Oameni cari au fost, la centenar

0


Nicolae Iorga a preamărit puterea modelatoare a contemporanilor, unde a fost cazul, aşezându-i în galeria făcătorilor de bine. Pentru fiecare a găsit cele mai potrivite vorbe. Momentul evocat este cel al trecerii în nefiinţă, când totul se decantează şi capătă forme statuare. Să-i urmărim pe cei plecaţi din această lume în anul 1916.

•VASILE HOSSU a fost iubit „pentru francheţea şi voioşia lui, pentru zâmbitoarea lui democraţie”. •Ludovic Mocsary a păstrat „treizeci de ani de zile în sanctuariul inviolabil al conştiinţei sale credinţa în dreptate”.

•Episcopul catolic CAMILI, italian, „era de părere că, odată ce nu sânt numai catolici maghiari, ci, în oraşe, mulţi catolici de felurite neamuri, odată ce înşişi ţăranii unguri de la munte se zic <> şi vorbesc şi româneşte, limba ţării trebuie să se impună în predică şi în legăturile sociale. Sub el s-a început la Iaşi predica românească pentru credincioşii confesiunii latine”.

•Lui TADEU ADJUKIEWICZ, polon austriac, „i-a fost drag, la noi, de cerul nostru, de oamenii noştri, de viaţa şi culoarea noastră”. Pentru aceasta „ne-a iubit, făcând operă de cultură aici la noi.” •GHEORGHE HANEŞ era „un mândru ofiţer, amorezat de cariera sa. Cu temperament de scriitor, el a hrănit talentul său cu o citire bogată şi aleasă”.

•MIHAI SĂULESCU „avea printre versurile lui atâtea care erau de cea mai bună ţesătură”. •PETRE CINTA, „prins în luptele de partid, a ştiut să se ţină departe de acea atmosferă de intrigi, clevetiri şi răzbunări”.

•HENRIC SIENKIEWICZ „a fost însuşi sufletul polon, în părerile lui de rău pentru trecut, în mândria de strămoşi, în protestarea contra umilinţei şi apăsării de azi, în cultul bunătăţii şi milei”.

•MARIA CORNESCU, fiica Ancuţei Manului, „căreia Eliad i-a închinat singurele lui versuri care n-au pierit, /Sburătorul/, a fost în mijlocul unei societăţi inteligente şi strălucitoare”.

•ALEXANDRU ZAGORIŢ „avea aceeaşi bunătate de copil, aceeaşi frăgezime de suflet, aceeaşi încântătoare naivitate a unui suflet pentru care răul, în toate formele lui, n-a existat”.

•IOAN SBIERA, „profesor de româneşte în româneşte şi cu hotărât, cu exaltat suflet românesc”, a străbătut „locurile unde şi dincolo de hotarele micii sale Bucovine, putea să afle grai românesc şi rosturi româneşti”. La Cernăuţi a rămas „un credincios îndărătnic şi neînduplecat al vechiului crez cultural şi politic, cu ideile sale, cu graiul său particular, cu ortografia sa individuală”.

•NICOLAE FILIPESCU „nu ţinea discursuri, ci enunţa axiome. Din frământarea grozavă ce vuia în sufletul lui se desfăceau stângaci blocuri de imensă elocvenţă, uneori bruscă şi frustă”. •

ATANASE GHERMAN „a scris o carte pentru popor, care va rămâne prin înţelepciunea sfaturilor, ca şi prin curăţirea populară a graiului”.

•EMILIAN SLUŞANSCHI a fost „un blând şi dulce visător, curat ca idealul pe care-l servea, sincer în prietenie, incapabil de a fi duşmanul cuiva”. •ŞTEFAN LUCHIAN „era un entuziast şi atent observator al naturii şi un artist de o superioară onestitate în reproducerea ei”.

•D. P. MORUZI, „la 13 martie 1906, admisese studenţilor să cânte româneşte, în ciuda nobilelor persoane înstrăinate”.

•REGINA ELISABETA/CARMEN SYLVA „vorbea româneşte cu o perfectă stăpânire şi chiar cu o deosebită eleganţă, în care punea, odată, cocheta conştiinţă a biruinţei ei asupra unor însemnate greutăţi”. „Doamna României şi-a împrospătat sufletul din scrierile celor mai mari gânditori ai lumii şi în cântecul lor şi-a găsit alinarea.”

La o sută de ani, modelele sunt vii.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ