Pastele strabunilor – o sarbatoare mai aproape de Dumnezeu

0
Elena V. Jigau, profesoara din Scorteni care vorbeste despre Paste in stil didactic (Foto: Ioan Bisca)


Cea mai importanta sarbatoare de peste an a românilor, Pastele, a suferit, in timp, transformari impuse de mode, de obiceiuri straine sau chiar de regimurile politice. Pastele ramâne, insa, praznuirea care te apropie cel mai mult de Dumnezeu, iar felul in care simteau si respectau aceasta inaintasii nostri ni se pare acum de-a dreptul fabulos. Cei care au apucat vremurile vechi si inca mai pot povesti ne uimesc cu amanunte desprinse parca din legende.

In satul Scorteni, Elena V. Jigau, fosta invatatoare, fosta profesoara de limba româna, acum o persoana la 80 de ani impliniti, ne-a descris Pastele traditional cu acelasi tact cu care a educat generatii de copii in scolile din Scorteni, in cunoscutul stil didactic, adica pe etape. „Daca vorbim despre cum se pregateau oamenii pentru a sarbatori Pastele – ne-a spus de la inceput doamna Jigau -, trei elemente trebuie sa avem in vedere: omul, locul si actiunea propriu-zisa”. In aceste etape am retinut savoarea unor vremuri de acum 60 -70 de ani, când Pastele era precedat de activitati prestate cu religiozitate, dar si cu mare pricepere si, mai ales, cu mare curatenie trupeasca si sufleteasca.

Curat la suflet, dar si la trup. Curat peste tot locul

Icoana sfânta din amintirile despre Paste ale doamnei Jigau a ramas si va ramâne mama sa, Leonora. Era una dintre cele cinci fete ale familiei sale, foarte gospodina. Stia cum se cuvine rânduielile gospodariei in preajma Pastelui si nimeni nu-i iesea din cuvânt. Lucrul incepea imediat dupa Sarbatoarea celor 40 de Mucenici, adica la inceputul lui martie, iar principiul de baza impus era CURATENIE. Curati trebuiau sa fie si oamenii, dar si locurile in care traiau.
Casa familiei era in centrul atentiei, dar nu numai. Se varuiau casa si incaperile, se facea curatenie si in curte si in gradina, dar si pe terenul din fata casei, de la drum. Când incepea curatenia, tot satul vuia. Toti se grabeau sa aduca varul, sineala, nisipul, lutul, tot ce era necesar. Curatenia trebuia terminata pâna in Saptamâna Mare si nu erau uitate nici mormintele din cimitir.

 Pastele strabunilor   o sarbatoare mai aproape de Dumnezeu
Mama Leonora supraveghea strasnic pregatirile de Paste

Oua inchistrite la Scorteni

In Joia Mare incepea pregatitul bucatelor. In acea zi se vopseau ouale. Se vopseau simplu, nu cu modele diferite, ca acum, cu frunze de patrunjel sau de alte plante. Umblând prin lucruri vechi, mama Leonora a gasit insa o chisita, dar nu stia ce este aceea. Era o pensula de încondeiat ouale, facuta dintr-un betisor (de obicei de arama sau de tinichea subtire), prevazuta cu câteva fire de par de porc. Chiar in camera de curat a casei si-a facut un loc al ei. A adus ceara curata si s-a apucat de lucru. „La asemenea lucrare trebuie un om iscusit – spune doamna Jigau. Aceasta este o veritabila meserie, in care trebuie sa pui arta, iscusinta, abilitate, rabdare, cunostinte de cultura generala, chiar suflet. E nevoie, insa, si de flexibilitatea mâinii”. Mama impartea suprafata oului in patru parti egale, dupa care desena figuri geometrice.

„Mama inchistrea ouale numai cu ceara absolut curata, nu combinata. Furnizorul ei trebuia sa se jure ca e curata. Dar si vasul in care puneai culorile si cosul in care puneai ouale vopsite trebuiau sa fie folosite numai la asa ceva. Precum si chisita. Erau lucruri folosite doar o data pe an, dar era bine sa le ai”.
Elena V. Jigau

Totul era facut cu mare credinta. Iar pe oul de Paste trebuia scris neaparat „Hristos a inviat!”. Aranjatul oualor in cos se facea intr-un anume fel. „Noi le puneam intr-un paner invelit intr-un prosop curat, cusut cu flori (nu brodat) chiar de mama, spalat si apretat. Ouale erau asa fel asezate incât sa se vada inscrisul de pe ele. Era un adevarat ritual. Iar pe masa de Paste, cosul cu oua era pus in mijloc” – isi aminteste fosta profesoara din Scorteni.

Vinerea, ziua de cozonaci si pasca

Cozonacii de Paste in Vinerea Mare se coceau. Femeile framântau avan aluatul. Se trezeau de la ora 2.00 si incepeau lucrul. Pentru pasca, mama Leonora avea tingiri speciale, unele incretite pe margine, altele patrate, dar si una speciala, mare, in care se facea Prinosul (colacul mare de dus la biserica) facuta de mesterul Stara Duta. In aceasta facea Pasca Pastelui. Pasca se umplea cu brânza. Se facea turta pastii, apoi colacul propriu-zis al ei. Pe colac, cu mâna, femeile faceau galatusi (un fel de crestaturi mari), pe care ii mai numeau si gâlci. Colacul se punea de jur imprejurul turtei. Apoi se facea maiaua pastii, din cas taiat cuburi si brânza framântata cu mâna, cu galbenus de ou, cu zahar si mirodenii, dar si cu esenta de vanilie sau de rom. „Matusa mea, Catinca – spune doamna Jigau -, punea in aceasta maia si faina de porumb, care strângea bine maiaua. Era un obicei in tot satul”. La vremea aceea, pe drumul satului era numai miros de pasca. Pe fata pastii se puneau doua suvite de aluat, in forma de cruce. Aceea era, de fapt, pasca bisericii, de dus la biserica.

 Pastele strabunilor   o sarbatoare mai aproape de Dumnezeu
Elena Jigau, pe vremea in care Pastele era ascuns de rigorile regimului comunist

Cuptorul

Aproape fiecare casa avea cuptorul ei. Cuptorul intâi se varuia si pe afara si inauntru. El trebuia intâi incercat. Se puneau numai lemne uscate, de ulm, de fag, de stejar, nu de brad sau de altfel. Iar lemnele erau taiate subtiri si lungi. Dupa vreo doua-trei ore, când se incalzea, se incerca puterea cuptorului. Stiau femeile câte minute trebuia tinut cuptorul infundat. Dar se uitau permanent sa nu se pârleasca ce era inauntru, cozonacii sau pasca. „Mama ne invata altfel cum sa controlam temperatura: sa bagam mâna in cuptor si sa spunem Tatal nostru. Daca mâna rezista acolo, era semn ca era pregatit cuptorul. Altii puneau un pic de faina pe vatra” – isi aminteste domana Jigau.
Când se scoteau cozonacii, erau pusi musai pe scândura de brad, apoi se pastrau pe o masa pregatita special, curata, cu fata de masa, inveliti cu proaspe de cânepa sau de in, pentru a se pastra proaspeti.

 Pastele strabunilor   o sarbatoare mai aproape de Dumnezeu
Amintirea vechiului cuptor de pâine revine chiar si in fata cuptoarelor moderne de astazi (Foto: Ioan Bisca)

Mielul

Mielul de Paste era obligatoriu. Se prepara simplu: bors, friptura si drob. Pentru friptura se facea o maia speciala, cu usturoi, dar intâi se fierbea un pic carnea, sa iasa mirosul si grasimea. Se taia pulpa de miel in doua, dar se puneau si coastele. Tot din coaste se facea tocna de miel sau carnea de pe ele se punea la drob. „Multi râdeau de mine ca ceream bezaraul (prapurul), in care faceam drobul – a mai spus doamna Jigau. Dar nu stiau cât e de bun. Fierbeam maruntaiele si le tocam foarte marunt. Mai puneam faina de grâu, ou, piper, cimbru, leustean, patrunjel, ceapa verde si marar. Friptura o faceam in cuptorul din care scoteam cozonacii. Mai dadeam un foc usor, scoteam jarul si aduceam tingirile. O faceam in ulei. Statea in cuptor si doua-trei ore, sa se faca in liniste. Patrunjelul, loboda alba, mararul si ceapa, ardeiul si morcovul erau verdeturile adaugate la friptura. Apoi, o mâncam direct din tingire”.

 Pastele strabunilor   o sarbatoare mai aproape de Dumnezeu
Pentru masa de Pasti, fata de masa era lucrata in casa si folosita numai la asemenea eveniment (Foto: Ioan Bisca)

Masa de Paste adevarata era in familie. Ziua incepea, insa, cu luatul anafurei de la biserica. Se ciocneau oua vopsite. Se spunea „Hristos a inviat!” si se raspundea „Adevarat a inviat!”. Daca se spargea un ou, se credea ca omul acela va muri inaintea celuilalt. Erau glume, desigur, mai ales ca unii veneau pregatiti chiar cu oua de lemn.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ