O noua zi de competitii. Olimpici in proba practica la Chimie

2


Cei 370 de elevi veniti din toata tara in Bacau pentru a participa la Olimpiada Nationala de Chimie au sustinut ieri proba practica. Asta dupa ce, luni, toti candidatii s-au intrecut la probele scrise, organizate la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu”.

„Totul a decurs normal. Suntem in faza de finalizare a evaluarii lucarilor de la proba teoretica. Acum suntem in proba practica si dupa ce vom termina aceasta proba trecem si la evaluarea finala a lucrarilor”, ne-a declarat prof. Daniela Bogdan, inspector general in Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, presedintele executiv al Comisiei Olimpiadei Nationale de Chimie, competitie aflata in acest an la a 50-a editie.

Probele practice s-au sustinut la Colegiul National „Gh.Vranceanu”, pentru elevii de clasa a XII-a, si in laboratoarele din Universitatea „Vasile Alecsandri”, pentru ceilalti participanti (clasele VIII-a – a XI-a).

„S-a depus un efort considerabil pentru realizarea acestei probe practice. Vorbim de pregatirea substantelor, a ustensilelor, pentru a nu fi probleme, având in vedere si numarul mare de participanti”, a mai precizat presedintele executiv al comisiei. Nu s-au inregistrat eliminari din examen, nici nu ar fi fost posibil, pentru ca, in primul rând, cum au spus si organizatorii, o astfel de olimpiada promoveaza fair-play-ul, corectitudinea, competitia si frumusetea unui concurs.

100 de elevi, in proba de baraj

Astazi, in cadrul aceleiasi olimpiade, se va desfasura proba de baraj (care nu este o proba obligatorie), unde s-au inscris 100 de elevi, in baza unei cereri. Dintre acestia se vor selecta 20 de participanti care vor alcatui lotul national largit, iar primii 6 elevi din clasamentul acestui lot vor participa la Olimpiada Internationala de Chimie „D. Mendeleev”, care va avea loc in Federatia Rusa, in perioada 1-7 mai. Toti elevii din lot vor urma un program intensiv de pregatire si, in urma testelor pe care le vor sustine, se va stabili componenta echipei (formata din cei mai buni patru chimisti ai tarii), care va reprezenta România la Olimpiada Internationala de Chimie, ce se va organiza anul acesta in Georgia, la Tbilisi, in luna iulie.

Olimpiada Nationala de Chimie, gazduita anul acesta de Bacau, s-a deschis oficial, in prezenta Ministrului Educatiei, Adrian Curaj, duminica, 17 aprilie. In afara de concurenti sunt, in aceste zile, in orasul nostru si 47 de profesori insotitori, dar si 56 de membri ai comisiei, din care fac parte personalitati marcante in domeniu, profesori de elita din intreaga tara, academicieni, conferentiari, cadre didactice preuniversitare si universitare. Ceremonia de inchidere a olimpiadei va avea loc joi, 21 aprilie, de la ora 18.00, la Teatrul de Vara „Radu Beligan”.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ