28 martie 2024
ActualitateOmul pentru care am trecut muntii

Omul pentru care am trecut muntii

Decembrie 1999, ningea molcom cu fulgi mari cât jumatate de palma peste Bacau care dormiteaza sub mantia de zapada a unei ierni de vis, ca in povestile de Craciun. Am iesit din vacarmul bazinului, cu mâinile inca tremurând de emotie sa-mi aprind o tigara, dupa tensiunea unei curse câstigate cu greu in acest campionat national.
Dar nu am parte de liniste, sunt chemata de urgenta la biroul directorului. Intru in birou, unde ma intâmpina domnul Aradavoiaicei, directorul SCM Bacau, pe care il cunosc de vreo câtiva ani. Este insotit de un tânar domn, cu figura tipica de meridional, cu umeri lati, robust si alura atletica. Presupun ca este o fosta glorie sportiva a Bacaului, vreun fost medaliat international intr-o ramura de atletica grea.
Se fac prezentarile, o strângere ferma de mâna ca intre sportivi, o mâna calda si puternica, obisnuita cu munca.
Sigur nu gresesc, gândesc eu, este un fost sportiv. Dar surpriza este totala când isi declina numele – Sechelariu.
Este tânarul primar al Bacaului, a carui faima a trecut muntii pâna la noi in Ardeal, nume sinonim deja cu cel al orasului pe care il gospodareste. Si trecem la discutii. Pe scurt, mi se propune sa antrenez pentru Bacau. Ma scuz, ma eschivez, incerc sa refuz in mod elegant, dar nu prea reusesc.
Domnul primar nu scoate o vorba, nu incearca sa ma convinga, nu promite nimic. Ma priveste atent de parca m-ar cântari, cu un zâmbet abea mijit in coltul ochilor. Cred ca gândeste ca nu este nevoie de convingere, oricum voi veni in Bacau. Si mie nu-mi iese un “nu” hotarât. Pentru ca in primavara lui 1996 am avut o experienta deceptionanta cu SCM-ul lui Aradavoiaicei, le-o trântesc cu naduf “cine m-a mintit o data, ma va minti din nou”, in incercarea de a pune punct discutiei. La care domnul Sechelariu imi raspunde cu o voce baritonala si moale: “la vremea aceea inca nu eram eu primar”. Si cu asta ne luam la revedere. Termin concursul si plec hotarâta sa uit discutia, cu decizia ferma ca nu voi veni niciodata in Bacau.
Martie 2000, alt concurs, din nou in Bacau. Acum stiu cine este cel care ureaza succes concurentilor la festivitatea de deschidere a campionatului. Intâmplator sau poate nu, la iesire ne intâlnim. Domnul primar ma saluta scurt si imi ureaza “Paste fericit si sa va dea Dumnezeu gândul cel bun”. Pentru mine este clar, omul acesta stie exact ce vrea, nu uita, nu abandoneaza si nici nu pierde niciodata.
Contrar tuturor deciziilor mele, ma intorc acasa la Mures si in mai revin la Bacau sa-mi caut casa. Vând-cumpar la repezeala si in iunie 2000 sunt mutata in Bacau cu arme si bagaje. Când masina care imi muta viata dintr-un oras in altul ajunge in curba care duce spre strada Pictor Aman, vad de sus, sclipind in soare, tribunele galben-albastru, gazonul verde si turnurile inalte ale nocturnei care vegheaza de la inaltime stadionul “Dumitru Sechelariu”. Imi cânta sufletul – aici cineva iubeste sportul. Abia despachetata, ma apuc de lucru ca la 20 de ani, parca molipsita de pasiunea domnului Sechelariu pentru performanta. Si asa, cu bune cu rele, au trecut 12 ani, in care nu l-am mai intâlnit pe primarul orasului meu, sa-i pot spune canu a gresit atunci când m-a creditat cu increderea sa. Am reusit sa aduc peste o suta de medalii anual. I le datoram. Si anul 2012 se termina cu un alt decembrie, dintr-o iarna dusmanoasa, urâta si indurerata. Nu ninge, dar bate un vânt rau care-mi biciuie obrazul ud de lacrimi. Un trandafir alb, un gând pios, o rugaciune pentru cel care plecând, a intrat in istoria orasului pe care l-a condus opt ani. Mi-am luat un ultim bun ramas de la cel care ne-a schimbat destinul si pentru care am trecut muntii devenind bacauani.
Ramâne o intrebare: oare câte destine si-au schimbat drumul, marcate de forta si vointa acestui om care a trait permanent cu intensitatea unei forte telurice?

Sanda Stefanescu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri