Ortofonie, înainte de ortografie

0


Au spus-o didacticienii si lingvistii, care s-au tot întrebat de ce nu se scrie corect româneste, în conditiile unei limbi cu ortografie fonetica, oarecum usoara, comparativ cu franceza ori engleza, pentru care ortografia este etimologica. Tocmai această relativa asemanare între ceea ce rostim si ceea ce scriem ne-a facut pe noi, românii, sa consideram ca nu se cuvine sa alocam prea multa atentie regulilor prevazute în IOOP sau DOOM. Si totusi, surprize ca acelea date de pronumele personale eu, ei si el, ele, rostite într-u fel (/ĭeŭ/, /ĭeĭ/, respectiv /ĭel/, /ĭe-le/), dar scrise fara acel ĭ scurt (iot), îi trezesc la realitate pe vorbitori. Lucrurile se pot complica: pronuntam la fel terminatia cuvintelor sufleor si maseur, dar le scriem diferit. În general însa, se scrie ceea ce se aude.
Dar oare dam importanta acelor parti ale ansamblului nas-gât-urechi pentru a ne asigura ca emitem si receptionam sunetele limbii române la parametrii corespunzatori?
În lucrarile de specialitate exista doi termeni care trateaza aproape acelasi subiect: ortofonie si ortoepie. Primul se refera la „pronuntarea considerata normala sau corecta a unui fonem sau a unui grup de foneme“ (DEX, 2012; MDA, 2003), iar al doilea, la „ansamblul de reguli proprii unei limbi, care privesc pronuntarea corecta (literara) a cunostintelor“ (DEX, 2012; virgula ne apartine). Din dictionarele amintite lipseste etimologia primara (din greaca) ortos „drept, corect, adevărat“, epeia „vorbire“ si fone „sunet“. Din experienta la catedra am constatat ca studentii filologi si cu atât mai mult liceenii nu pot defini ortoepia prin raportare la cele doua componente grecesti. De aceea poate mai potrivita era folosirea în paralel a perechii, ortofonie: „Pronuntare corecta fiziologic. Se opune articulării cu deficiente (bâlbâiala, graseiere etc.)“ (Dictionar de stiinte ale limbii, 2005; în Dictionar, *graseire).
De ortofonie se ocupanu doar lingvisii s metodicienii, ci s medicii. Daca veti avea curiozitatea sa întrebati un specialist ORL/O.R.L. (DOOM ne permite ambele grafii), va veti alege cu o suma de sfaturi – transmise apasat, cu convingere – privind necesitatea de a întretine mai ales sistemul auditiv (oto- „ureche“) si starea laringelui, decisive în comunicare: primul se refera la receptor, iar al doilea, la emitator. În ultimele decenii ale secolului trecut, unul dintre cei mai cunoscuti medici ORL-isti din Moldova era Costache Andone (n. 27 sept. 1919, în satul Balaia, com. Filipeni, jud. Bacau). Face parte dintre cei 17 specialisti în domeniu din întreaga tara, afirmati de la începuturile otorinolaringologiei pâna astazi (cf. „Mari personalitati din ORL – 17 români si povestile lor de viata“, editat cu prilejul centenarului Societatii Române de ORL, în 2008). Când l-am vizitat prima oara, la Piatra-Neamt, m-a întrebat direct dacă stiu, ca profesor de româna, cât de însemnata este grija fata de nas, gât si urechi pentru ca oamenii sa se înteleaga între ei. Mai apoi, dupa un sir de interviuri pentru radio si TV, am descoperit si nuantele profesiunii sale: tinta îi erau bolnavii comuni, dar a avut în vedere rostirea performanta actoriceasca (pacienti i-au fost Grigore Vasiliu-Birlic, Maia Morgenstern, Stela Popescu ş.a.) sau muzicala (i-a tratat pe Maria Tanase, Dan Spataru, Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu ş.a.). De ziua lui de nastere (stil vechi) mi-a amintit telefonic: „Nu uitati: cine consulta un otorinolaringolog vorbeste mai bine româneste!“ Pe 27 septembrie, va mai împlini o data 96 de ani. Sanatate, draga domnule doctor!



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ