Cauta
Obezitatea, semn al unei boli tiroidiene?27/07/2007
vizualizari:346

Se implinesc 10 ani de cand Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a recunoscut obezitatea ca fiind o boala cronica. Romania nu s-a grabit sa faca pasi in aceasta directie, in ciuda faptului ca numeroasele

victime ale obezitatii ar putea primi mai usor ajutor specializat daca ar avea statutul de bolnavi. Deseori,

obezitatea este pusa, nejustificat, pe seama unor afectiuni tiroidiene.



Ingrijoratoare este rata obezitatii la copii, cu tendinta ascendenta. „Aproximativ 8,8 la suta din copiii de 6 ani si 15 la suta din copiii de 15 ani sunt obezi, iar studiile estimeaza ca aproximativ 77 la suta din copiii supraponderali vor deveni adulti obezi, ne-a declarat dr. Sarolta Placinta, medic specialist endocrinolog. In general, parintii se amagesc si spun despre copilul lor obez ca este mai bine dezvoltat. Chiar ei pot diagnostica supraponderea la copilul peste 3 ani, prin calculul de masa corporala care este egal cu greutatea (kg) impartita la inaltimea la patrat (m). Valorile normale sunt intre 19 si 25. Orice valoare peste 25 este considerata suprapondere. Odata diagnosticata, obezitatea este evaluata medical si cel mai adesea, dupa excluderea unei afectiuni generatoare de exces ponderal, tratata printr-o indrumare corecta nu a unei diete, ci mai degraba a unei modificari a nutritiei si stilului de viata in general.” Pentru inregistrarea succesului, este nevoie de o buna colaborare medic-pacient. Acesta din urma (sau parintele, in cazul bolnavilor de varsta frageda) trebuie sa constientizeze riscurile ce insotesc aceasta patologie. Foarte des, cresterea in greutate este pusa pe seama afectiunilor glandei tiroide. Dr. Placinta ne-a dezvaluit ca o intrebare frecventa a pacientilor cu o anumita patologie tiroidiana sau presupus tiroidiana este: «Din cauza glandei m-am ingrasat, nu-i asa?» „Din experienta mea, raspunsul la aceasta intrebare este cel mai adesea dezamagitor pentru cel ce intreaba. Obezitatea este cauzata de diferite boli doar in 10% din cazuri, cel mai frecvent fiind generata de un dezechilibru constant intre aport si consum. Este uimitor, de asemenea, cati parinti ai copiilor supraponderali pun acest exces ponderal pe seama unei disfunctii tiroidiene.”



Investigatii si proceduri benefice pentru pacienti



Glanda tiroida nu poate fi invinovatita intotdeauna pentru kilogramele in plus. Pe de alta parte, suferintele tiroidiene au ajuns parca la moda. Anul trecut, datele statistice la nivel de judet indicau un numar de aproximativ 4.000 de persoane suferinde de gusa endemica. Cifrele sunt relative, intrucat diagnosticul nu se bazeaza intotdeauna pe noile posibilitati tehnice de imagistica medicala si dozari hormonale. Endocrinologia, ca specialitate medicala, a progresat atat in sfera diagnosticarii, cat si in cea a tratamentului. Pacientii se prezinta la medic pentru tratarea obezitatii, dar se descopera o suferinta mai putin cunoscuta a glandei tiroide. Noile mijloace de investigatie, cum ar fi echografia tiroidiana, au permis identificarea unei patologii mult subestimate: nodulii tiroidieni. Studiile estimeaza ca la adulti, doar intre 4 si 8 la suta dintre noduli sint depistati prin palpare, in timp ce echografia identifica un procent intre10 si 41 la suta. Frecventa creste cu varsta si este maxima in jurul a 45 de ani. Depistarea si evaluarea nodulilor tiroidieni e importanta pentru ca 9,2 - 13 la suta dintre noduli sunt maligni (cancerosi). „In cabinetul meu, in momentul diagnosticarii unei gusi nodulare, ii explic pacientului ca nodulii maligni sunt rari si ca poseda in general o serie de caracteristici echografice, fara ca acestea sa fie totusi obligatorii, explica dr. Sarolta Placinta. O metoda extrem de utila de diagnostic chiar si in ambulator si pe care eu o utilizez este punctia cu ac subtire efectuata cu echoghidare a nodulilor suspecti, urmata de examinarea citologica a prelevatelor la Laboratorul de analize medicale Medisense. Recomandarile, conform consensului Asociatiei Americane a Radiologilor din 2004, sunt de a se punctiona toti nodulii cu diametrul mai mare de 1 cm, atunci cand caracteristicile echografice ridica suspiciuni.” Punctia cu ac subtire permite diagnosticarea celui mai frecvent tip de cancer tiroidian - cancerul papilar si, implicit, orientarea pacientului catre cura chirurgicala precoce a afectiunii. Exista pacienti care se intreaba daca nu cumva, deranjand nodulii, acestia se transforma in cancer. „Un nodul benign (bun) va ramane la fel si dupa punctie, iar unul malign va fi descoperit mai repede, existand posibilitatea extirparii la timp si cu rezultate bune”. Interventia chirurgicala la momentul oportun permite o supravietuire de 99 la suta la 20 de ani de la interventie si de 95 la suta la 30 de ani postoperator. „In afara punctiei cu ac subtire, solicit si o serie de dozari hormonale cum ar fi TSH care evalueaza functia tiroidiana si calcitonina (care crescuta indica prezenta unei forme rare de cancer tiroidian - cancerul medular tiroidian), posibile la ora actuala in cadrul Laboratorului Medisense.” Pacientii sunt scutiti astfel de asteptarea rezultatelor analizelor de la laboratoare din Bucuresti sau chiar de un drum in Capitala.Scris de Doina Mincu





Scrie un comentariu
Daca nu comentezi la subiect sau bati campii te sterg de nu te vezi!

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 












Victor Eugen Mihai



Get Adobe Flash player





 
Get Adobe Flash player



Get Adobe Flash player