29 martie 2024
ActualitatePalatul Copiilor Bacău, în vizită de lucru la Budapesta

Palatul Copiilor Bacău, în vizită de lucru la Budapesta

Elevii şi profesorii Palatului Copiilor din Bacău îşi extind relaţiile de colaborare dincolo de graniţele ţării. În perioada 21-25 octombrie 2013, cinci reprezentanţi ai instituţiei de educaţie nonformală din Bacău au participat, alături de colegi din alte şase ţări europene, la o reuniune desfăşurată la ”Ady Endre Gimnazium”, din Budapesta (Ungaria).

Aceasta a fost prima activitate comună din cadrul proiectului multilateral Comenius”Biodiversity Conservation The Only Path To Our Survival”, în care Palatul Copiilor din Bacău este partener, alături de instituţii de învăţământ din Grecia (țară coordonatoare), Ungaria, Slovacia, Turcia, Romania, Bulgaria și Polonia.

Echipa băcăuană care s-a deplasat la Budapesta a fost formată din trei cadre didactice (director prof. Radu Ghiciușcă, prof. Dumea Nela – coordonator și prof. Diac Eugen, membru în echipa de implementare a proiectului) şi doi elevi (Bocăneț Rareș Mihail și Stîngă Răzvan Constantin).
Întâlnirea a fost prilej de cunoaștere a persoanelor implicate în proiect, fiecare partener prezentându-şi specificitățile zonei din care provine, și s-a constituit într-un schimb de idei și de experiențe pe marginea dezvoltării activităților care vor urma în cadrul proiectului.



„Partenerul gazdă a prezentat modul în care funcționează sistemul de învățământ din Ungaria, a organizat work-shop-uri foarte interesante, in-door și out-door, pe subiectul conservării biodiversității. S-a lucrat în parcul de lângă școala gazdă, s-au făcut observații la microscop, s-au identificat specii tipice și specii periclitate, în pădurea Huvosvolgy, s-a studiat în manieră practică entități biologice în laboratorul mobil din Trenul Copiilor ,care străbate această pădure. Scăderea biodiversității este în strânsă legătură cu nivelul poluării, fenomen la care transportul nedurabil aduce o contribuție majoră.

De aceea, pentru a promova sistemele de transport alternativ, gazda a organizat într-una din zile un tur de 18 kilometri pe biciclete, pe pistele multe și moderne din Budapesta, la care toți partenerii din proiect au luat parte cu entuziasm”, a declarat Nela Dumea, profesor al Palatului Copiilor Bacău, şi coordonatorul român al proiectului.

Reușita întâlnirii a fost evidentă, fapt dovedit şi de mulțimea de fotografii postate de participanți pe pagina de facebook a proiectului, pe pagina etwinning (http://new-twinspace.etwinning.net/web/p96960) sau pe website-ul proiectului (http://comeniusbiodiversity.weebly.com/). Proiectul a fost aprobat în sesiunea iulie 2013 de către ANPCDEFP in cadrul programului Comisiei Europene LLP (Învățare pe tot parcursul vieții) şi se va derula în perioada septembrie 2013 – iulie 2015.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri