18 aprilie 2024
ActualitatePensionarii sunt aşteptaţi să-şi ia cardul de călătorie

Pensionarii sunt aşteptaţi să-şi ia cardul de călătorie

Pensionarii din municipiul Bacău care încă nu şi-au ridicat cardul personalizat de călătorie cu autobuzele SC Transport Public SA mai au la dispoziţie câteva zile pentru a intra în posesia legitimaţiei amintite.

Cei care nu se vor prezenta la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), din cadrul Primăriei municipiului Bacău, până în data de 30 septembrie, inclusiv, se vor trezi într-o situaţie neplăcută.

„Noi îi rugăm, pe această cale, să vină în termenul menţionat, deoarece de la întâi octombrie nu vor mai putea merge cu autobuzul decât în baza cardului de călătorie. Dacă, la un control pe mijlocul de transport, nu vor putea prezenta acest document, cei surprinşi într-o asemenea situaţie şi care nu vor avea nici bilet de călătorie vor fi sancţionaţi contravenţional. Toţi pensionarii, care se încadrează în plafonul de venit stabilit de către Consiliul Local pentru acordarea acestei gratuităţi, şi-au făcut fotografie pentru card, astfel că nu se poate spune că nu cunosc că trebuie să se prezinte la noi într-un anumit termen, pentru a-l ridica”.



Carmen Fifirig, şef serviciu Asistenţă Socială din cadrul DAS Bacău

Amintim că pensionarii din municipiul Bacău, cu o pensie de până în 1.206 lei, beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun şi vor utiliza cardul personalizat, în locul abonamentului.

Distribuirea cardurilor a început în data de 23 august, la DAS Bacău, str. Ştefan cel Mare, nr.17. Din municipiul Bacău, aproximativ 10.000 de pensionari circulă gratuit cu mijloacele de transport în comun.

În luna septembrie, care este o perioadă de tranziţie, de acomodare cu noul act, cei care au card, îl folosesc concomitent cu abonamentul (legitimaţia) de călătorie. Cei care nu se vor prezenta până în data de 30 septembrie, inclusiv, la sediul DAS Bacău, ulterior vor primi cardul de la ghişeele societăţii de transport.

La înmânarea cardului, pensionarii primesc şi un pliant cu instrucţiunile de utilizare. În luna septembrie, cei care au carduri primesc informaţii utile şi în mijloacele de transport.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri