28 martie 2024
ActualitateOituz: Un TIR a lovit un autobuz

Oituz: Un TIR a lovit un autobuz

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii au efectuat cercetări pe D.N.11, în localitatea Oituz, pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui accident rutier.

Din verficările efectuate la fața locului a rezultat că un oneștean de 49 de ani, care conducea un ansamblu format din autotractor și semiremorcă pe DN 11, în localitatea Oituz, cu direcţia de mers Braşov – Oneşti, a intrat în coliziune faţă-spate cu un autobuz, condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Covasna, care a semnalizat dreapta şi ulterior a efectuat viraj stânga, pe marcaj longitudinal continuu, intenţionând să intre într-o parcare de pe partea opusă a sensului său de mers.

În urma impactului ansamblul autotractor cu semiremorcă a ricoşat în partea dreaptă, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu peretele unui imobil.



Ca urmare a evenimentului rutier, un pasager de 54 de ani, din autobuz, a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti, pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri