20 aprilie 2024
ActualitatePersoane urmărite, depistate de polițiști

Persoane urmărite, depistate de polițiști

La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Dofteana, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Tânărul a fost condamnat de Tribunalul Bacău la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic ilegal de droguri de risc.
Cel în cauză a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

Polițiștii au depistat, la data de 08 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, un tânăr de 21 de ani, din comuna Răcăciuni, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Bacău.
Tânărul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

La aceeași dată polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au depistat un minor de 16 ani, față de care Judecătoria Bacău a dispus măsura internării într-un centru de reeducare.
În conformitate cu sentința penală emisă de Judecătoria Bacău, față de minor s-a dispus educativă privativă de libertate a internării pentru o perioada de 2 ani, pentru savarsirea infracţiunii de tâlhărie calificată.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri