A devenit o traditie ca, pe 2 iulie, sa marcam ziua marelui nostru voievod si domn al Moldovei Stefan cel Mare si Sfânt, pentru a ne reaminti ce a insemnat pentru istoria tarii, in general, pentru Moldova si pentru Bacau, in special, cel mai mare domnitor, cea mai mare personalitate a Evului Mediu românesc. Acestea au fost cuvintele rostite de profesorul Ion Mitrea, presedintele Asociatiei Culturale “Stefan cel Mare”, in deschiderea manifestarilor, la care au luat parte, in semn de respect si pretuire, prefectul judetului Claudiu Serban, vicepresedintele Consiliului Judetean Ionel Floroiu, viceprimarul Vasile Tescaru, Valerica Vrajescu, comandantul garnizoanei Bacau, reprezentanti ai Asociatiei “Cultul Eroilor”, militari, un public numeros. A fost intonat Imnul de Stat, dupa care delegatii ale institutiilor amintite au depus coroane de flori la statuia ecvestra a lui Stefan cel Mare din centrul orasului, ridicata in 1997, opera a artistului Mihai Marcu. De ce sa ne reamintim de marele voievod, macar o zi pe an? Raspunsul la aceasta intrebare a fost dat tot de istoricul Ion Mitrea pentru cei mai tineri, pentru elevi, pentru studenti, pentru cei mai tineri. Stefan cel Mare s-a nascut la Borzesti, masa sa Maria, Oltea cum era mai cunoscuta, s-a nascut dintr-o familie de boiernasi din  apropierea Bacaului, la Holt. Voievodul a lasat urme de nesters pe teritoriul judetului Bacau, o biserica la Borzesti, una in Bacau, a facut din Bacau resedinta voievodala pentru fiul sau Alexandrel. Stefan cel Mare a construit drumuri, poduri, unul din piatra mai dainuie si astazi, care au deschis cai de comunicatie intre alte zone si teritorii. Sa mai reamintim ca Stefan cel Mare a intrat in constiinta oamenilor inca din timpul vietii, ca aparator mai bine de 40 de ani al hotarelor Moldovei dar si ale crestinatatii, ne-a lasat mostenire peste 40 de ctitorii, lacase de cult si de cultura. A fost o personalitate extraordinara, iar incercarile unora de a se juca cu istoria este, negresit sortita esecului, deoarece realitatea, documentele, marturiile in piatra ii contrazic. Stefan cel Mare a fost denumit, inca din timpul vietii “cel Sfânt”, asa ca decizia BOR, din 1992, nu este o noutate, este doar o recunoastere. Avem motive, dragi bacauani, sa ne intâlnim in fiecare an, pe 2 iulie, aici, la statuia marelui voievod in numar cât mai mare, nu zeci, nu sute, ci mii si mii, pentru a ne trai bucuriile, pentru a ne alina durerile, asa cum au facut românii dintotdeauna, i-a indemnat profesorul Mitrea pe bacauanii prezenti. Manifestarea s-a incheiat prin intonarea Imnului lui Stefan cel Mare, interpretat de Fanfara Garnizoanei.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ