Alegerile prezidentiale din aceasta toamna au scos la inaintare ca argumente electorale numai mizerii. Cum niciunul dintre candidati nu era suficient de bun ca sa se „vânda” de unul singur, echipele de campanie au ales marketingul agresiv, pe sistemul ca, daca tot nu-l pot ambala frumos pe candidatul lor, macar sa-l tavaleasca prin noroi pe contracandidat.
Inca de la inceput, am asistat la doua campanii: una intre cei mai bine doi clasati si una intre restul plutonului si candidatul PSD. In vreme ce Ponta il balacarea pe Iohannis, Udrea si Macovei il balacareau pe Ponta. Cam la asta s-a redus campania electorala, care a avut un puternic „déjà vu”, pentru ca a venit cu deloc proaspata idee de a vota „raul cel mai mic”.
Balacareala la nivel inalt s-a transmis, din pacate, si la nivelurile de jos. Ca de fiecare data, asistam la maniera deloc eleganta in care o autoproclamata elita scuipa cu dispret pe obrazul „mahalalei inepte” care, in opinia sa, nu stie sa voteze. De aici pâna la extremismele de genul „sa le luam dreptul de vot celor care nu voteaza cum trebuie” nu a fost decât un pas.
Si e de-a dreptul inspaimântator cum aceste „elite” care se proclama democrate copiaza apucaturi totalitare. E greu sa intelegem un lucru simplu si anume ca interesul national este suma intereselor individuale.
Mi se pare extrem de nociv ca alegatorii sa fie judecati pentru alegerea lor si este si mai nociv pentru democratie ca unii sa se considere detinatorii adevarului absolut. Au mai fost, ce-i drept, unii care considerau ca numai ei stiu cum trebuie facuta politica si rezultatul a fost cât se poate de neplacut.
