Oina, un sport pentru noua generatie !

    Un proiect inedit al unui profesor de la Colegiul Catolic Bacau

    Profesorul Otilia Lazar, de la Colegiul National Catolic “Sf.Iosif” Bacau, vrea sa readuca jocul de oina in scoli.

    “Prin Legea 96/2014, jocul de oina este declarat sport national. Nu este obligatoriu ca un sport sa fie cel mai practicat sport dintr-o tara pentru a fi national, ci mai degraba conteaza importanta pe care acesta o are, ca simbol cultural. De aceea, o echipa formata din oameni ce iubesc oina au pornit un proiect exceptional – Recuperarea Sportului Traditional Românesc OINA in Marile Orase din România”, ne-a declarat profesorul bacauan.

    Proiectul este derulat de Fundatia Student Plus, impreuna cu partenerii sai: Federatia Româna de Oina, Universitatea de Vest – Facultatea de Sociologie si Psihologie, Asociatia Practicienilor si Specialistilor in Economie Sociala si 25 de scoli si licee din toata tara, ce promoveaza acest sport.



    In cadrul acestui proiect, 25 de profesori de sport din scolile si liceele din întreaga tara (judetul Bacau a fost reprezentat de prof. Otilia Lazar) au participat, luna trecuta, in Eforie Nord, la un training national de initiere în oina si metode moderne de promovare.

    “Împreuna cu echipa de proiect, vom cauta cele mai potrivite metode pentru a convinge tineretul sa practice oina. Cei care au auzit de acest sport, foarte putini, din pacate, nu stiu mai mult decât ca era un fel de baseball mioritic.

    La trainingul de la Eforie Nord am invatat adevaratul joc de oina, un joc complex in care iti trebuie o viteza buna de alergare, reflexe rapide in miscarile de autoaparare fata de loviturile mingii, precizie in aruncarea si lovirea mingii cu bastonul.

    Anul acesta voi incerca sa fac mai multe actiuni prin care sa promovez oina”, ne-a mai spus prof. Otilia Lazar. Iar ambitiile sunt mari pentru ca deja in Colegiul National Catolic “Sf.Iosif” Bacau au inceput antrenamentele cu o echipa a liceului, care va concura la Olimpiada Nationala a Sportului Scolar.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"