28 martie 2024
ActualitatePensia socială creşte cu 120 lei

Pensia socială creşte cu 120 lei

Chiar dacă unii pensionari au un stagiu de cotizare extrem de mic, ei vor beneficia din acest trimestru al anului de o majorare considerabilă a pensiei. Astfel, de la 1 martie 2017, pensia (indemnizaţia) socială minim garantată în plată va creşte de la 400 lei, în momentul de faţă, la 520 lei. Din judeţul Bacău, aproximativ 19.000 de persoane au o astfel de indemnizaţie.

Printre aceşti pensionari se regăsesc foarte mulţi dintre cei care au lucrat înainte de 1989 în fostele cooperative agricole de producţie. Chiar dacă au muncit ani mulţi, stagiul lor de cotizare la pensie este mic, deoarece nu au reuşit de fiecare dată să realizeze normele impuse în agricultură. Alături de ei, însă, sunt şi alte persoane care au desfăşurat activitate în sectorul de stat, dar o perioadă extrem de redusă.

Tuturor acestor persoane, pentru stagiul de cotizare (vechimea în muncă) pe care îl au, li se cuvine o pensie de sub 400 lei, în prezent. Dintre cele aproape 19.000, circa 170 au dreptul chiar la o pensie de numai un leu! Şi aceasta deoarece, de anul trecut, legislaţia permite pensionarea de invaliditate şi a bolnavilor care au doar o lună de plată a contribuţiei la asigurările sociale de stat. Dar, indiferent de stagiul de cotizare, tot conform legii, toţi cei 19.000 primesc, în completarea pensiei, diferenţa de până la 400 lei, în momentul de faţă, respectiv 520 lei, din martie.



Pentru alte zeci de mii de pensionari, însă, veştile nu sunt la fel de spectaculoase. Deşi ei au o vechime mult mai mare în muncă, banii pe care îi vor lua în plus vor fi foarte puţini. O pensionară care la 31 decembrie 2016 avea 540 lei, pentru un stagiu de cotizare de 31 ani şi 6 luni (18 ani vechime în muncă, plus 13 ani şi 6 luni, de pensie de boală, pentru care se calculează stagiul potenţial), din ianuarie 2017 va beneficia de 568 lei, în urma majorării cu 5,25 la sută a punctului de pensie.

Aşadar, va avea cu numai 48 lei mai mult faţă de o persoană care a lucrat doar câteva luni. Şi în această situaţie sunt zeci de mii de pensionari care au muncit 20-30 de ani, dar care iau cu câteva zeci de lei mai mult în comparaţie cu beneficiarii indemnizaţiei sociale. O discriminare, pe care de ani de zile o reclamă pensionarii în cauză. Ei cer, pe bună dreptate, de tot atâta vreme, ca în cazul celor care au cel puţin stagiul minim de cotizare (15 ani), calculul pensiei să pornească de la indemnizaţia socială (520 lei) în sus. Astfel, stabilirea pensiei lor ar fi făcută pe principii echitabile.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri