19 aprilie 2024
Top StoryOlimpici bacauani la Nationala de Stiinte socio - umane

Olimpici bacauani la Nationala de Stiinte socio – umane

„Acolo, in Bacau, aveti rezultate din ce în ce mai bune!”Acestea au fost cuvintele directorului general pentru Stiinte socio-umane din Ministerul Educatiei, prof. dr. Eugen Stoica, la Gala decernarii premiilor Olimpiadei Nationale de Stiinte Socio-Umane, Tulcea 2016, cuvinte care au intarit performantele elevilor bacauani. Media echipei din Bacau la toate cele sapte probe a fost una foarte buna: 8,47 chiar daca s-a materializat in doar doua premii II si o mentiune, asta in conditiile in care la fiecare proba, Ministerul Educatiei a acordat doar trei premii si 4 mentiuni.

La aceasta competitie, din lotul bacauan au facut parte Andreea Aanitei si Ioana Daria Cristea (clasa a IV-a, prof. Ana Hodoroaba), de la Scoala Gimnaziala nr. 10, la proba de Educatie civica, echipaj cotat cu nota 8.25, iar la Cultura civica, de la Colegiul National „Dimitrie Cantemir” Onesti, elevele Bianca Ioana Alexe si Sabina Teodora Usurelu (clasa a VII-a), indrumate de prof. Dana Cerasela Sticlaru. Si aici, fara a obtine vreun premiu sau mentiune, lucrarea a fost evaluata cu nota 7.30. La proba de Logica s-a calificat la faza nationala eleva Marina Racovita (clasa a X-a) de la Colegiul National „Ferdinand I” Bacau (prof. dr. Mihai Chelaru), care a obtinut premiul II cu nota 9.30. „E a doua oara când am experienta unei olimpiade nationale.

Spre deosebire de anul trecut, anul acesta am venit cu o perspectiva total noua. Olimpiada in sine a fost la fel de intensa pentru mine si emotiile extrem de vii”, ne-a declarat olimpica. La proba de Psihologie a participat la faza nationala Diana Buruiana (clasa a XII-a) de la Colegiul National „Vasile Alecsandri”Bacau (prof. Elena Chelaru) care a urcat pe podium cu premiul II si nota 9.10.



„Perioada petrecuta la Tulcea a însemnat experiente noi in toate formele lor. Fiind a doua participare la aceasta etapa a olimpiadei, am avut sansa de a cunoaste multe persoane cu interese similare si de a-mi consolida cunostintele in domeniul fata de care manifest o adevarata pasiune. De asemenea, a fost si o reconfirmare a deciziei de a-mi dedica urmatorii ani studiului psihologiei”, ne-a precizat si Diana. La proba de Sociologie, lotul bacauan a fost completat de Ioana Bianca Munteanu (clasa a XII-a), eleva a Colegiului National „Ferdinand I” Bacau (prof. Lucica Ciuperca). Notata cu 8.70, Ioana a obtinut prima mentiune. „Cele patru zile petrecute la Tulcea au însemnat cea de-a doua participare consecutiva la Olimpiada Nationala de Stiinte socio-umane, disciplina Sociologie, si, cu parere de rau, si ultima experienta de acest gen.

Diferit fata de anul trecut a fost faptul ca am socializat mai mult cu elevii din alte judete cum ar fi: Arad, Arges, Bihor, Brasov, Braila si Bistrita. Avansarea in ierarhia concurentilor mi-a întarit convingerea ca Sociologia este domeniul pe care il voi studia în continuare si la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul SNSPA Bucuresti”, ne-a marturisit Ioana. La proba de Economie s-a calificat la faza nationala eleva Raluca Ioana Marcu (clasa a XII-a) de la Colegiul National „Grigore Moisil” Onesti (prof. Duta Sburlan), notata cu 7.80 (a noua nota din concurs). La Filosofie a participat Andreea Amalia Hodoroaba (clasa a XII-a), de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau (prof. Elena Chelaru), care a obtinut cea de-a saptea nota din concurs – 8.85, situându-se imediat dupa ultima mentiune.

Alaturi de elevele bacauance a fost prof. Cerasela Dana Sticlaru, de la Colegiul National „Dimitrie Cantemir” Onesti, care ne-a declarat: „Olimpiadele sunt, în general, concursuri la care se cauta sporirea competentelor elevilor, si e normal sa fie diferit; nu sunt examene pe care trebuie sa le promoveze elevul, ci competitii de natura a face selectie între elevi. Nici în acest an, subiectele nu au fost deloc usoare, ci mult peste medie. Rezultatele noastre confirma înca odata ca elevii bacauani sunt bine pregatiti si ca manifesta o atentie sporita studierii disciplinelor socio umane”. Participant ca propunator si evaluator in comisia centrala a olimpiadei la disciplina Economie, prof. Maria Irina Dromereschi de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau, a completat: „Din perspectiva cerintelor, aceste competitii nu solicita doar continutul informational, ci si competentele de a realiza conexiuni, de a corela si de a da sens si scop informatiei. Din perspectiva identificarii, copiii sunt extrem de competitivi, iar din perspectiva beneficiilor reale, olimpiada este inca o oportunitate pentru premianti de a intra la o facultate de profil fara o alta forma admitere.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri