Oglinzi și fum

Ca într-un frumos film american în care eroul principal, după ce pornește revoluția, câștigă lupta cu dușmanul politic extremist, care dorea răul poporului, Emmanuel Macron a devenit cel mai tânăr președinte al Franței, fiind comparat tot mai des cu Napoleon III.

Franța răsuflă ușurată: coșmarul s-a sfârșit, Le Pen nu este președinte, ci un tânăr democrat, de viitor, talentat economist, promițător, care a apărut parcă de nicăieri. De nicăieri?!

În urma cu jumătate de an, Macron nu exista ca om politic. Fost ministru socialist al economiei, și-a pus în cap sindicatele după ce a modificat cadrul legislativ pentru a “impulsiona” economia; pe românește, pentru a spori drepturile angajatorilor și a le reduce pe ale angajaților.

A dispărut de pe radar și a apărut brusc transformat într-un politician anti-sistem, cu discursuri care au cucerit Facebookul.

Din păcate, în lumea reală nu există basme și nici Feți Frumoși. Politicieni care se reinventează, care câștigă în șase luni o președinție a cărei finală este ratată de politicieni cu adâncă susținere electorală, așa ceva nu există fără amestecul unor organisme oculte.

Ar trebui să știm mai bine, am trecut prin această experiență. Până și finala Macron – Le Pen seamănă izbitor cu finala Iliescu – Vadim.

Iar sondajele ne arată lucruri interesante: Doar 16% dintre francezi l-au votat pe Macron pentru programul său politic, restul au votat împotriva lui Le Pen.

61 de procente dintre francezi nu vor ca Macron să dețină o majoritate absolută în Parlament. Pentru că, momentan, noul președinte nu are nici o forță politică în spate (En Marche, rebotezat “La République En Marche!” este o glumă, nu un adevărat partid) și are nevoie de susținere în Adunarea Națională.

În turul al doilea, atât stânga, cât și dreapta l-au susținut, dar, pentru a forma un guvern e nevoie de majoritate parlamentară. Și luna viitoare sunt alegerile legislative.

Deja, liderul stângii radicale franceze, Jean-Luc Mélenchon (care s-a clasat pe locul patru, cu aproape 20% din voturi) a cerut alegătorilor săi să se opună lui Macron, pe care l-a numit “candidatul pieței extreme”.

În ciuda entuziasmului afișat de liderii europeni, Franța nu pare a avea motive de bucurie. Nu mai puțin de 16 milioane de alegători s-au abținut de la vot sau au votat în alb.

Dacă mai punem la socoteală și absenteismul record de la alegerile de duminică, ajungem la o socoteală tristă: un francez din trei a refuzat să voteze.

Este pentru prima oară după 1969 când rata de participare în al doilea tur al scrutinului este inferioară celei din primul tur.

Politicienii proclamă că victoria lui Macron a fi una “pentru Uniunea Europeană”; din păcate, au dreptate. E o victorie a UE împotriva cetățenilor săi. UE se află într-o criză sistemică și are nevoie să fie reformată pentru a reveni la ceea ce au gândit fondatorii săi că trebuie să fie: o construcție politică dedicată oamenilor și nu o birocrație care să-și conserve privilegiile.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"