Oituz: la volan fara permis si bine baut

    La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din comuna Oituz, aflați în serviciul de patrulare, au depistat un tânăr de 26 de ani, din comună, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului .

    Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat iar din verificările efectuate în bazele de date s-a constat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.



    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"