si conserve de peste, in cutii din alea de tabla, carora nu le rezista niciun deschizator chinezesc. Si daca tot veni vorba de peste, intr-un perimetru de nici o suta de metri liniari, gasesti aici cinci (hai sa le spunem magazine), cu articole pentru pescuit. Nouazeci si noua la suta din produse sunt de provenienta asiatica. Ai senzatia ca si viermisorii, la cum se inconvoaie dârdâind de frig in cutie, iti fac plecaciuni. Dar ca sa fiu impartial, am oprit in fata standului cu cea mai mare vechime din târg. Recunosc ca, de-a lungul timpului, am facut ceva cumparaturi de aici. Il cunosc pe patron, dar nu am stat niciodata la o sueta.

Ieri am vândut de-un leu

Traian Grigoras este si administrator, si contabil, si vânzator. Se ocupa cu aprovizionarea, dar da si cu matura când expune, in fiecare zi, standul. Il gasesc, imbracat cu trei hanorace si o gluga trasa pe cap, tastând la laptop. Profit ca afara fulguieste si, in jur, nici tipenie de clienti. „N-am ce sa spun. Nu e nimic deosebit. Haideti sa o lasam pe alta data”. Inceputul suna „promitator”. Greu insa sa ma mai las plecat de acolo. Si uite-asa, incet-incet, nici nu stiu când a trecut o ora.

„Pescuitul este a treia pasiune a mea. Ce fac acum am preluat de la tata. Ioan Grigoras. El avea dupa anii nouazeci, aici, o taraba. Iesise la pensie si mai aducea câte o undita, câte o lanseta. Acum are optzeci si opt de ani. Sunt multumit ca este activ si e la curent cu politica. Eu nu am mai fost de patru ani la pescuit. E frumos, imi place dar… e o indeletnicire murdara. Te apuci sa «omori» râmele in cârlig!

Am pescuit de când eram copil, pe Siret. Apoi la Poiana Largului, la Coada lacului la Bicaz. M-am nascut in Bacau, dar dupa parinti, radacinile sunt de la Tg. Neamt, de la Pipirig. Aveam o creanga de alun, o struna de treizeci si cinci si ace gasite pe la tata. El este un pescar adevarat. Ma consider bacauan, dar imi place foarte mult zona aceea, o zona frumoasa, de munte”. Suna telefonul. Era chiar tatal lui. Vorbesc ceva despre o reteta. Sta impreuna cu sora lui la Bârlad. Nu sunt indiscret. „In 92, am terminat politehnica la Iasi. TCM. M-am angajat la o firma, recunoscuta atunci, si faceam distributie.

Chiar imi placea. Au avut probleme financiare, s-a redus personalul… m-au dat afara. Ce era sa fac. M-a chemat tata sa vin in bazar. Nici nu stiam unde-i bazarul. Si nici nu concepeam ca eu pot sa fac asa ceva. Dupa o luna m-au chemat, sa ma intorc. Asta era prin doua mii. Nu m-am mai dus. A fost o perioada buna, pâna in doua mii opt. Bazarul e altceva. Stiu oameni care n-o sa vina niciodata sa cumpere de aici. Si nu ca imi fac reclama, dar aceleasi produse pe care le am eu, in oras le gasesti si de doua ori mai scump. Acum vine perioada de iarna, s-a dus sezonul. Ieri am vândut de un leu”. Traian s-a nascut in saizeci si sapte. Sotia este profesoara de matematica. Nu au copii.

Clientul il câstigi greu si-l pierzi repede

L-am intrebat care-i prima pasiune. Raspunsul a venit prompt. „Motoarele. Mi-au placut desenul tehnic, surubareala, masinile. Dar n-am avut bani ca sa-mi indeplinesc pasiunea. Daca as gasi un serviciu cu cinsprezece – douazeci de milioane, as lasa standul. Aici trebuie sa aduni vara ca sa ai bani pentru facturi iarna. Stai afara, te porti frumos cu cei care trec, mai suporti si glumele nesarate a câte unui nenorocit… Chiar ii spuneam cuiva ca am ajuns sa traiesc ca furnica, sau ca ursul, si bine ca nu seman cu greierele.” Un pescar se intereseaza daca are larve. „Nu. N-am mai adus de doi ani.

Nu sunt conditii sa le tin. Le-am pierdut atunci. Noaptea a dat inghet si a trebuit sa le arunc pe toate. Si dadusem ceva pe ele. Viermusi am. Iau de la o firma, tocmai de la Pitesti”. In general se cauta struna, unii ii spun guta, altii nailon, nada si cârligele. Consumabilele cum s-ar zice. Lansetele si mulinetele se vând mai rar. Oamenii prefera sa le mai cârpeasca sau sa le duca la reparat. Clienti fideli i-au ramas doar pensionarii. Având o sursa stabila de venit, reusesc sa-si mai puna deoparte o suma de bani si pentru satisfacerea acestei slabiciuni. A doua pasiune am aflat ca este sportul. A jucat fotbal, dar nu de performanta. Cel mai mare peste prins a fost o stiuca, de patru kilograme si jumatate, capturata la blinker, in Delta. „Bine, a mai prins cineva tot atunci una, de sase kilograme, si cu aia ne-am pozat toti. Am pierdut fotografia când am formatat calculatorul.

DSC_0212

De ce n-am mai fost la peste? Imi arata toti pe telefoane, capturile. Asta ma dispera. Fiecare spune ca e unica. Unora chiar le place sa se laude. Si când vad câte douazeci pe saptamâna, mai ales vara, ajungi sa te saturi. Oricum dadeam drumul la majoritatea pestilor prinsi. Mi-era mila. De asta nu-mi place nici vânatoarea. N-as putea sa trag. Dar imi place natura si sa fac miscare in aer liber”. Nu este nici resemnat dar nici prea entuziasmat. Perspectiva a ce va fi peste zece ani nu-i creaza emotii.

„Din nouazeci si pâna azi s-au produs atâtea schimbari in viata mea, incât e greu sa ma uit asa departe. Un muncitor de la Mercedes vrea sa se vada peste zece ani tot in fabrica lui. Dar eu? N-as vrea sa ma vad la fel, ci undeva, unde sa o duc mai bine, dar nici sa nu am ce pune pe masa. Totusi, nu vad decât doua variante. Ori tot aici, in bazar, ori la tara. Acolo, la munte, unde avem ceva pamânt mostenit de la bunici. In urma cu sapte ani, am inceput sa punem câte-o caramida, la o casa. Nu mare. Doua camere si-o baie. Cel mai important insa, e sa fim sanatosi”. Nu mai ninge. Fac câteva fotografii si-mi iau ramas bun. Am sa mai trec pe aici când voi merge sa pescuiesc la copca. Traian ramâne pe scaunel, in fata laptopului. Asteapta calm, parca resemnat, sa-i vina clientii.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ