23 aprilie 2024
ActualitateO clasa de la Antipa si 12 profesori, la spitalul TBC

O clasa de la Antipa si 12 profesori, la spitalul TBC

O eleva de clasa a XII-a a fost internata dupa ce a fost diagnosticata cu tuberculoza.

Alerta luni dimineata in Colegiul „Grigore Antipa” Bacau.

Depistarea unei eleve de clasa a XII-a cu bacilul koch (care declanseaza tuberculoza – TBC) a impus luarea unor masuri imediate pentru intreg colectivul in care a invatat aceasta: mai exact 15 colegi de clasa si 12 profesori.



Cu totii au fost trimisi la Spitalul de Pneumoftiziologie pentru a fi testati.

„Din cei 15 elevi, patru sunt in examenul de bacalaureat. Eleva in cauza nu este inscrisa in examen. Cei patru au dat deja proba de examen, insa toti au testul negativ la examinarea TBC, asa ca nu au fost probleme”, a explicat prof. Daniela Bilbor, directorul adjunct al colegiului. Testarea in masa a elevilor si profesorilor de la acest liceu a fost confirmata si de spitalul la care acestia s-au prezentat pentru prelevarea de probe.

„Toti au venit in dispensar. Doar eleva de la care a pornit alerta are test pozitiv. Ea a fost si internata si va sta sub supraveghere medicala si tratament pâna se negativeaza testul. Conform procedurilor din programul national de combatere al TBC, toti contactii au fost supusi investigatiilor de specialitate si au primit tratament profilactic.

Au fost 15 elevi de toti. Dintre acestia, un caz a fost confirmat, doi nu au venit la testare, iar alti doi nu au venit la citirea rezultatului. In final, au ramas 10 cazuri pentru tratament profilactic, iar dintre acestea unul nu a putut lua medicamentele de preventie pentru ca este vorba despre o eleva care tocmai a nascut”, ne-a declarat si dr. Gabriel Gavrila, directorul Spitalul de Pneumoftiziologie Bacau.

In final, cei care sunt in examen nu au avut nevoie de invoiri din partea comisiei de bacalaureat, iar restul contactilor vor fi monitorizati.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri