Petre Isachi este indragostit de Biblioteca. A-i refuza Biblioteca e ca si cum i-ai refuza unei pasari Zborul. Petre Isachi este indragostit de Borges. Daca i-ai interzice accesul la Borges ar fi ca si cum l-ai lasa aproape singur pe lume. In filosofie, univers in care Isachi se simte minunat, dialogul are inclestarea a doua fiare care sunt curtate de pericolul domesticirii/imblânzirii. Aici nu exista idei imblânzite, cu lesa, ci doar gânduri infratite cu marea slobozenie. Poate ca tocmai de aceea vietuieste sub vraja filosofiei. Criticul literar Petre Isachi gaseste-n fiecare autor/carte un filon de aur. E aidoma lui Emil Brumaru, cel care spune ca nu exista femeie care sa nu aiba un “vino-ncoa”; doar ca trebuie sa-l descoperi…
Noul volum al lui Petre Isachi, Convorbiri imaginare cu Jorge Luis Borges (Editura Rovimed Publishers, 2015, 289 pagini), nu este doar o declaratie de dragoste intru Borges, ci si un minunat ospat metafizic in care, plonjnâd in universul unui imaginar cuceritor, “isi da singur bobârnace, se autocenzureaza, se opreste pe buza prapastiei” (Cornelia Ichim Pompiliu), isi da câte-un brânci, se recupereaza din hauri, retopeste in forme proprii himere bântuite de frumusete, prinde fantasticul de guler, scoate limba la el si-i spune, dostoievskian, ca a pierdut competitia cu realul. Pedro si Jorge sunt acaparati de frumusetea unei “convorbiri” in care-i gasim prezenti nu doar pe Platon, Schopenhauer, Nietzsche, Eco, Heidegger, Derrida, Heraclit, Aristotel, Goethe sau Dostoievski, ci si pe Eminescu, Blaga, Noica, Brâncusi, Genaru, Stefan Munteanu, Nichita, Bacovia, Calinescu, Iorga, Hasdeu, Eliade, Petrovici etc. Autorul “demitizeaza credinta ca Cineva (cu exceptia lui Dumnezeu) poseda privilegiul exclusiv si absolut al Adevarului”.
Cele trei convorbiri – Despre mituri cioplite cu “dalta lui Homer” si cântate cu vioara lui Enescu; Despre convergenta ideilor si a miturilor din “Prima convorbire” vazute in “Coloana nesfarsita” a lui Brâncusi si auzite in muzica naiului lui Gheorghe Zamfir; Despre convergenta cu “Masa Tacerii” a celor trei Convorbiri contaminate de “Arta fugii” si de muzica religioasa a lui Iohann Sebastian Bach – sunt zamislite sub auspiciile metaforei gravide de esente si provocari polemice. Populate cu simboluri precum oglinda, masca sau pumnalul, cele trei convorbiri traiesc uneori in visul borgesian (mitologic, presentiment, vizionar, telepatic, initiatic, profetic) sau in mitologii care n-au nevoie de argumente (,,Biblioteca este opera unui zeu”).
De ce “convorbiri imaginare?” Poate pentru ca, zice Jorge, “in vis suntem liberi sa ne intrebam despre orice, sa credem in orice, sa ne placa sau sa nu ne placa orice”, pentru ca “liberul arbitru este o iluzie, dar o iluzie necesara…” E de stiut si argumentul lui Pedro: “…fara un grano de salis nu putem trai, visa. Totul este iluzie in lume, chiar si in aceasta convorbire reala pentru mine”. “Convorbirile…” (“Intre noi «fiintele de hârtie»”: autor, narator, personaj, lector, dar si spectator cucerit de mirari sau ciufut al hermeneuticii… pedrosciene ) tradeaza fericit un isachism care “se dezveleste invelind si se inveleste dezvelind” (Valeria Manta Taicutu), dezvrajeste mistere sau le arunca-n “ne-ntelesuri si mai mari”, priveste nietzschean adevarurile, ca pe niste “iluzii despre care am uitat ca sunt iluzii”.
Avem in “Convorbiri…” de toate: filosofie, literatura, mitologie, teologie, arte, lingvistica, fizica, istorie, semiotica, geometrie, numerologie, dar si o invitatie de a da viata visului borgesian: rescrierea “exercitiilor” sale de catre oricine altcineva. Sau cum zice Pedro, alias Petre Isachi: “Oricine poate continua “Convorbirile imaginare cu…”, mai ales ca una din placerile scriitorilor este sa gloseze unii despre altii, sa se interpreteze reciproc, sa bârfeasca, cum ar fi spus mama”. Putem continua volumul “Convorbiri…” fie si numai meditând asupra esentelor sale. Astfel, ii vom intelege mai bine nu doar pe Borges si pe Isachi, ci vom pricepe mai profund chiar Lumea.
