Treizeci de medici si studenti umbla prin tara pentru a le oferi servicii medicale oamenilor care locuiesc in zone izolate si care ajung la spital doar adusi cu ambulanta. Sunt tineri, amabili, insufletiti de ideea de a face bine. Nu se gândesc sa plece din tara, ci vor sa-si daruiasca priceperea aici, unde e foarte mare nevoie de ea.
Avem, asadar, tineri admirabili, care isi sacrifica fiecare weekend pentru a merge in cautarea pacientilor defavorizati, fara un plic in dotare. Pe de alta parte avem decidenti care taie paturi de spital si alesi care „dorm in papuci”. Obisnuiti sa gândim economiceste atunci când ne referim la calitatea vietii, luam drept criterii numarul strazilor asfaltate, al parculetelor sau al bancilor din parculete, al felinarelor sau al panselutelor din centrul orasului. Ce se intâmpla, insa, acolo unde se termina trotuarul, in spatele portilor sau al usilor?
Cum traiesc oamenii, ce drame ii zbuciuma, cu ce lipsuri sau boli se lupta e mai putin vizibil. Unii sunt batrâni, bolnavi si uitati de copiii care, la rândul lor, alungati de saracie, au plecat spre alte zari, altii nu sunt bolnavi dar sufera pentru copiii sau nepotii bolnavi, neavând sansa de a-i duce „la un medic bun”. De aici ar trebui sa inceapa efortul autoritatilor de a imbunatati calitatea vietii. E necesar ca un oras sa aiba un aspect civilizat si prosper dar daca oamenii sunt tristi, ponositi, incovoiati de necazuri, atunci galbenul stralucitor al cladirilor devine grotesc.
Normal ar fi sa avem si oameni fericiti si cladiri vesele, insa atunci când nu e posibil trebuie sa acceptam ca oamenii sunt mai importanti decât zidurile. Oamenii care stau la usa autoritatilor pentru a intra in audienta, la rândul format in fata ghiseului care elibereaza adeverinte pentru scutirea de taxe, la somaj sau la biroul de ajutoare sociale. Din fericire, exista primari care nu-si consuma timpul doar in birou si la sediul de partid, primari care se gândesc la cetateni si inteleg rostul parteneriatelor.
Ii invita pe tinerii medici voluntari, le asigura cazare si spatiu de lucru pentru ca sanatatea populatiei e la fel de importanta ca drumurile si parcurile, desi nu e palpabila. Sau sprijina organizatiile care ofera servicii sociale, iar asta nu pentru ca cei trei-patru batrâni cazuti la pat s-ar putea vindeca brusc si s-ar duce la vot. O fac pentru mai binele oamenilor. Ei nu sunt primari ai unei UAT, ci ai unei comunitati.
