OK pentru unii, ioc pentru alții

2
În 2016, proiectul cel mai consistent din punct de vedere financiar a fost cel rezervat echipei de volei feminin Știința

Municipalitatea a dat publicității raportul de evaluare a cererilor de finanțare nerambursabilă din domeniul Sport în baza Legii 350/ 2005. 19 proiecte au fost admise, alte 13 fiind respinse

În sfârșit, vin banii! Din păcate, sunt mai puțini decât anul trecut. Aproape jumătate. Dacă în 2016, municipalitatea alocase Sportului, în baza Legii 350/ 2005, un buget total pentru finanțările nerambursabile în valoare de 5.700.000 lei, acum suma e de 3.000.000 lei. Și tot din băcate, banii vin destul de târziu. Cam la fel de târziu ca în 2016. Municipalitatea băcăuană a dat publicității în această săptămână raportul de evaluare a cererilor de finanțare nerambursabilă realizat de Comisia Sport din cadrul Primăriei. Din proiectele depuse, 19 au fost declarate admise. Cel mai mare punctaj l-a realizat proiectul ACS Elite Sport „Viitorul începe azi”, destinat handbalului masculin, care a totalizat 80, 25 puncte. Pe locul secund se află Fundația Pro Știința, cu „Participarea echipei de volei feminin Știința Bacău în competiții naționale și internaționale”, cu 76,10 puncte.

În ceea ce privește proiectele respinse, acestea sunt în număr de 13; ghinion. Lipsiți de noroc vor fi însă și solicitanții declarați admiși care vor primi sume inferioare celor trecute în proiect.

Conform reglementărilor, „în cazul în care, în urma evaluării proiectului potrivit grilei de evaluare, finanțarea nerambursabilă din partea Municipiului Bacău va fi mai mică decât suma solicitată de beneficiar în proiectul propus, diferența până la concurența valorii propunerii de finanțare a proiectului va fi suportată de beneficiar”. Pe românește, dacă soliciți 100 lei, iar Primăria îți dă numai 60, ești obligat să găsești restul de 40.

„Să sperăm că nu vor fi mari discrepanțe între ceea ce soliciți și ceea ce primești. Altfel, vor apărea situații în care unii solicitanți vor renunța la proiect din motiv că nu pot acoperi suma totală”, a declarat unul dintre oamenii de sport ai Bacăului.

Proiecte admise

1) ACS Elite Sport („Viitorul începe azi”) 80,25puncte,
2) Fundația Pro Știința („Participarea echipei feminine de volei Știința în competiții naționale și internaționale”) 76,10p.,
3) AS Total Volei („Susținerea echipei de volei masculin Știința in prima ligă”) 75,50p.,
4) Fotbal Club Măgura 2012 („Și noi jucăm fotbal”) 75,25p.,
5) Asociația Județeană de Atletism („Sprijinirea pregătirii atleților de performanță”) 73,75p.,
6) ACS KO Gym („Promovarea kick-boxingului băcăuan la nivel de asociație”) 73,00p.,
7) Lucian Puiu („Participarea sportivului Rareș Puiu la competiții naționale și internaționale”) 72,20p.,
8) Asociația pentru Dezvoltarea Fotbalului și a altor sporturi Viitorul („Fotbal de performanță la nivelul copiilor si juniorilor”) 72,00p.,
9) Centrul Regional de Ecologie („Evenimente sportive pentru copii și tineri în natură”) 71,50p.,
10) Asociația Sport, Mișcare, Sănătate- Sporting („Crearea bazei de selecție pentru practicarea sportului de performanță la copii și juniori”) 71,00p.,
11) ACS Aerostar („Sportul de masă o antecameră a sportului de performanță) 70,85p.,
12) Moldova Motosport („Sprijinirea motorsportului în 2017”) 70, 75p.,
13) Asociația Club Interfast („Promovarea badmintonului în Bacău, ediția a III-a”) 70,75p.,
14) CS Saga („Susținerea competițională națională/ internațională”) 70,50p.,
15) Asociația Delfin 2012 („Cupa Delfin la sărituri în apă”) 70,40p.,
16) CS Volei Carpați („Turneu internațional de volei masculin, old boys Prietenia”) 70,40p.,
17) Asociația Județeană de Natație și Pentatlon („Susținerea natației în 2017”),
18) Delta Rangers Airsoft Club („Airsoftul- o alternativă la jocurile pe calculator”) 70p.,
19) Filiala Județeană a Asociației Nevăzătorilor („Cupa României la goalball”) 70p.

Proiecte respinse

1) ACS Nautica („Sprijinirea înotului de înalta performanță în 2017”) 64,50p. -eligibil, dar respins,
2) TNT Sport („Inițierea în activități sportive a unui număr de aproximativ 286 de elevi din Municipiul Bacău”) 61,50 p- eligibil, dar respins,
3) ACS Șoimul („Promovarea artelor marțiale la nivel de asociație”),
4) Fotbal Club Bubu („Hai afară, hai la fotbal”),
5) Asociația Părinților de la Școala „Miron Costin” („Sport, sănătate și dezvoltare personală”),
6) AS Fotbal Club Bacău („Drumul spre performanță”),
7) CS Bronx Powerlifting („Împreună spre performanță”),
8) AS Aqua Sport („Susținem, promovăm și dezvoltăm înotul”),
9) Asociația Speranța Volei Fete („Pregătirea voleibalistelor născute și formate în Bacău pentru sportul de performanță la nivel de junioare”),
10) Asociația Sportivă a Persoanelor cu Dizabilități Vizuale („Cupa internațională de popice mixt pentru nevăzători”),
11) Fundația Comunitară Bacău (Bikeathlon Bacău- competiție de ciclism”),
12) Federația Tinerilor din Bacău (Bacău beach handball”),
13) AS Viitorul Sportiv („Campionat școlar de mini-baschet în orașul european al sportului”).


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Ca și iubitor de sport nu pot decât sa mă declar dezgustat…..? Acest nou primar nu numai ca în campanie promitea multe….sa nu uitam Cum și cât se afișa pe la Sala Sporturilor…..Cam ce imagine de „cățel ce se gudura” avea atunci….Și cu ce superficialitate tratează acum sportul….unicul element al judetului….Ce „ne mai scoate puțin în lume”…..Din pacate fără fotbal am rămas. ….handbal…..știm finalul…Am rămas …Dacă a mai rămas voleiul…..Și în rest Domnule Primar al acestui oraș frumos zic eu….cu ce ne mai putem lauda noi ca cetățeni? Cu gropile enorm de multe din asfalt? Sau cu personalul de la salubritate care isi face treaba doar pe strazile pincipale ….Iar pe cele secundare adunandu-se praful cu tonele? E o statuie care eu unul personal nu o înțeleg? Cu faptul ca declarați acest oraș capitala tineretului și apoi va contraziceți interzicând anumite manifestări copilaresti? Care mai e noima domnule edil? Nu cred ca sunt in masura sa va sfatui dar fără supărare cred ca ar fi mai bine sa reconsiderați tot ceea ce face ți și ordinea prioritatilor!

LĂSAȚI UN MESAJ