Acum un secol şi un sfert, primarul oraşului Bacău, care se trăgea din os domnesc, a donat aproape 1000 de cărţi şi, împreună cu alţi colaboratori cu dragoste de carte şi lectură, a înfiinţat prima bibliotecă publică, „pentru cei care nu ştiu, să înveţe, pentru cei care ştiu, să se perfecţioneze”.
Şi, nu oriunde, ci chiar în sediul Primăriei, o clădire foarte frumoasă, construită pe la 1850, care a rămas şi peste ani, o emblemă a arhitecturii locale. Este în picioare, în faţa ei s-a ridicat, în 1971, statuia poetului Bacovia, emblemă a Bacăului, vizavi de un alt imobil, devenit ştanţă pe vederile şi cărţile poştale tipărite atunci când autorităţile chiar erau interesaţi de imaginea unui oraş în plin proces de modernizare, cu toate sacrificiile inerente şi, în multe cazuri, dureroase şi inutile.
În 1919, fondul de carte este transferat Casei de Sfat şi Citire „Vasile Alecsandri”, care avea tot rol de bibliotecă publică. În 1950 avea deja peste 4000 de volume, suportă alte mutări şi revine definitiv în vechiul lăcaş, în 1960, când i se atribuie şi titlu de proprietate pe imobil. Are, acum, un patrimoniu imens, extrem de valoros, însă nu are propria casă, în 2004, din motive de gâlceavă, puerile, netraductibile în limbaj civilizat, Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” (vă amintiţi, întemeitorul Bibliotecii) a fost pur şi simplu scoasă din casa ei şi mutată la Muzeul de Ştiinţele Naturii, iar Secţia pentru Copii şi Artă a fost aruncată la Muzeul de Istorie.
Acum avem trei instituţii ciuntite, puse una peste alta, toate fără identitate, deturnate de la scopul pentru care au fost construite. Un primar, la 1893, a înfiinţat o bibliotecă, cu banii şi cărţile personale, iar astăzi, după 124 de ani, nimeni nu mai este interesat de lectura publică, de o bibliotecă modernă, cu sediu şi adresă proprii.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
