„Persoanele cu dizabilitati se irosesc inchise in casa”

3


– Interviu cu Daniela Tontsch, presedinta Consiliului National al Dizabilitatii din România

Ati inceput o campanie nationala care are un nume foarte frumos: „O Românie accesibila intr-o Europa fara bariere”. Inteleg ca, deocamdata, România accesibila e doar un deziderat.

Prin aceasta campanie, persoanele cu dizabilitati vor sa traga un semnal de alarma cu privire la accesibilitate. Accesibilitatea e rezultatul accesibilizarii. Acesta e un lant destul de lung. Nu este vorba numai despre rampe, numai despre acele intrari special amenajate in anumite institutii, e vorba de accesibilizare cu totul, de la educatie pentru copii pâna la incadrarea in munca a adultilor si informare. E foarte trist ca in România, desi in acest moment suntem la o distanta destul de mare de Revolutie, persoanele cu dizabilitati se confrunta cu probleme foarte mari. De exemplu, parintii sunt obligati, unul dintre ei, sa renunte la serviciu pentru a-si duce copilul cu dizabilitati la scoala. Daca ar fi intelese si aplicate Conventia ONU si Legea 448, asa ceva nu s-ar intâmpla!

Presupun ca dificultatile nu se incheie odata cu studiile. Ce probleme au adultii?

Principala problema a persoanelor cu dizabilitati adulte e ca nu se pot angaja. Angajatorul considera ca nu sunt competitive, nu dau randament pentru ca, adesea, nu au scoala. Nu poti sa angajezi o persoana fara scoala, deci totul pleaca de la educatie. Ca sa ajunga la acea independenta financiara si sociala e nevoie de educatie.

Persoanele cu dizabilitati care au o profesie sau o calificare se angajeaza la fel de usor ca o persoana fara dizabilitati?

Nu, persoanele cu dizabilitati care au studii sunt privite, din nefericire, la fel ca cele fara studii. Angajatorul nu le recunoaste nivelul de pregatire, nu se gândeste ca ar putea fi angajati foarte buni. Si chiar daca i-ar recunoaste pregatirea, din nou intervine problema accesibilizarii. O persoana in scaun rulant, chiar daca a terminat o facultate, nu poate ajunge la locul de munca. Eu am gasit de mai multe ori un loc de munca, dar angajatorul mi-a spus din start ca nu-mi poate asigura transportul, nici accesul in cladire.

In institutiile in care exista rampe, acestea sunt functionale, pot fi utilizate sau au fost construite formal, doar pentru ca institutia sa nu fie amendata?

De cele mai multe ori, nu sunt functionale. Nici in Bucuresti, in primaria Capitalei, nu prea ai acces si, de ce sa nu spunem, chiar la Parlamentul României sunt ceva probleme. Daca nici in cele mai reprezentative institutii, persoanele aflate in scaun rulant nu pot intra, atunci ce asteptari poti avea de la alte institutii sau firme?

S-au facut, in ultimii 25 de ani, niste pasi in directia unui mediu mai prietenos pentru persoanele cu handicap?

E total nesemnificativ ceea ce s-a realizat. E pacat ca valorile din rândul persoanelor cu dizabilitati se irosesc inchise in casa. Chiar eu am descoperit, in timpul unei campanii, cercetatori, scriitori, adevarate valori care nu pot sa straluceasca la fel de bine ca o persoana valida. Vreau sa va dau exemplul unei cercetatoare in domeniul biofizicii, Adina Milac, din Bucuresti, care consuma mai mult de jumatate din salariul de cercetator pentru transportul la locul de munca. Desi are in fata blocului o linie de tramvai care ar putea sa o duca pâna la birou, nu o poate folosi. Mama sa o duce in fiecare zi cu masina, se intoarce, isi rezolva treburile, la prânz se duce iar si o ajuta sa mearga la toaleta, apoi, la sfârsitul programului, sa se intoarca acasa. Daca familia si persoana respectiva nu si-ar dori foarte mult sa munceasca si sa aiba un anumit rol in societate ar renunta pentru ca motivatia financiara nu exista.

Sperati ca, prin aceasta campanie, sa schimbati realitatea si sa mai cada niste bariere?

Consiliul National al Dizabilitatii si-a propus sa aduca fata in fata pe reprezentantii autoritatilor si pe cei ai organizatiilor persoanelor cu dizabilitati pentru ca lipsa colaborarii dintre acestea este factorul care blocheaza lucrurile. Daca vor ajunge fata in fata, vor intelege care sunt problemele, vor empatiza si vor gasi impreuna solutii. Iar daca nu vor reusi, noi chiar vrem sa fortam autoritatile sa colaboreze.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Sunt in cea mai mare parte deacord cu cele spuse de Daniela.Eu ma numar printre cei care a avut norocul sa ma pot angaja si tin sa mentionez ca am avut tot sprijinul din partea angajatorului.E o reusita personla care ma bucura. Deci daca vrei poti.

  2. Persoanei cu dizabilitati nici macar nu i se permite sa demonstreze ce poate . Este intampinata de la bun inceput cu vorbele : nu vei putea pastra ritmul, nu avem ce sa-ti dam potrivit posibilitatilor tale , e prea greu , programul prea lung ……. etc .

  3. Perfect de acord cu parerea lui flory, pe ca si mie m-i s-a intamplat acest lucru desi eram mai eficient in ceea ce faceam deca marea majoritate a colegilor de munca. Traim in Romania si asa vor ramane lucrurile mult timp de acum in colo. din nefericire.

LĂSAȚI UN MESAJ