29 martie 2024
InterviuO „alecsandriana” la Tel Aviv

O „alecsandriana” la Tel Aviv

„Important e sa aplici ceea ce inveti la scoala in viata ta de zi cu zi”

Începând cu acest an scolar, unul dintre cei mai valorosi elevi ai Colegiului National „Vasile Alecsandri” va urma cursurile unui prestigios colegiu international de lânga Tel Aviv, Israel, in baza unei burse de care se va bucura timp de 2 ani. Raluca Ciubotariu, de la clasa a XII-a F, ne-a acordat acest interviu in care incercam sa descoperim alt mod de a face educatie. Si de a vedea lucrurile.

Reporter: Vorbeste-ne putin despre bursa pe care ai obtinut-o. Cum s-au intâmplat lucrurile? 



Raluca Ciubotariu: Inca imi pare ireal ca sunt aici, daca stau sa ma gândesc cum a inceput totul. Eram la ora de informatica si dna prof. Cojocaru Laura ne-a vorbit despre aceasta noua scoala din Israel despre care a aflat de pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean si care oferea burse pentru programul de Bacalaureat International. Stiam ca taxa de scolarizare pentru un astfel de program nu este deloc de ignorat, iar in prezentarea proiectului nu era mentionat procentul pe care bursa „partiala” il acoperea. Dar nu m-am gândit la aspectul acesta in momentul in care m-am decis sa ma inscriu. A fost curiozitatea cea care m-a convis sa aplic, desi o astfel de dorinta nu era deloc realista, in viziunea mea. Curiozitatea de a vedea daca as fi, totusi, admisa era cea care ardea, mai ales ca acest proiect insuma, nu asa cum m-as fi asteptat sa imi apara in cale, niste vise la care renuntasem de ceva vreme. Apoi a venit raspunsul si confirmarea bursei. Totul devenise posibil pentru mine, pentru ca bursa imi acoperea 90% din costurile totale, insa tot mi-a fost greu sa spun cu voce tare ca plec, desi undeva, in interior, am stiut ca nu pot sa spun «nu» acestei provocari, invatasem deja asta din provocarile pe care le-am intâlnit anterior.

R.: Sa obtii o astfel de bursa tine si de sansa. Insa, in spatele foilor dintr-un dosar sta multa munca. Merita?

R.C.: Cum am spus deja, acest proiect s-a ivit in drumul meu in cel mai neasteptat moment. Ma interesasem cu ceva timp in urma ce presupune Bacalaureatul International si imi dorisem foarte mult sa particip la un schimb de experienta in timpul liceului, dar la momentul respectiv parea a fi prea târziu pentru a mai lua in considerare astfel de idei. Dar apoi a aparut oportunitatea aceasta, erau multe cerinte de indeplinit pentru a avea un dosar eligibil, iar timpul aproape expirase când am aflat, dar nu a contat. Când stii ca sansele sunt asa de mici, e normal sa te intrebi daca merita, dar nu imi doream decât sa imi satisfac aceasta curiozitate, cel putin la inceput. Probabil de aceea nici nu m-am gândit la toate detaliile: ce aveam sa fac daca primeam un raspuns pozitiv? Am vrut sa renunt intr-un punct – si nu pentru ca nu ar fi meritat efortul, dar imi era frica sa nu imi fac sperante – insa trimisesem deja o parte din dosar si primisem noi informatii de la comitetul de admitere. Pentru mine, acesta era un semn, asa ca am continuat. Sunt foarte recunoscatoare ca am primit sustinere totala din partea profesorilor Ramona Palade-Jitaru si Nona Andrei, din partea familiei si a prietenilor. Altor mentori, precum prof. diriginte Catalin Barbu, abia daca le-am mentionat inscrierea mea, si asta, pentru ca, desi luasem in serios dosarul, nu prevedeam ca acest proiect avea sa imi schimbe viata. Pentru mine, era doar o evaluare, un test al carui rezultat imi doream sa il ascund.
S-a dovedit a fi cu adevarat o sansa si cred ca orice elev ar trebui sa isi asume macar un astfel de test, fara asteptari, pentru ca doar atunci ajungi sa iti pretuiesti activitatea, progresul. Am observat ca majoritatea celor care vor sa se inscrie in proiecte ori urmaresc sa impresioneze cu un portofoliu plin de realizari „care dau bine”, ori renunta pur si simplu la acest gând, deoarece li se pare ca e prea mult de munca la dosarul solicitat. In cazul acestor mentalitati, e evident ca efortul nu merita facut.

Educatia inseamna pace

R.: Evident, vorbim despre schimbare – pe toate planurile. Ma gândesc ca viata ta se modifica acum substantial si imi imaginez ca, asa spirituala cum te stiu, traiesti la cote inalte, filtrând prin inima si minte, experiente de tot soiul. Cum e scoala in Israel?

R.C.: Cu siguranta „schimbare” e cuvântul anului pentru mine. Pâna acum, de fiecare data când am fost intrebata cum e aici – si mi s-a adresat intrebarea asta destul de des in ultima vreme – m-am rezumat la detaliile structurale din programa scolară: EMIS – the Eastern Mediterranean International School – nu este o scoala care respecta programa sistemului educational israelian, ci o scoala care ofera programul de Bacalaureat International, program care se preda si in câteva scoli private din România.
Totusi, unicitatea scolii din apropierea Tel Avivului rezida in bursele oferite pentru acest program costisitor si in misiunea scolii, de a transforma educatia intr-o forta de pace in aceasta zona de conflict. De asemenea, principiile de evaluare difera, cursurile sunt in limba engleza, notele sunt de la 1 la 7, iar fiecare elev isi alege câte o materie din cele 6 categorii diferite de studiu, dintre care 3 vor fi studiate la un nivel avansat, iar celelalte 3 la nivel standard. Eu am ales Matematica, Engleza si Business Management – avansat si Fizica, Araba si Film – standard. Cam aceasta e prezentarea generala pe care o fac de fiecare data când sunt intrebata. Dar adevarul e ca asta nu spune nimic despre cum e scoala in Israel si cu atât mai putin despre experienta mea. Chiar daca as vrea sa descriu tot ce mi se intâmpla, nu as putea. Mai am nevoie de timp si nu pentru ca nu m-am acomodat, ci pentru ca e prea devreme sa trag linia si sa analizez. Insa pot spune ca e foarte diferit. Diferit si frumos. Totul e nou pentru mine si chiar daca viata iti aduce noutati in fiecare zi, acum eu trebuie sa gasesc un echilibru pentru a extinde ce e nou si a pastra ce e vechi – vechi nu cu sensul de deteriorat, ci cu sensul de inradacinat, de acasa.

R.: Ceea ce nu stiu chiar toti e ca esti un elev interesat nu doar de „felia” de lectie servita la ore, ci de un plan al generalului, iar in stiintele umaniste asta inseamna mai ales contactul cu alte civilizatii. Prognozezi ca aceasta etapa de scolarizare sa-ti deschida orizonturi si mai largi?

R.C.: Intrebarile exista mereu, toti le avem, pregatite sau nu sa fie puse. Consider ca pentru mine oportunitatea aceasta nu e benefica doar in plan academic, ci si in plan personal, iar cel mai important e felul in care le imbini, modul in care aplici ce ai invatat la scoala in viata de zi cu zi. Faptul ca sunt acum in mijlocul unei alte culturi, inconjurata de colegi veniti din peste 30 de tari, nu m-a facut decât sa imi pun mai multe intrebari, sa vreau mai multe raspunsuri, din diverse domenii, de la istorie si psihologie, pâna la matematica sau literatura. Metoda de predare este, de asemenea, foarte diferita, iar atunci când esti provocat sa gândesti in profunzime anumite probleme, nu stii niciodata unde te va duce propria curiozitate. Eu sper ca ma va ajuta sa imi gasesc drumul pe mai departe.

R.: Ai un pariu cu invatatul limbii statului-gazda. Cât cântareste el?

R.C.: Nu poti sa locuiești 2 ani intr-o tara fara sa vrei sa inveti limba poporului-gazda. Nu ar fi corect. Am vrut de la inceput sa imi aleg cursul de ebraica, dar, din pacate, acest curs la nivel de incepator nu este acreditat de catre IB. Acum trebuie sa invat singura – alt alfabet, scris de la dreapta la stânga, si spun ca trebuie, deoarece, dupa o luna in Israel, nu realizezi doar ca esti pierdut intr-o mare de semne necunoscute pe strada, dar s-ar putea ca limba sa fie un raspuns esential pentru diverse curiozitati culturale. Asa ca m-am inscris si la un club de ebraica. Trebuie sa invat macar cuvintele de baza. Citisem recent ca atunci când ii vorbesti unui om in limba lui materna, ii atingi inima si cred ca si tu simti altfel raspunsul lui, oricât de putin i-ai intelege esenta. Bineinteles ca si modul in care cultura araba se delimiteaza in Israel, conflictele istorice si politice, m-au atras inca de la inceput, dar limba araba o studiez la scoala.

„Sa reinvatam sa ne unim fortele”

R.: Auzim mereu ca ne pleaca geniile. Tu ce vrei sa faci? Te intorci in tara?

R.C.: Participarea mea in acest program mi-a grabit plecarea de acasa cu un an. Nu aveam un plan exact, dar imi doream sa merg la universitate in afara tarii. De asemenea, plecarea mea de acum a amânat cu un an inceperea facultatii, asa ca am timp sa ma mai gândesc, mai ales ca nu m-am decis nici macar asupra domeniului, dar vreau sa fac ceva in care sa ma regasesc – desi geniu e prea mult spus – si care sa fie util. Din perspectiva pe care o am acum, nu as fi exclus intoarcerea in tara pentru facultate, dar din câte stiu, diploma de Bacalaureat International nu este inca recunoscuta in România, iar procesul de echivalare nu stiu daca ar merita. Cu toate acestea, as vrea sa ma intorc la un moment dat, pentru ca imi iubesc tara si nu e o iubire pe care o afirm la intâmplare, ci una pe care o pot simti atât in momente de bucurie, cât si in momentele in care imi e frica pentru prezentul si viitorul ei. Dar ca sa ajut, in loc sa incurc, trebuie sa invat multe lucruri si de aceea cred ca ma aflu in locul potrivit. Nu imi place sa promit lucruri, sunt constienta ca in afara voi avea alte sanse, iar ca sa indreptam anumite lucruri in România, trebuie sa invatam, sa reinvatam sa ne unim fortele.

interviu realizat de prof. Ramona Palade-Jitaru

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri