O scrisoare a lui Elias Canetti

0

Scriitorii trimit manuscrise catre edituri. Daca propunerile sunt pentru editurile din România prezentului, reactiile sunt diverse. Câtiva, consacratii despre care se crede ca ar putea innobila editura, dar si cei cu scârt politic, sunt acceptati imediat. Cei mai multi însa, primesc, desi unora nici nu li se citesc manuscrisele, raspunsuri politicoase: ,,Planul editorial pentru acest an este foarte aglomerat”, ,,Ne pare rau, dar propunerea dumneavoastra editoriala nu corespunde profilului editurii noastre”, ,,Bugetul nu ne permite sa mai angajam si alte aparitii editoriale in aceasta perioada” etc. Cam aceeasi poveste este reeditata atunci când manuscrisul este trimis catre critici literari sau scriitori consacrati, care, asediati de asemenea solicitari, de regula, nu raspund sau nu-si asuma riscurile unor judecati de valoare. Nimic nou, desigur. Fenomenul nu este unul specific românesc, dar la noi accentele sunt uneori grotesti, mai ales de când au aparut scriitorii ,,politici” sau cei in zeghe… Daca-l ascultam pe Umberto Eco, editurile se dau in vânt dupa cartile tip „best-seller” (cu vânzare mare, dar fara a spune ceva despre valoare), „best sold” (care continua sa se vânda de secole), „best-selling” (succes zgomotos imediat, dar nu pe termen mediu / lung), ,,best to sell” (carte confectionata in mod special pentru vânzare, nu pentru valoare). Editurile noastre vâneaza mai ales genurile „best sold” sau „best to sell”, evitând creatiile noi de tipul Cartii Ziggurat, care ar putea fi citite pe mai multe paliere. Elias Canetti, laureat în 1981 al Premiului Nobel pentru Literatura, marturiseste (vezi „O scrisoare de la Thomas Mann”, in volumul „Jocul privirilor”, Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pag. 179-183) o experienta interesanta. O experienta la alt nivel, desigur, decât cele mioritice invocate. I-a trimis lui Thomas Mann, in octombrie 1931, manuscrisul romanului „Orbirea”, insotindu-l de o ,,scrisoare amanuntita, scrisa de mâna, in limba minutios cântarita”. „Mai mândru, zice el, nici ca as fi putut scrie, nu exista in ea niciun cuvânt de magulire…” Pachetul cu manuscrisul i-a fost insa returnat necitit. Thomas Mann se scuza, ,,pentru slabiciunea fortelor” sale. Dupa incercarii repetate pe la varii edituri, romanul a aparut, in 1935. I-a trimis romanul lui Thomas Mann, intrucât rana pe care i-a produs-o ramasese deschisa. Thomas Mann i-a inchis rana, raspunzându-i printr-o scrisoare laudativa, lunga. Fireste, au aparut si alte semnale de acest gen in lumea criticii, dar pe Elias Canetti il interesa mai ales cicatrizarea ranii sale. Atunci când Robert Musil, pe care Canetti il admira, l-a felicitat pentru roman, multumindu-i, Canetti a avut imprudenta de a adauga: ,,Ei, inchipuiti-va ca am primit o scrisoare lunga de la Thomas Mann”. Musil s-a intunecat, i-a intins mâna si a plecat brusc. „Prin acest gest, spune Canetti, isi luase ramas bun de la mine”. Musil nu i-a putut ierta ca-l pusese in balanta cu Thomas Mann, o balanta pe care Canetti o inclinase vizibil in favoarea gestului asteptat al autorului ,,Muntelui vrajit”. Continua Canetti: ,,Pedeapsa lui m-a durut foarte mult. N-am putut depasi niciodata faptul ca m-a parasit atunci, in acea clipa de fericire suprema pentru mine (…) Credea, probabil, ca-l situam pe Thomas Mann deasupra lui. Asta nu voia s-o admita…” Orgolii, orgolii, orgolii… La noi, orgoliile sunt acompaniate de spiritul de gasca literara, cel atât de evident nu doar prin atitudinea unor reviste literare, a unor edituri, ci si prin modul in care, de multe ori, sunt acordate premiile literare. Intr-o zi vom vorbi si despre premiile literare…


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ