“O parte din sufletul meu ramâne la Arhive”

8


– Vilica Munteanu, director al Arhivelor Statului Bacau: “Mi-a placut sa fiu în slujba Mariei Sale Documentul”

– Pentru arhivele bacauane, dar si pentru dumneavoastra, anul 2016 este marcat de cel putin trei momente, care vor ramâne inscrise in documente oficiale, dar si personale: se implinesc 27 de ani de când ati preluat functia de director al Arhivelor Bacau, 41 de ani de activitate ca arhivist, iar pe 24 februarie, profesorul, arhivistul, directorul Arhivelor Statului Bacau preda stafeta de la conducerea institutiei si iese la pensie. As vrea, fara a face o restrospectiva completa, chiar daca domeniul dumneavoastra presupune rigurozitate, sa oferim cititorilor câteva repere din viata unui om, care toata viata si-a dedicat-o Mariei Sale Documentul, cum frumos spuneati la inceputul discutiei noastre.

– Am avut o copilarie frumoasa, care mi-a lasat o multime de amintiri, prin care sunt legat definitiv de satul meu, din care, cu sufletul, nu am plecat niciodata, indiferent pe unde m-au purtat pasii. Sun nascut în satul Negoiesti, din fosta comuna Borzesti, astazi Stefan cel Mare, meleaguri încarcate de legende, de istorie, pe acolo si-a purtat pasii, în copilarie, însusi Marele Domn Stefan, nu departe s-a nascut legenda stejarului din Borzesti, acolo sunt Biserica Voievodala, Manastirea Bogdana, Podul de piatra, construit tot de Stefan cel Mare, in acea zona s-au purtat crâncene lupte pentru tara, nu departe este conacul Rosettestilor, loc tainic al celor care au pus bazele României moderne. Am crescut în acea perioada cu destule greutati a anilor ’50-’60, marcati de lipsuri, când totul se dadea pe puncte, când urnele razboiului nu se stersese, din care tata, un frate de-al sau si unul al mamei se întorsesera, însa câte un frate al lor si-au gasit sfârsitul, unul la Cotu Donului si celalalt lânga Oradea), dar, copil fiind, nu resimteam greutatile, mai târziu insa le-am regasit in povestile parintilor, care s-au intiparit in memoria mea.

 “O parte din sufletul meu ramâne la Arhive”

Am descifrat tainele cititului înca de la cinci ani si eram fascinat de universul pe care-l descopeream în carti. Cu siguranta, povestirile despre razboi, joaca prin locurile calcate de Stefan cel Mare, ascultarea, pentru prima oara, în ianuarie 1959, la o nunta la care parintii mei erau nasi, a Horei Unirii, cântata de toti nuntasii, povestirile preotului Toma Sârbu despre diferite personaje ori fapte din trecutul neamului m-au facut sa îndragesc istoria si sa ma hotarasc, înca din clasa a VI-a, spre ce aveam sa ma îndrept. Trebuie sa remarc ceva esential: parintii, între gospodarii de frunte ai satului, în mod admirabil si cu sacrificii, ne-au îndemnat si sprijinit, pe mine si pe sora mea, sa învatam. Ne-au dat la scoala „la oras” din clasa a VII-a, apoi mai departe, cerându-ne în schimb sa muncim, pentru a ajunge ceva în viata si sa nu-i facem de rusine.

“Am avut sansa unor profesori de mare calitate”

– Am retinut, din scrierile dumneavoastra, din participarile la manifestari stiintifice, la întâlnirile cu elevi si studenti, ca faceti referire mereu la dascalii din scoala primara, la profesorii de mai târziu, din liceu sau facultate. Ce rol au avut acestia în viata, în alegerea meseriei, în formarea ca om, ca istoric?

– Ma înclin în fata a doua icoane: a mamei si a învatatoarei – doua fiinte care au avut rol determinant în formarea mea. În scoala generala am avut sansa unor profesori de mare calitate, atât în sat – Pia Iordache, Maria Zugravescu, Neculai Ivan –, cât si la scoala Generala nr. 1 Onesti – Maria Lupascu, Elena Dascalescu, domnisoara Teodorescu, cea care a descoperit si încurajat dragul meu pentru istorie, iar la Liceul nr. 1 (actualul Colegiu National „Grigore Moisil”) dr. în istorie Mihai Hrisca (dascal si prieten), prof. emerit Ioan Micu, profesorii Tiberiu Iordache, Mihai Pintea, Mihai Dumitrescu, Elena Dima, Rada Costandache. Indiferent de materiile predate, fiecare, si nu numai cei nominalizati, prin calitatile didactice si umane, au contribuit la modelarea si formarea mea, de aceea nu cred ca voi putea, vreodata, sa-mi pot exprima în totalitate recunostinta si multumirea pentru ceea ce au însemnat în formarea mea.

 “O parte din sufletul meu ramâne la Arhive”

– Ati urmat Istoria la „Al. I. Cuza” din Iasi, urma sa mergeti la catedra. Cum ati ajuns sa lucrati la Arhive, direct la Arhivele Nationale din Bucuresti?

– Întâmplarea are si aici rolul ei. Am functionat putin în învatamânt la Stanisesti si Dofteana, dar, casatorit fiind din penultimul an de facultate, iar sotia era in Bucuresti, am plecat în capitala sa-mi caut un rost. Trecând pe lânga Cismigiu am vazut o cladire pe care scria ARHIVELE STATULUI. Am deschis usa institutiei, am cerut sa vorbesc cu cineva pentru o angajare. O doamna m-a ascultat cu atentie, dupa care mi-a spus ca se poate face o angajare temporara, de proba, iar daca aveam sa fac fata, erau sanse sa fiu definitivat. Nici nu-mi venea a crede. Am muncit pe rupte, m-am acomodat destul de repede si m-am integrat în colectiv, fiind apoi angajat definitiv. Avenit insa cutremurul din 1977, in urma caruia foarte multe familii au ramas fara locuinta, astfel ca mi s-au redus aproape la zero sansele de a primi o locuinta în Bucuresti. În aceste conditii, având si fetita de un an, directorul general mi-a propus sa ma transfer in Bacau, stiind ca suntem din judet, atât eu cât si sotia. L-a sunat pe primul secretar al orasului Bacau, Ioan Ichim, cu care fusese coleg într-o perioada, si l-a rugat sa ma ajute cu un apartament. Urmarea, dupa câteva saptamâni de la mutare mi s-a repartizat un apartament. Nu m-a asteptat nimeni, cum spuneati, la poarta orasului, dar oameni cu suflet m-au ajutat si nu pot sa uit asemenea fapte.

“Toate documentele au frumusete si noblete”

– Sunteti specialist în arhivistica si paleografie româno-chirilica, în limba si paleografia slava, cercetator, cu contributii importante la perfectionarea stiintei arhivistice si la punerea în valoare a unor aspecte de istorie locala si nationala. Va rog sa specificati câteva dintre acestea, care au individualizat, la nivel national, Arhivele din Bacau.

– Mi-a placut sa fiu în slujba Mariei Sale Documentul, fie pergament de la Alexandru cel Bun, fie document contemporan. Toate au frumusetea, mesajul, nobletea si sufletul lor. Trebuie doar sa stii sa vorbesti cu ele, sa le întelegi, pentru ca acestea, singure, îti spun ce ai de facut cu ele si când, unde, în ce fel sunt necesare. De asemenea, am fost si sunt adeptul valorificarii sub multiple forme a tezaurului arhivistic, pentru ca doar pastrarea si conservarea acestuia înseamna prea putin, daca nu este si cunoscut. În acest sens, am întocmit si prezentat ori publicat o serie de materiale de teorie si practica arhivistica, dar si volume de istorie locala, în care sursele principale au fost documentele de arhiva, mai mult ori mai putin cunoscute sau inedite. As exemplifica doar câteva: Îndrumator în Arhivele Statului Bacau, coautor alaturi de Dumitru Zaharia si Eugenia-Marioara Mihalcea, în care sunt prezentate peste 500 de fonduri arhivistice scolare, despre care regretatul poet Octavian Voicu afirma ca „este o Biblie a învatamântului bacauan”, Arhivele Nationale Bacau la 50 de ani, Bacau, 2001, coautor, redactor responsabil si îngrijit Directia Judeteana Bacau a Arhivelor Nationale – Semicentenar, vol. I si II, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 2001, coautor si redactor responsabil al albumului monografic Judetul Bacau, Editura PIM, Iasi, 2006, Prefectura judetului Bacau – trecut si prezent, Bacau, 1996, coautor si coordonator Contributia judetului Bacau la sustinerea Razboiului de Independenta – editie de documente, Editura Egal, Bacau, 2002.

 “O parte din sufletul meu ramâne la Arhive”

– Arhivele Bacau are si o publicatie proprie, de mare valoare stiintifica si documentara…

– Da, aveti dreptate. În anul 2006 am editat primul numar al Anuarului Arhivelor Nationale Bacau „Acta Bacoviensia”, care anul trecut a ajuns la numarul zece, cu un numar total de 5240 de pagini, ce ocupa mai bine de un sfert de metru de polita raft, în care 181 de autori au publicat 449 de articole si studii pe teme de istorie, arhivistica, problematica romano-catolicilor din Moldova, recenzii, note si medalioane dedicate unor personalitati ale arhivisticii românesti. În acelasi timp, în calitate de membru fondator si de presedinte al Filialei Bacau a Societatii de Istorie si Retrologie Agrara din România, am fost redactorul sef al numerelor II-IX ale „Buletinului Stiintific” al filialei bacauane, singura din tara care are un periodic. Trebuie sa subliniez aici parteneriatul continuu, începând din anul 2006, cu Episcopia Ortodoxa de Covasna-Harghita, Centrul de Studii Europene Covasna-Harghita privind românii din judetele Covasna, Harghita si Mures, legaturile permanente de o parte si cealalta a Carpatilor Rasariteni pe multiple planuri. O buna perioada de timp m-am ocupat de studierea vechilor carti românesti, începând cu Cartea româneasca de învatatura, sau Cazania lui Varlaam, cum este cunoscuta, tiparita în anul 1643 la Iasi, pâna la cele scoase de sub teascuri în anul 1830. Au fost ani de munca, de studiu, de valorificare a patrimoniului arhivistic bacauan.

“Eminescu este eroul colectiilor mele de medalistica”

– Istoric, arhivist, cercetator, de aproape 30 de ani sunteti si un pasionat numismat, colectionar si specialist la nivel national în medalistica si heraldica. Cum s-a nascut aceasta pasiune? Care este secretul acestei preocupari?

 “O parte din sufletul meu ramâne la Arhive”

– Pasiunea pentru colectionare a aparut destul de devreme. Aveam vreo cinci-sase ani si am început sa adun bilete de tren, in vreo doi ani am adunat câteva sute de bilete, le grupasem pe categorii – clasa I-a si a II-a, suplimente de viteza, tichete de loc, plecari, destinatii. Ajunsesem sa am cunostinte de geografie si pentru zone mai îndepartate de satul nostru, mândrindu-ma cu bilete de Bucuresti, Iasi, Galati, Brasov. Erau, si ele, nu?, documente, cum sunt si timbrele, pe care am inceput sa le colectionez prin clasa a VII-a, adunându-le în vreo 14 clasoare si multe plicuri pâna am intrat la Arhive. Apoi, la sugestia si indrumarea a doi pasionati colectionari numismati, Relu-Zanfir Stoian, seful Sectiei Bacau a Societatii Numismatice Române, cu predilectie medalistica, tema principala fiind Eminescu, si colonelul Ioan Dogaru, seful Sectiei Numismatice din cadrul Cercului Militar National, mare si împatimit colectionar, care mi-a dat o medalie Eminescu (eram în anul în care se comemora centenarul trecerii în eternitate a acestuia), spunându-mi: „Aceasta sa fie prima medalie dintr-o colectie care sa se îmbogateasca mereu!” Atunci s-a produs declicul si s-a aprins focul, dorinta de a-mi constitui o colectie importanta, in care Eminescu este pe primul loc. Secretul? Dragostea pentru valorile neamului, pentru frumos, dorinta de cunoastere, de a afla cât mai multe despre subiectul medaliei ori despre istoria acesteia. Ma bucur ca nepotii mei, Andrei si Mihnea au prins drag si cunosc deja multe dintre medalii, stiu ce reprezinta. Odata, ordonându-mi niste medalii pentru o expozitie, Andrei m-a rugat sa-i dau câteva medalii Eminescu sa le duca la scoala (era în clasa a V-a), i-am promis, apoi am asezat pe un panou 20 de medalii. Dupa un timp, Mihnea, care era în clasa pregatitoare, vine sfios: „Didus (acesta este apelativul dat de nepoti), îmi dai si mie o medalie cu Sfântul Eminescu?” Întrebarea-rugaminte m-a lasat fara replica, dar cu o lacrima în coltul ochiului. De unde si cum aceasta asociere la un copil de sase ani?

“Multi ani am fost musafir pe-acasa”

– De altfel, despre familia dumneavoastra am vrut sa vorbim si cu ocazia altui interviu, însa nu am concretizat. Reiau întrebarea, cine a fost alaturi de dumneavoastra în toti acesti ani?

– La început au fost parintii, care au facut tot ce le-a stat în putinta pentru a avea tot ce ne era necesar – poate chiar mai mult –, pentru a reusi în viata, care ne-au ajutat pe mine si pe sora mea pâna la ultima suflare, purtându-le un respect cu totul deosebit si îi avem mereu în gând si suflet. În anul 1974 m-am casatorit cu Doina, nascuta Dumitrescu, originara din Stanisesti, judetul Bacau, în 1976 a venit pe lume, la Bucuresti, Mihaela (acum este deja o cunoscuta arhivista, ca si tatal ei), iar trei ani mai târziu, in Bacau, Madalina, kinetoterapeut si ea bine afirmata în meserie. Împreuna cu „jumatatea” mea am trecut peste greutatile inerente începutului, ne-am ajutat si sprijinit unul pe altul, prin felul nostru am reusit sa ne facem destul de multi prieteni, casa noastra a fost si este mereu deschisa, ne simtim bine când ni se trece pragul. Împreuna ne-am crescut, zicem noi bine, copiii, iar acum avem si nepoti marisori, cu care ne mândrim. Trebuie sa precizez ca, imediat dupa evenimentele din 1989, timpul meu pentru familie s-a redus considerabil, din cauza numarului foarte mare de solicitari adresate institutiei si numarului mic de lucratori. Am ajuns sa lucram peste program, inclusiv sâmbetele si multe duminici, apoi, în mai 1990, am reluat demersurile începute în toamna anului 1989 pentru construirea unui nou local al Arhivelor, lucrari demarate în martie 1992 si finalizate în toamna anului 1994. Eram mai mult musafir acasa. Pentru acele perioade, mai ales, trebuie sa multumesc sotiei si copiilor ca m-au înteles si mi-au fost alaturi.

 “O parte din sufletul meu ramâne la Arhive”

“Am fost si cred ca voi ramâne un om activ”

– Cu ani în urma, se obisnuia sa facem cadou colegilor care ieseau la pensie, un baston. Care credeti ca va fi cadoul colegilor pentru acest eveniment?

– Nu stiu daca voi primi o palarie si un baston, dar colegii si colaboratorii de la Centrul de Studii Europene Covasna-Harghita au pregatit, în colectia Profesionistii nostri, a Editurii Eurocarpatica din Sf. Gheorghe, în colaborare cu Editura Magic Print din Onesti, numarul 20 al seriei, intitulat Vilica Munteanu – arhivist, istoric, colectionar – la 65 de ani, în care vor fi mesaje din partea unor personalitati, colaboratori, colegi si prieteni, repere biobibliografice, articole si studii de istorie, arhivistica si numismatica. Trebuie sa va mai spun ca, de-a lungul anilor, institutia a primit numeroase aprecieri, materializate in diplome, premii, medalii, la care se adauga si cele individuale, care stau marturie a activitatii noastre. Eu, de exemplu, sunt posesor a câtorva premii importante, ca recompensa a faptului ca am adus plus valoare domeniului, institutiei unde am lucrat, comunitatii in care am trait. Dintre toate, fara a flata ziarul dumneavoastra, cel mai drag imi este Premiul DESTEPTAREA, acordat la implinirea a 25 de ani de existenta a celui mai bun ziar din Bacau. Am fost si, cred, voi ramâne un om activ, atât cât sanatatea îmi va permite. Mai am multe proiecte la care voi lucra in perioada urmatoare, deoarece nu am dispus de timpul necesar in timpul activitatii, pentru a sta de vorba, suficient de mult, în depozitele de arhiva, cu toate documentele cu care as fi vrut, dar, despre ele, poate cu alta ocazie.

 “O parte din sufletul meu ramâne la Arhive”

“Am lucrat cu multi oameni minunati”

– La finalul interviului, acum, la despartire, va rog sa transmiteti un gând pentru colegi, colaboratori.

– La Arhivele din Bacau avem unul dintre cele mai bune colective arhivistice din sistem, apreciat pentru profesionalism, corectitudine, o disciplina a muncii liber consimtita, în competitie fiecare cu el însusi, împreuna cu care am încercat si am reusit sa demonstram ca într-o institutie publica de stat cetateanul poate fi tratat cu politete, promptitudine, dar si cu un zâmbet, fara asteptari inutile în fata unui ghiseu. Mi-as dori ca acesti oameni minunati cu care am lucrat sa mentina stacheta, ba mai mult, sa realizeze mai bine ceea ce considera ca poate fi îmbunatatit. Cred ca as fi tare multumit daca va fi asa; si va fi! Le multumesc tuturor, si celor de la inceputul activitatii si celor de acum. Asa cum din satul meu nu am plecat niciodata cu sufletul si în Arhive va ramâne o parte din el.
Va multumesc si va doresc sanatate, astfel ca proiectele asumate sa prinda viata.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. La mulţi ani, alături de cei dragi, Domnule Director!

    Un om minunat, cu suflet mare, atent şi înţelegător cu colaboratorii săi.

    Cu simţul datoriei împlinite a „sfinţit locul”. Ataşamentul total faţă de această profesie, mai

    ales după mulţi ani de muncă, face despărţirea tot mai grea. Sunt sigur că poteca spre

    arhive nu va fi uitată niciodată.

LĂSAȚI UN MESAJ