Pacient salvat de sângele donat in urma unui anunt pe Facebook

2


Un mesaj postat pe o retea de socializare si preluat de mai multe persoane a atras din nou atentia asupra donarii de sânge, care nu intotdeauna este la nivelul solicitarilor.

Un pacient internat in Sectia de Nefrologie a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau avea nevoie urgenta de sânge, iar o prietena a lui s-a vazut nevoita sa apeleze la cunoscutii din mediul online pentru a-i salva viata.

„La Nefrologie Bacau este internat un baiat cu un rinichi transplantat, pe dializa, cu hemoragie interna. Are nevoie urgent de sânge, grupa A2 sau 01 pozitiv. Se poate dona din orice oras, specificând ca este pentru Daniel Maties, internat la Sectia de Nefrologie a Spitalului Judetean din Bacau. Haideti sa il ajutam sa traiasca!”, se arata in anuntul postat.

Daniel (foto), de 45 de ani, este din Onesti si face dializa de 23 de ani. In 2006 a beneficiat de un transplant de rinichi, insa dupa numai un an organismul a respins transplantul si s-a intors la dializa, pe care o face la Onesti de trei ori pe saptamâna.

Zilele trecute a suferit insa o hemoragie interna, a fost internat in Sectia de Nefrologie a SJU Bacau, iar miercuri se simtea mult mai bine.

„O prietena a postat anuntul acela. Aveam nevoie si pâna la urma au donat sânge sora mea si o prietena si acum sunt bine. In weekend este si mai greu ca nu sunt donatori si nu prea se gaseste sânge. Am vazut si eu acum ce inseamna”, spunea Daniel. Onesteanul face insa apel la cetatenii care pot dona sa o faca pentru ca gestul lor inseamna o viata salvata. Si medicii au acelasi mesaj.

„In ultimele zile au fost destule cazuri grave, pacienti cu grupe rare care aveau nevoie de trombocite si a fost destul de dificil. Mi se pare trist ca la noi donarea de sânge se inregistreaza in valuri si nu exista o donare constanta iar in spitale este nevoie de sânge tot timpul.”
dr. Corina Rosu, medic specialist nefrologie la SJU Bacau

Ce beneficii au donatorii de sange

„La fiecare donare de sânge, donatorii au si anumite beneficii: scutire de la serviciu pentru ziua in care doneaza, 7 bonuri valorice de 9,57 lei fiecare, facilitati in transportul public, respectiv gratuitate pentru o jumatate din abonamentul pe o linie, in luna urmatoare donarii (in Bacau, abonament subventionat 50 la suta de Consiliul Local, dintr-un tarif de 40 de lei. (Restul de 20 lei sunt suportati de donator, n.r.). Apoi, in cazul pacientilor fideli, acestia pot beneficia anual de un set de analize complete gratuite – spune dr. Adriana Ghinda, directorul Centrului de Transfuzii Bacau. Mai mult, dupa fiecare recoltare de sânge, donatorii pot solicita setul de analize de control, care se fac obligatoriu la fiecare donare, respectiv HIV, VDRL, hepatite.”

Geta Panaite
Florin Stefanescu



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. acum se poate dona in weekend? noi am donat in mod constant pana cand nu s-au mai facut recoltari in weekend. nu vrem sa pierdem o zi de serviciu si atunci cum sa procedam?

  2. Oameni buni ,cei care puteti si intruniti conditiile nu pregetati sa donati sange .Un asemenea act de caritate face cat 7 pomeni ,praznice ,colive ,panacide—— Nimeni nu stie cum se intoarce roata vietii .

LĂSAȚI UN MESAJ