Onoarea e de partea noastra

5

In sedinta de joi a Consiliului Local, patru personalitati sportive ale Bacaului au primit distinctia de cetatean de onoare al municipului: Emeric Dembrovschi, Dorin Aradavoaicei, Vasilica Agop si Cornel Agop

Pe lânga cheia orasului si diploma de cetatean de onoare, ar merita, probabil, si câte o statuie. Toti patru. Si Emeric Dembrovschi, „fotbalistul fara de pereche, dar si fara de statuie in Mexic”. Si Dorin Aradavoaicei, cel care a tinut sa ne aminteasca tuturor in sedinta Consiliului Local de ieri ca „un oras fara statui, adica fara trecut, este un oras mort”. Si sotii Cornel si Vasilica Agop, care au modelat, cu migala si pasiune, ultima figura statuara a gimnasticii bacauane medaliata cu aur la Olimpiada: Monica Rosu. Asadar, Emeric Dembrovschi, Dorin Aradavoaicei, Cornel si Vasilica Agop. Patru statui vii carora le-a fost conferit ieri, de catre municipalitate, titlul de cetatean de onoare. Si care ne-au vorbit, pe rând, vreme de un ceas, despre maretia de odinioara a sportului bacauan, devenit, intre timp, tot mai marunt si mai saracios. Un discurs comun care a fost intâmpinat cu aplauze de personalitati ale sportului precum Cornel Costinescu si Nicolae Vatafu, Ingrid Istrate si Madalina Neagu, Eusebiu Diaconu si Mihaela Melinte. Si despre care ne place sa credem ca a reusit sa ajunga si la urechile autoritatilor prezente.

„Faceti ceva pentru stadion!”

Emeric Dembrovschi a fost cel mai bun fotbalist român la Mondialul mexican din 1970. Si, in mod cert, cel mai bun jucator din intreaga istorie a fotbalului bacauan. „Chiar daca sunt plecat din Bacau de 40 de ani, eu nu pot uita ca aici am debutat in prima liga, de aici am ajuns la nationala, aici am facut facultate, aici m-am casatorit si aici mi s-a nascut copilul”, a marturisit Dembo, care s-a declarat „onorat, si emotionat pentru primirea titlului de cetatean de onoare al Bacaului”. „Un adevarat model”, l-a caracterizat fotbalistul cu cel mai mare numar de prezente in A sub tricoul Bacaului. Gioni Andries. „Emi Dembrovschi este o mare personalitate a Bacaului care merita din plin acest titlu”, au fost cuvintele fostului presedinte al Sport Clubului din anii ’70-’80, Corneliu Costinescu. „Imi amintesc ca in vremea când eram copil, veneam de la Secuieni cu fructe pe care le vindeam in piata din Bacau, dupa care mergeam pe stadion pentru a-l vedea pe Dembrovschi jucând”, a completat sirul laudatio-ul primarul Ilie Bârzu. „Mi-as dori sa faceti ceva pentru ca si stadionul sa arate altfel”, a fost mesajul pe care Dembrovschi l-a adresat consilierilor locali.

 Onoarea e de partea noastra

Lectie deschisa

„Primirea acestui titlu de cetatean de onoare reprezinta un moment extraordinar din viata mea”, a rostit Dorin Aradavoaicei, fostul presedintele al SCM Bacau si actualul director de strategie sportiva al CSM Onesti. Profesorul Aradavoaicei a tinut o adevarata lectie deschisa auditoriului: „Sportul este un factor de cultura si de arta. Poate ca foarte putini dintre dumneavoastra stiu ca Bacaul este unul dintre cele 189 de orase de pe intreg mapamondul care au dat mai mult de trei campioni olimpici. Si sa nu uitati ce greu se cresc 129 de campioni europeni, mondiali si olimpici”. Miscat pâna la lacrimi de cuvintele directorului CSM Onesti Ingrid Istrate („eu sunt ultimul invatacel al profesorului Aradavoaicei, a carui viata a fost cladita pe sport si daruita acestuia”), Dorin Aradavoaicei si-a amintit si de cuvintele mamei sale („cel mai mare lux al vietii este sa faci meseria care-ti place”), dar si de inceputurile sale de conducator la Sport Club, actualul SCM Bacau: „Dupa ’89, Viorel Grigore si Corneliu Costinescu mi-au lansat aceasta provocare, iar primele lucruri pe care le-am inteles se refereau la un club care isi dorea afirmarea si la o echipa de fotbal care nu avea voie sa retrogradeze cu mine. In timp, ne-am atins obiectivele si, chiar daca azi suntem intr-o situatie de declin, e bine sa ne amintim ca SCM Bacau a fost un miracol in sportul românesc, batându-se de la egal la egal, ani de zile, cu Steaua si Dinamo”.

O zi speciala ca o nota de „10”

 Onoarea e de partea noastra

Cornel si Vasilica Agop constituie, la rândul lor, un produs al celui mai reprezentativ club al Bacaului,SCM. Mai intâi ca sportivi si ulterior ca antrenori. „Tin sa precizez, o data in plus, ca fara munca sotilor Agop, nu am fi avut o dubla campioana olimpica la gimnastica precum Monica Rosu”, a intarit fostul conducator de club al celor doi, Dorin Aradavoaicei. In absenta Monicai Rosu, care se confrunta cu probleme de ordin familial si nu a putut participa la evenimentul de ieri, de la Centrul de Afaceri, garda gimnastelor de frunte lansate de Cornel si Vasilica Agop a fost reprezentata de vice-campioana europeana Madalina Neagu: „Tin sa-i felicit pentru primirea titlului de cetateni de onoare ai Bacaului pe profesorii mei, Cornel si Vasilica Agop, care m-au crescut de mica”. A luat, apoi, cuvântul, Cornel Agop: „Aceasta este o zi speciala, la fel ca ziua in care am spus «da» in fata ofiterului Starii Civile, ca ziua in care mi s-au nascut cele doua fiice, ca ziua in care Moinca Rosu s-a laureat campioana olimpica si ca ziua in care ,impreuna cu sotia mea, am primit din partea presedintelui României, Ordinul Meritul Sportiv”. Reputata arbitra internationala Vasilica Agop a refuzat, cu delicatete, microfonul. Dar, mai mult ca sigur, i-a oferit un „10” sotului sau pentru discurs.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Chiar daca gestul oficialitatilor e influentat clar de faptul ca ne aflam in campania electorala (oamenii acestia meritau mai demult titlul de cetatean de onoare), e bine si asa. Se zice ca mai bine mai tirziu decit niciodata. Felicitari si multumiri pt. tot ce au facut pentru sportul bacauan si pt. Rominia domnilor Dembroschi, Aradavoaicei si Agop si doamnei Vasilica Agop! Paste fericit!

  2. Felicitari tuturor si in mod deosebit pentru minunatii profesori si Oameni – Vasilica si Cornel Agop!
    Va multumim inca odata pentru tot ce faceti.

  3. Se spune că prin anii 1982-”83, oficialitățile mexicane, în strînsă colaborare cu FIFA, au început ”instalarea” statuilor fotbalistilor, declarați cei mai buni din fiecare națiune participantă, într-un mare parc din capitala Mexicului. S-a început cu brazilianul Gerson, s-a continuat cu englezul Boby Charlton ș,a,m.d, Prin 2009-2010 s-a instalat și statuia românului Emeric Dembrovski, probabil ultima din cele 11 ce, de fapt, reprezentau echipa ideală a CM 197o din Mexic.
    Această echipă ideală a fost făcută prin votul antrenorilor echipelor participante la CM și votul tuturor ziariștilor prezenți pe perioada desfășurării turneului final Mexic”70.
    Așadar putem spune, cu mare mîndrie, că Emeric Dembrovski are statuie in capitala Mexicului.
    Fostul coleg de echipă al lui Aristică Ghiță, Nicu Vătafu, ”Pițu” Pană, Petrică Băluță,etc, merită din plin o statuie, într-un loc vizibil și populat din Mun.Bacău.
    PS. Păcat că această ceremonie a fost onorată de oameni (ai primăriei Bc) cu o probitate morală extrem de îndoielnică. Ca de ex I.Bâzu.

LĂSAȚI UN MESAJ