29 martie 2024
ActualitatePe strada Muscatelor infloresc doar promisiunile

Pe strada Muscatelor infloresc doar promisiunile

Am crezut ca le-am vazut pe toate, insa viata, realitatea este mereu surprinzatoare, iti asterne privirii imagini si situatii din partea mai putin insorita a unor lucruri. Zilele trecute, o postare la un material publicat in cotidianul DESTEPTAREA, ma duce, dupa ce consult harta municipiului, pe strada Muscatelor, undeva prin Izvoare. Ai doua variante, ori intri, din Izvoare, pe strada Pictor Stefan Luchian, apoi faci la stânga, sau, pentru o mai mare siguranta a masinii, alegi varianta str. Ogorului, dupa care faci la dreapta.

Localizarea nu am facut-o pentru cei care locuiesc, de ani buni, pe aceasta strada cu un frumos nume de floare, ci pentru cei din administratia locala, care, afirma locuitorii, nu mai nimeresc aici, preferând sa comunice cu ei, platitori de impozite, consecventi si seriosi votanti, prin scrisori, cu antet, numar de inregistrare, scurte, dar, dupa cum vom vedea, nu la obiect. Muscatelor nu-i mai lunga decât doua stadioane de fotbal, cum nici straduta ce poarta numele pictorului Stefan Luchian, nu are mai mult.

Alaturarea pare nimerita, mi-am zis inainte de a ajunge, marele pictor fiind autorul unor opere artistice de o rara frumusete, in care florile ocupa un loc aparte. Strada care-i poarta numele este un dezastru pentru automobile si pentru pietoni: gropi, dâmburi, numai bune pentru o pista de incercare a rezistentei suspensiilor la basculante, dupa ce au iesit de pe linia de fabricatie. “In ultimul timp, taximetristii refuza sa raspunda la comenzile noastre, recomandându-ne sa iesim pâna la intrarea din Izvoare”, ne spune doamna Daniela Fodor, de pe Muscatelor nr. 9. “Saptamâna trecuta am chemat Salvarea, insa soferul ne-a spus ca nu poate intra, deoarece risca sa distruga scutul de la blocul motor, fiind nevoit sa ocoleasca pe Ogorului. Asta-i strada Stefan Luchian, o ulita sateasca, unde doar carutele mai pot circula”, mai precizeaza doamna Fodor, ultima reprezentanta a locuitorilor de pe strada “Muscatelor” (subiectul nostru), in raporturile cu administratia locala.



4. reportaj str. muscatelor

Fostul viceprimar uita de la mâna pân’ la gura

Locuitorii de pe Muscatelor sunt in razboi de ani de zile cu Primaria Bacau. Motivul este unul simplu: ei cer, Primaria nu vrea sa asfalteze aceasta scurta si cocheta strada. Au facut numeroase interventii, s-au inscris in audiente, au trimis cererile lor si in scris. Singurul hatâr facut locuitorilor de pe Muscatelor a fost balastarea din când in când a strazii, ceea ce a dus la inaltarea ei cu 50 de centimetri, fapt ce conduce la inundarea locuintelor si gradinilor, la fiecare ploaie. La solicitarea scrisa a doamnei Daniela Fodor, in numele tuturor locuitorilor de pe strada, prin care solicita asfaltarea strazii, in conformitate cu promisiunile facute de-a lungul timpului, Primaria Bacau ii raspunde, cu adresa 30906/2014, semnata de fostul viceprimar, ing. Iulian Stoican, si directorul Directiei Drumuri Publice, ing. Florin Mateuta : “…la urmatoarea rectificare bugetara, din iulie 2014, vor incepe lucrarile de asfaltare a strazii Muscatelor”. Trece timpul, trece rectificarea si, pe Muscatelor, nu se vede picior de constructor. Tenace, doamna Fodor revine cu o noua reclamatie la Primarie, raspunsul (nr. 42464/04.12.2014) fiind de-a dreptul batjocuritor:

“Exista un proiect din 2006 al SC Drum Proiect, prin care lucrarile de asfaltare urmau sa inceapa, insa a fost necesara reactualizarea preturilor la nivelul anului 2012”, semneaza tot ing. Iulian Stoican. Prin iulie a aceluiasi an, raspunsul era altul, dar, pentru oficialii urbei nu mai conteaza. “Am lasat sa treaca sarbatorile, iarna, s-a aprobat bugetul pe 2015 si am revenit, la insistentele vecinilor mei, cu o noua solicitare, in 2015. Acelasi raspuns ca in iulie 2014. Uitati ce scrie in adresa 24029/28.04.2015, dupa 33 de zile: Dupa rectificarea din iulie 2015, se va tine cont de solicitarea dvs. si vor demara lucrarile de modernizare a strazii Muscatelor. Eu nu mai inteleg nimic, isi bat joc de noi. Nu am reusit sa intru in audienta la primar, am dat telefon, am vorbit cu un domn, care mi-a spus ca solicitarea mea a fost retinuta si o va transmite mai departe.” Dupa informatiile noastre, rectificarea de buget s-a facut, banii au fost repartizati pe anumite lucrari, doar ca Muscatelor va trebui sa astepte, in logica Primariei, urmatoarea … rectificare de buget, din 2016.

“Domnii de la Primarie ne iau in parabole”

Trecem strada, la nr. 8, si stam de vorba cu domnul Constantin Neaca, veteran pe strada, “umblator”, cât a fost sanatos, pe la usile Primariei. “Eu am facut numeroase interventii, si in anii trecuti si acum, de patru luni sunt inscris in audienta la primar, la Registratura, ca nu te mai primesc boierii sa-i deranjezi la usa, dar nu am primit niciun raspuns. De patru luni… Sa ma iertati de vorba proasta, dar nu mai pot, astia sunt neseriosi, ca sa ma exprim si eu elegant, ca eram sa spun un cuvânt mai greu, de 10 de ani ne tot promit. A fost aici directorul Mateuta, nu-i serios nici el, domnule, cu mare milogeala a facut canalizarea, au tras apa, dar tot nu au asfaltat, daca tot au stricat strada, de ce nu au turnat si asfalt?; Muscatelor si Luchian sunt singurele strazi neasfaltate in cartier. Asta-i! Iar m-am dus la Mateuta, acelasi raspuns, m-am dus la Turcanu, nu-i de competenta mea, mi-a zis, dar de ce sta pe scaunul ala pe bani publici?

1.reportaj muscatelor - adrese Muscatelor

Canalizarea este proasta, nu are scurgerea necesara, ramân mizeriile pe conducta, când se umple vin in casa, Mateuta m-a luat in parabole, sa turnam apa, aia la bloc cum toarna apa. Spune si dumneata daca sunt sanatosi. Le-am dat solutii: nu, si nu. Acum, sa va mai spun una, daca se apuca de asfaltat, obligatoriu ar trebui sa rada strada, sa o aduca la nivelul anterior, insa nu o s-o faca, deoarece canalizarea este la acest nivel, ca nu au ascultat atunci, au facut de capul lor si uite ce a iesit. Eu imi platesc impozitele pâna la 31 martie, sa nu mai am treaba cu ei, dar, ma intreb, eu am numai obligatii? Drepturile mele unde sunt? Acum nu mai pot merge la usa lor, ca nu ma mai tine un picior, dar se duce vecina noastra, doamna Fodor, nici ea nu a avut mai mult noroc, dar nu-i vina ei, ci a lor, ca ne mint, ca pe niste copii”, ne spune, dintr-o suflare, domnul Constantin Neaca.

Pe Muscatelor, doamna Fodor mai asteapta un raspuns de la primar, iar domnul Neaca sa fie chemat in audienta. Pe strada lor muscatele s-au ofilit, doar promisiunile mai infloresc, iar pe drumul Stefan Luchian se inmultesc gropile. In 2016 sunt alegeri si urmeaza o noua rectificare de buget.
P.S. De curând, domnul Neaca a fost (a câta oara!) in audienta la ing. Florin Mateuta, director al Directiei de Drumuri Publice din Primaria Bacau, dupa care m-a sunat la redactie. “L-am rugat sa-mi spuna cum mai sta treaba cu strada Muscatelor, stiti ce mi-a spus?, aceleasi justificari: Ca proiectul este vechi si trebuie facut altul, a uitat ce a semnat in aprilie, ca o sa ma anunte el când se hotaraste ceva. Nu m-am putut abtine si i-am zis si eu: Domnu’ inginer, nu mai puneti bicarbonat in promisiuni, ca dau pe afara. Ce sa zic si eu!” Fara alte comentarii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri