O suta de ani de viata, o mie si una de povesti

Emotii si multa bucurie, saptamâna trecuta, intr-o familie din satul Siretu, comuna Saucesti. Gheorghe Cotofana a implinit 100 de ani, motiv ca toata familia sa se intruneasca si sa-l sarbatoreasca.

0


Cu o poveste fascinanta, demna de un foileton, inainte de toate, Gheorghe Cotofana este tatal a patru copii, are cinci nepoti si tot atâtia stranepoti. Nea Gheorghe, dupa ce ne-a spus ca stie ca implineste 100 de ani si ca sta bine cu sanatatea, a intrat direct in vâltoarea povestilor pe care le-a trait:

„Am umblat mult…am fost in Rusia vreo doi ani”, si-a inceput povestea eroul nostru care si-a amintit cum era in razboi.

 O suta de ani de viata, o mie si una de povesti„Am fost la antiaeriana si aviatie. Am fost dusi la Odessa unde am stat un an de zile dupa care am fost trimisi la Neculaiov, tocmai pe malul Niprului, unde eram sub comanda nemtilor”, si-a continuat povestea nea Gheorghe. In ciuda unor secvente crunte parca rupte din carti, Gheorghe Cotofana povestea de parca i se derula in fata ochilor un film.

Un film trait de el in urma cu aproape 65 de ani. Gheorghe Cotofana ne-a povestit despre lipsurile din razboi, despre cum ii tineau nemtii in linia intâi, despre cum s-au razvratit dupa care au fost trimisi din nou la Odessa, de unde s-au retras spre Galati, pentru ca sovieticii erau in ofensiva si au ajuns la Iasi.

De la Galati au plecat la Buzau, iar acolo i-a prins momentul in care Armata Româna a trecut de partea aliatilor.

„De la Buzau am plecat la Bucuresti. Era greu. Nu puteam sa mergem ziua decât camuflati pentru ca riscam sa fim bombardati sau mitraliati de inamic”, a continuat nea Gheorghe, spunând ca din spate veneau rusii.

Locotenentul lor s-a intâlnit cu seful corpului de armata sovietic, au batut palma si impreuna au plecat spre Bucuresti. Când au ajuns in capitala, dupa cum a povestit batrânul, rusii au spus ca pe soldati ii trimit acasa iar pe ofiteri ii aresteaza si-i trimit in lagar. Atunci, soldatii români au facut front comun si nu si-au lasat superiorii.

„Nu va lasam. Unde mergeti dumneavoastra mergem si noi. Ca de atâtia ani, cu dumneavoastra am trait, cu dumneavoastra vrem sa murim”, au spus militarii români, care nu au plecat pâna nu le-au fost eliberati ofiterii.

„Atunci au venit domnul colonel, domnul general si au facut acte cu rusii. S-a semnat ca mergem mai departe si vom lupta pâna la ultimul soldat alaturi de Rusia. Si am plecat din Bucuresti in Ardeal. Apoi au urmat Ungaria, Cehoslovacia pâna la granita cu Austria”, ne-a marturisit nea Gheorghe.

Razboiul s-a incheiat si batrânul s-a intors acasa pe jos tocmai din muntii Tatra, dupa un razboi lung, perioada in care crede ca a fost norocos pentru ca a scapat fara nici o rana, fara nici o lovitura.

„Au fost multe situatii in care ne era frica. Cel mai periculos era când venea aviatia si ne bombarda. Nici nu stiai când pica bombele din cer, sau când erai mitraliat. Se spargeau cartusele lânga mine la doi metri. Au fost multe zile grele. Dar ce sa faci? Ne rugam la Dumnezeu si seara si dimineata si ori de câte ori puteam”, si-a incheiat povestea despre razboi nea Gheorghe.

Dupa ce s-a intors acasa, in satul natal, a inceput sa lucreze in agricultura, s-a casatorit si a dus o viata linistita alaturi de sotia sa Elena (decedata in urma cu trei ani, in ianuarie 2013) si cei patru copii, nepoti si in ziua de azi de stranepoti.

La cei 100 de ani impliniti miercurea trecuta, Gheorghe Cotofana este din 21 mai 2015 cetatean de onoare al comunei Saucesti iar in 1998 a primit Medalia „Crucea comemorativa a celui de-Al Doilea Razboi Mondial, 1941-1945”, pentru serviciile militare aduse statului român, conferita prin decretul 161/1998, semnat de presedintele Emil Constantinescu.

In ziua in care a implinit centenarul, nea Gheorghe a primit si din partea Ministerului Apararii Nationale o diploma semnata de Otilia Sava, secretar de stat pentru relatia cu Parlamentul si inmânata de catre reprezentantul Centrului Militar Bacau, maior Florin Iftimie.

In aceeasi zi, la domiciliul sau din satul Siretu, comuna Saucesti, familia i-a pregatit o mica petrecere la care au participat primarul comunei, reprezentanti ai unor asociatii de veterani de razboi, reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale, preotii din sat care au tinut si o mica slujba si alti invitati.

„Nu ma doare nimic, dar nu mai am putere. Nu mai pot sa merg prea bine iar uneori mai uit in ce zi suntem”, ne-a spus la final nea Gheorghe care nu a uitat sa multumeasca fiecaruia pentru ca i-a fost aproape intr-o zi atât de mare.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ