29 martie 2024
ActualitatePescar de apa curgatoare

Pescar de apa curgatoare

Din intâmplare, intr-o zi cu soare, trecând pe la Piata Sud m-am intâlnit cu un pescar. Câti nu trec pe acolo?! Personajul din povestea de astazi imi devenise cunoscut… fiind amintit des in pataniile la pescuit ale altora.

Este vorba despre Costica Nestian. Specialist in prinsul pestelui in ape curgatoare, face parte din garda veche de meseriasi. L-a avut ca profesor pe Gelu Cociorva, de la care a furat meserie. A inceput când inca se mai folosea firul de par din coada de cal si boldul indoit drept cârlig. In acea zi i-am luat doar numarul de telefon.

Dupa o saptamâna am reusit sa ne intâlnim la o vorba mai lunga. Este nemultumit de cum a evoluat pescuitul si de calitatea morala a unor asa zisi pescari. „Se braconeaza mult. Toti au plase din astea, monofilament, cu ochiuri mici. Nu scapa nimic. Nu mai zic de cei care prind cu curent. Ieri am trecut pe la Târgul de rusi. Aveau baietii la vânzare plase din astea, la greu. Nu le interzice nimeni.



934035_455658184521660_804183991_n

Aici asociatiile astea, nonguvernamentale, ar trebui sa se implice mai mult. Nu e suficient sa pui doar o pancarta. Si mai este o problema. La toate raidurile astea antibraconaj organizate, a doua zi nu gasesti pe nimeni pe balta. Pe o parte i-as intelege. Majoritatea spun ca prind de foame, dar sunt destui care si comercializeaza.

Cred ca nu exista vointa pentru a eradica pescuitul cu curent electric. Mai este inca un aspect, legat de modul cum se informeaza intre ei. Eu sunt pescar de Siret. Merg destul de des, si nu singur. Nu e indicat sa mergi singur. Malul e inalt si ai nevoie de cineva sa te ajute daca intepi o piesa mare. Daca dai peste un loc bun si prizi, a doua zi vor fi trei acolo, iar a treia zi, treizeci. Trebuie facut cum face Cociorva. Daca il intrebi unde a fost, el evita sa dea amanunte. «Pe Siret. Ce, nu stii unde-i Siretul?»

Daca dai… iei!

Domnul Nestian evita asa numitii pescari de duminica. Prefera, daca poate si daca timpul i-o permite, linistea din cursul saptamânii. A fost o vreme când a cochetat si cu vânatoarea, dar a simtit ca nu este facut pentru asa ceva.

„Acum douazeci de ani era o moda. Sa te faci vânator. Ca o dovada ca esti smecher trebuia sa ai permis de arma. Asa a devenit vânator cine-a vrut si cine n-a vrut. Pe mine ma batea Sosu la cap. Asa ca am dat examen la Miercurea Ciuc. Am fost la vreo zece partide de vânatoare. Cred ca ghinion a fost. Ieseau in cale numai caprioare. Si n-am tras niciodata. Mi-aduc aminte ca eram odata cu Marian, un om extraordinar, seful Ocolului de la Pâncesti. Venisera acolo multi. Numai domnu’. Domnu’ deputat, domnu’ senator, domnu’ presedinte…

De impuscat nu impusca nimeni nimic. Masa de dupa era importanta. Tin minte ca eram in stand cu Lus, fratele lui… Dumnezeu sa-l odihneasca. Mai la vale de mine era Silviu Lefter, Nelu Chiriac, in deal Valeriu Gheorghe si undeva, ultimul in stand, Sosu.

La un moment dat, apar in fata mea cinci caprioare. Lus se da dupa un copac si imi face semn. Ii fac si eu semn sa stea linistit, ca nu trag. Ma uitam la ele cât de elegant paseau, cu narile frematând. Nu erau speriate.

947136_455657947855017_1568155418_n

Striga Valeriu Gheorghe la mine «trage mai!» Am tras. In sus. Si-au loat-o la goana. Mi-am dat seama ca imi lipseste acel «ceva» care te face sa fii vânator. Asa ca m-am lasat. Am vândut si pusca.”

Ca la orice pescar care se respecta, portbagajul masinii trebuie sa fie plin cu de toate. Pentru orice situatie. Isi aduce aminte de anii copilariei, când lucrurile erau atât de simple si pestele se lasa parca amagit mai usor.

„Pescuiesc de pe la unsprezece ani. M-am nascut in cinzeci, la Vutcan, zona Vasluiului. Si era acolo un iaz, la vreo cinci kilometri. De fapt mai este si acum. Ii spunea Posta Elan. O balta extraordinara, alimentata de un pârâu, Elan. Asa se cheama. Acum este concesionata. Atunci era a CAP-ului. Nu indraznea nimeni sa intre. Era insa un mecanic cu motopompa care alimenta cu apa gradina de zarzavat. Ma imprietenisem cu el. Asta era meserias la pripoane, plase. Eu dadeam cu undita unde dadea el mâcare sa adune pestele.

Ce partide am facut acolo. Ce peste scoteam! Ma mai duc si acum, dar rar. E departe.” Ori din nostalgie, ori datorita faptului ca, in timp, amintirile capata o patina aparte, Costica Nestian foloseste expresii de genul „atunci era mai mult peste decât apa sau stiucile mai multe decât broastele.”

De la undita simpla a trecut la sculele de performanta. Ba chiar a participat si la competitii. A ajuns in finala pe tara, pe echipe, ocupând locul patru. Asta acum vreo zece ani. In afara de Siret mai are un mare avantaj. Trebesul trece prin spatele casei. „Ieri dimineata, dupa ce am facut o pauza la o cafea, m-am intâlnit cu Puiu Bichescu.

DSC_0147

El fusese pe Siret. Toata ziua nu a avut nicio trasatura. Eu, in doua ore si ceva, am prins sapte cleni, doua beldite si un porcan. Si niciun clean nu semana unul cu altul. Trebesul iti ofera o liniste extraordinara. Nu te bate nimeni la cap. Bine, am avut razboi cu vecinii de acolo. Am zis «bine ca am vândut pusca».

Gaseam numai vârsti, plase. Habar nu au sa pescuiasca. Arunci doua mâini cu viermi, pui cârlig mic, lanseta cu pluta si este imposibil sa nu traga. Le-am dat lectii. Dar important este sa dai nada. Daca nu dai, nu iei.” Alt loc preferat pentru pescuit este la Valea Uzului, la pastrav. Insa pescuitul la copca aduce alt gen de satisfactii. „Este ca o lectie de socializare. Stau toti gramada, pe un petec de gheata. Râsete, mistouri facute unul de altul. Pestele nu mai este motivul. Stai ore bune in frig pentru câtiva bibani.”

De la ses la munte, de pe Bistrita in Delta. Fotografii mai vechi nu mai exista. Primesc in schimb câteva de la ultima iesire pe Dunare. Costica Nestian nu-si arata vârsta. Sigur, aceasta se datoreaza si pasiunii, si respectului pentru natura.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri