20 aprilie 2024
Top StoryPatru bacauani, condamnati pentru santaj si camatarie

Patru bacauani, condamnati pentru santaj si camatarie

Judecatoria Bacau a dat condamnarile in dosarul a patru bacauani, arestati in iulie anul trecut pentru santaj si camatarie. Cea mai mare pedeapsa a primit-o P. F. care trebuie sa stea dupa gratii patru ani si doua luni.

Alti doi camatari, N. F. si D. F., au primit pedepse cu inchisoarea de trei ani si sase luni, iar un altul, O. F., a fost condamnat la doi ani si zece luni inchisoare. Din aceste pedepse se scade perioada deja executata prin retinere si arest preventiv, incepând cu data de 3 iulie 2014 pâna la zi.

Cei patru camatari au fost arestati dupa ce trei persoane care au împrumutat bani de la ei au mers la politie si s-au plâns ca sunt amenintate cu moartea si obligate sa plateasca saptamânal dobânzi de 50 la suta din împrumut.



Oamenii au reclamat atunci ca sunt nevoiti sa restituie sume ce depasesc de o suta de ori valoarea initiala a imprumutului si au povestit anchetatorilor despre presiunile si teroarea prin care au trecut dupa ce au facut greseala sa ia bani de la camatari.

Un astfel de caz disperat este cel al lui M.M.C. care a luat 800 de euro cu împrumut de la unul dintre camatari.

Lunar i s-a impus o dobânda de 200 euro si, astfel, imprumutul a ajuns, in doar câteva luni, la 1.500 euro. Strategia camatarilor era de a-i indatora cât mai mult pe oameni si de a-i plasa apoi la alti camatari care sa-i „ajute” pesemne cu alte imprumuturi din care sa acopere dobânzile uriase.

M.M.C. nu a realizat ca intra, astfel, intr-un „mecanism tip suveica” din care este imposibil de iesit. A luat de la un alt camatar 1.500 euro pentru care platea lunar 500 euro. A dus-o asa, dintr-un imprumut in altul, pâna a pierdut calculul dobânzilor si a cedat nervos.

Platea saptamânal sume cuprinse între 600 şi 900 de lei. Când nu a mai avut din ce sa plateasca nici dobânzile, camatarii au trecut la amenintari. I se calcula deja dobânda la dobânda. Membrii clanului au inceput sa-i faca vizite acasa, sa-i intimideze sotia si chiar sa o loveasca.

A fost primul avertisment. Al doilea pas, au amenintat camatarii, era sa le rapeasca fiica de 14 ani. In declaratia data la Parchet, mama lui M.M.C. a spus ca, în circa doi ani, ea le-a dat înapoi camatarilor aproape 70.000 euro.

Alte victime au povestit anchetatorilor cum au fost nevoite sa plece din oras si sa se ascunda pe la rude, la tara, de teama camatarilor. Unii si-au vândut apartamentul sau au facut credit pentru a reuşi sa-si achite datoriile. Dosarul a ajuns, la inceputul anului, la Curtea de Apel dupa ce inculpatii au contestat condamnarile date de Judecatoria Bacau.

Carmen Stefan

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri