* Dialog cu Serban Tiganas, presedintele Ordinului Arhitectilor din România
– Radio-România Actualitati, prin Gabriel Basarabescu, realizatorul emisiunii „Dincolo de ziduri”, va invita sa prezentati ce se întâmpla în România si ce ar trebui sa se întâmple bine în România în legatura cu patrimoniul urbanistic. I-ati raspuns de aici, din Bacau, unde a avut loc forumul „Moldova – reper 2030”, al arhitectilor de la noi si de dincolo de Prut. Cu ce concluzii?
Serban Tiganas: Întâlnirea a avut doua dimensiuni: cea regionala, moldoveneasca adica, si cea internationala. Schimbam gânduri, idei, învatam unul de la altul sa fim mai puternici împreuna. Sunt foarte multe probleme pe care le avem în comun, care tin de viata în orase, de dezvoltarea lor, de sociologia si economia urbana. Astfel am putea învata din greseli, ca si din experiente pozitive.
– Când vorbim de arhitectura, vorbim si de amprentele istorice ale mediului construit. Cum vi se pare Bacaul din aceasta perspectiva?
Serban Tiganas: Din pacate nu sunt un foarte bun cunoscator al Bacaului, pentru ca am fost doar de câteva ori în oras si nu am avut ocazia sa-l aprofundez. Însa as putea sa emit câteva puncte de vedere datorita experientei unui arhitect de a evalua lucrurile în momentul în care intra în contact cu structura urbana. Bacaul este un oras care arata ochiului extern (ca al meu) o anumita forta. Ma refer la puterea pe care acest oras o detine sau a detinut-o si nu ar trebui s-o piarda. Vadit prin forma construita, prin morfologia urbana, tradeaza faptul ca exista în spate undeva o anumita economie, care a facut ca localitatea sa se dezvolte în a doua jumatate a secolului XX. Cred ca este extrem de important ca motoarele care au dezvoltat Bacaul sa nu se piarda. Sigur ca este o problema extrem de complexa: discutam despre mediul public si cel privat si despre nevoia de a colabora si a interfera. Lucrurile tin de politici, de o serie întreaga de complicatii pe care eu as încerca sa le simplific spunând ca orasele trebuie sa inventeze modalitati de a fi active, de a conta pentru comunitate, de a retine valorile, de a atrage valori noi. Aceasta e de fapt cheia dezvoltarii, pentru ca în mod natural orasele sunt atractive, în principiu: atrag populatii, retin studentii si pe absolventii facultatilor etc. Am înteles ca si aici exista un centru universitar care ar trebui sa reuseasca sa îsi pastreze oamenii.
– Bacaul are doua universitati care se completeaza armonios: „Vasile Alecsandri” si „George Bacovia”.
Serban Tiganas: Componenta aceasta sociala, demografica este una dintre primele nevoi importante ale Bacaului. Continuând discutia despre cum arata orașul si cum arata el pentru trecatorul ocazional: mie mi se pare un oraș viu. Vad oameni pe strada, vad constructii noi. (Evident, nu ma bucur de toate cele vazute. Aici se poate discuta foarte mult, dincolo de rafinament, dincolo de alte lucruri de genul acesta.) Cred ca Bacaul este unul dintre polii importanti ai Moldovei, care trebuie sa-si accelereze prezenta în aceasta zona.
– Din exterior privite lucrurile, orice vizitator ar dori sa aiba contact cu ceea ce înseamna traditia locului si atunci ne apropiem de motivul discutiei noastre – Casa Vasile Alecsandri. Presedintele din 1996 al Uniunii Arhitectilor din România, Alexandru Beldiman, vazând aceasta constructie, a avut o opinie transanta: „S-a comis o eroare grava care a facut – nu numai la Bacau, dar parca mai apasat aici – ca în România sa fie distruse cladirile vechi. Casa Vasile Alecsandri este o constructie din secolul XIX, care a scapat ca prin minune de vitregiile soartei”. Întrebarea mea e superflua: merita sa salvam acest monument istoric?
Serban Tiganas: Fara îndoiala… Cred ca aici este una dintre problemele multor orase, si Bacaul se înscrie pe aceasta lista de orașe al caror patrimoniu arhitectural-istoric de valoare este fragil si diminuat. Obiectele de aceasta categorie suprapun doua aspecte extrem de importante: calitatea arhitecturala a unei case foarte frumoase, monument istoric, si respectiv simbolul amintind de calitatea unei personalitati ca Vasile Alecsandri. Acesta este un lucru rar si nu trebuie pierdut sub niciun motiv. Comunitatea ar trebui sa faca toate eforturile de care este capabila spre a o salva. Întelegem prin comunitate autoritatea locala, în colaborare cu toate resursele din societatea civila, din intelectualitate, din mediul educational, toti cei care pot sa sublinieze faptul ca aceste lucruri sunt realmente de o valoare inestimabila. Ele nu au pret, sunt ireversibile în caz ca se pierd si sunt rare. Deci daca vorbim despre Bacau, despre forta industriala, despre ce a însemnat în secolul XX, despre ce a însemnat evolutia lui, toate acestea s-au facut din pacate cu diminuarea patrimoniului, cu înlocuirea lui si atunci aceasta face ca elementele care exista în continuare si au supravietuit sa fie si mai valoroase.
– Cum vi se pare cladirea, ca imagine? Ea nu este monument istoric pentru identitatea memoriala; în Lista monumentelor istorice este trecuta dintotdeauna, adica din 1982, la categoria „Monumente de arhitectura”. A apartinut, într-o vreme, familiei unionistului Rosetti-Tescanu, apoi generalului Dragomir Badiu, care începând cu anul 1919 a pus-o la dispozitia Casei de Sfat si Cetire Vasile Alecsandri. A fost cel mai activ nucleu cultural bacauan în perioada interbelica.
Serban Tiganas: Mi se pare o cladire absolut încântatoare, care vorbește despre o anumita noblețe a sufletului celui care a locuit-o. Din proporții, dintr-o anumita normalitate nobila, este o casa realmente frumoasa.
– Reinstitutionalizând Casa Alecsandri, am realiza si un echilibru între tristul Bacovia si veselul Alecsandri, amândoi bacauani.
Serban Tiganas: E un tandem extraordinar, pentru mine, care îi apreciaza deopotriva. Bacovia este partial trist, dar de o profunzime care te poarta în zona meditatiei.
– Avem nevoie de simboluri, avem nevoie de aceste radacini ale trecutului, cu atât mai mult cu cât sunt extrem de putine si, cum ati spus, foarte fragile.
Serban Tiganas: Eu m-as gândi la bacauanii de acum si la bacauanii din viitor, mai ales la tinerii care trebuie sa aiba asemenea simboluri.
– Nu ne vor ierta daca suntem neglijenti. Ne pregatim sa o aducem în proprietate publica si, în septembrie, sa o supunem unui proiect de reconstructie, prin fonduri europene, pe Axa 5 – Turism. Nu pentru straini o pregatim, ci în primul rând pentru localnici.
Serban Tiganas: Cred ca tinerii care vor veni au nevoie de ancore în propria comunitate. Trebuie sa aiba motivele lor de mândrie locala, prin simboluri care sunt durabile, care transcend vremurilor si epocilor si care ar trebui pastrate cu price pret. M-as bucura foarte mult ca în viitorul apropiat, prin Ordinul Arhitectilor si prin comunitatea de arhitecti de aici, sa putem contribui la salvarea acestei case si la integrarea ei într-un circuit public, care sa ne bucure pe toti.
Va mulțumesc.
Dialog de Ioan Danila
Transcriere: stud. Andreea Drug
