Regula de Aur, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” (Luca 10,27), pe care am auzit-o în Evanghelia de astăzi, nu este o idee ce aparţine doar creştinismului. Fiecare religie şi cultură are Regula de Aur sub o formă sau alta. Evreii spun: „Ce urăşti nu fă semenilor tăi. Aceasta este legea: restul este comentariu”. Musulmanii: „Nici unul dintre voi nu este credincios până când nu doreşte pentru fratele lui ceea ce vrea pentru el”. Hinduşii: „Astfel se rezumă îndatoririle: nu faceţi altora ceea ce v-ar provoca durere dacă vi s-ar face vouă.” Budiştii: „Nu răniţi pe nimeni în feluri care ştiţi că v-ar răni pe voi.”

Dacă Regula de Aur este atât de binecunoscută culturilor străvechi, de ce Isus a acordat atâta timp acestei învăţături, ca şi cum ar fi ceva nou? Deoarece Isus a explicat o înţelegere complet nouă a poruncii. Regula de Aur este înţeleasă diferit de la religie la religie, de la cultură la cultură. Cheia înţelegerii Regulii stă în întrebarea pe care învăţatul i-a pus-o lui Isus în Evanghelia de astăzi: „Cine este aproapele meu?” (versetul 29). Cine este aproapele meu faţă de care am obligaţia de a-l iubi?

Printre evreii din vremea lui Isus erau unii pentru care conceptul de „aproape” era foarte limitat. Esenienii din Qumran, de exemplu, cereau noilor membri să jure iubire faţă de fiii luminii şi ură faţă de fiii întunericului. Pentru ei, semeni erau cei care împărtăşeau aceleaşi convingeri religioase cu ei. Pentru alte grupuri, precum zeloţii, aproapele era doar cel care avea aceeaşi naţionalitate şi etnie cu ei. Evreul de rând nu îl considera pe samaritean ca fiind aproapele. Aceştia erau în afara cercului semenilor pe care trebuiau să îi iubească. Isus a venit în lume pentru “noi” şi “ei”, “noi” fiind cercul celor care se recunosc semeni între ei, iar “ei” fiind restul lumii, formată din străini ostili, din duşmani.

Noutatea în învăţătura lui Isus despre iubirea aproapelui stă în insistenţa asupra ideii că întreaga omenire este aproapele fiecăruia. Astfel El a dărâmat zidurile diviziunii, prejudecăţilor şi suspiciunii, care s-au ridicat între „noi” şi „ei”. Pentru a clarifica aceasta, Isus spune o istorioară despre bunul samaritean. Acesta, privit ca inamicul numărul unu al evreilor pentru simplu fapt că era samaritean, este cel care se dovedeşte în final a fi aproapele evreului aflat în dificultate. Astfel că răspunsul lui Isus la întrebarea „Cine este aproapele meu?” este: ORICINE, fără excepţie.

Astăzi este ziua în care trebuie să identificăm şi dărâmăm toate acele ziduri pe care le-am ridicat între cei ce sunt cu noi (şi de aceea merită iubirea noastră) şi ceilalţi (de care se poate alege praful din partea noastră). Uneori aceste ziduri despărţitoare sunt de natură religioasă – precum intoleranţa religioasă – sau vin din neînţelegerile sau chiar ura dintre cei care se declară „conservatori” şi cei care se declară „liberali”. Alteori zidurile sunt etnice ori rasiale, ducând la băi de sânge ca în Africa sau în Balcani. Zidurile pot fi şi sociale sau economice, despărţind suburbiile sărace de centrul prosper al oraşului. Evanghelia de astăzi ne provoacă la dezmembrarea acestor ziduri. Astfel conlucrăm la visul lui Isus de a fi o lume în care toţi sunt aproapele, fără excepţie.

Mulţi s-au întrebat şi se mai întreabă încă dacă parabola Samariteanului milostiv este numai o simplă pildă sau o întâmplare adevărată; Răspunsul pe care tradiţia creştină l-a dat acestei întrebări este că sub această parabolă a Samariteanului milostiv se ascunde un fapt real. Însă nu o mică istorie, ci o istorie mare, atât de mare cât este de mare lumea: Istoria omenirii salvate de Cristos!

Pr. Adam Marius, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sfânta Cruce” Bacău


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ