Daca treceti prin zona Parcului Catedralei, spre strada 9 Mai, in intersectie cu strada Lucretiu Patrascanu, nu aveti cum sa ratati intâlnirea cu Gheorghe Buda. Dar numai daca e in jur de 6.30 – 7.00 dimineata, „inainte de a arde soarele”, cum explica, sau seara, dupa lasarea intunericului.
Eu l-am gasit „la datorie”, pe la 22.45, in noapte. Singur, el si copacul lui. Copacul „perfuzat”. Adica un tei, „care a suferit mai multe traumatisme”, imi spune, pe care l-a replantat, l-a ingrijit, l-a oblojit, l-a bandajat si caruia i-a administrat si o … perfuzie, in adevaratul sens al cuvântului.
O perfuzie reala, prin care, incet-incet, copacelul se hraneste. „Totul a inceput in urma cu vreo luna jumatate, aflu de la Gheorghe Buda, un tip simpatic, mereu cu zâmbetul pe fata, pensionar, militar in rezerva in grad de locotenent – colonel, fost subofiter la tancuri, acum in vârsta de 67 de ani.
Locuiesc in zona si am vazut cum acest tei, care era mai in margine, a fost pus la pamânt, cu buldozerul, de cei care au modernizat aceasta strada, au lucrat la parcarea din fata blocului si au montat pavele.
Am gasit copacul printre bolovani si pamânt. Mi-am cumparat hârlet din piata, am sapat o groapa aici si l-am replantat, pentru ca inca mai avea radacini, desi tupina ii fusese grav afectata.” Alaturi, a replantat si un stejar ornamental, salvat si acesta din acelasi morman de bolovani, dar si un platan si un nuc, pe care i-a adus de la tara, din Mâgla, comuna Negri, de unde este de loc.
„Iubesc oamenii buni, animalele si … plantele, tot ce e viu si verde. De mic copil am ingrijit plante, copaci, flori. Nu sunt de meserie, dar nici nu pot sa vad cum se distruge natura. Nu vreau sa impresionez pe nimeni, nu cer nimanui nimic, eu imi vad de copacii mei si atât”, adauga. Asa ca in fiecare zi, când nu ploua, Gheorghe Buda isi stropeste pomisorii si cu o pompa cu apa, „obligatoriu calduta, nu rece de la robinet”, pentru a-i inviora si a le reda viata. Deja teiul perfuzat a dat frunzulite noi, de un verde crud, semn ca tratamentul aplicat ii si prieste.
Un gest care a „prins”. Un indemn.
Lumea din zona il cunoaste pe Gheorghe Buda. Toti stiu si de „copacul perfuzat”. Vecinii, trecatorii, oamenii simpli ii sustin demersul, il sprijina si chiar il incurajeaza. Iar acest lucru i-a fost aratat ocazional prin faptul ca o data l-au ajutat sa care apa, altadata au remontat perfuzia ce a fost smulsa de niste tineri din scoarta firava a teiului sau, pur si simplu, au venit si i-au tinut pompa pentru a-si indeplini „asa cum trebuie” datoria de a uda copacii, dupa cum ne-a explicat.
„M-am gândit sa caut si ceva ingrasaminte pentru a-l revigora. Dar sa stiti ca nu-mi doresc decât sa dau un indemn, sa arat celor mici, tinerilor, ca natura trebuie protejata in orice fel”, ne-a mai spus simplu si sincer bacauanul nostru. Si pentru ca e o fire poetica, nu s-a putut abtine sa nu compuna niste versuri de ruga noului sau prieten, teiul.
„Trunchiul fiindu-mi ranit / frunzele s-au ofilit/ Pe caldura asta mare/ da-mi putina apa/ sa arat ca altadata. Frunzele tremure-mi-n vânt / Flori de tei sa dau curând/ Cu taninul de la mine/ De-ai racit, te-oi face bine. Si sa-ti mai spun ceva… oxigen eu iti voi da, umbra deasa vei avea, aer voi purifica, pentru sanatatea ta.” – sunt doar spicuiri din poezia ce poate fi citita si de oricine, prin folia de plastic ce e lipita de copac.
Poezie, perfuzoare, viata, natura. Si un om. Un bacauan care ne-a aratat ce inseamna puterea exemplului.
