20 aprilie 2024
CulturăNu vreau sa mai indrept lumea

Nu vreau sa mai indrept lumea

“A merge pe cant intr-un echilibru instabil, deci, a indrazni indrazneala catre Cel de Sus – precum Regele David in psalmii sai – este starea permanenta a Ceciliei Moldovan.”
Radu Cârneci

Luni seara, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” din Bacau a avut loc o noua intâmplare literara, organizata si patronata de Asociatia Culturala “Octavian Voicu”, respectiv Cenaclul “Octavian Voicu”, manifestare pusa sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacau. Au participat, ca de fiecare data, membri ai asociatiei, poeti, scriitori, critici literari, public iubitor de poezie. Programul a fost destul de generos, despre care a vorbit Petre Scutelnicu, presedintele asociatiei. “In aceasta seara avem momente deosebite legate de lansarea de carte a poetei Cecilia Moldovan Mersul pe cant, tiparita de Editura Semne, care beneficiaza de o Prefata a scriitorului si criticului literar profesorul Marius Manta, iar in partea adoua sub semnul proiectului Cultura, o sansa pentru viitorul Bacaului, il vom sarbatori pe poetul nostru George Bacovia.”
Noul volum de poezii al scriitoarei Cecilia Moldovan, al patrulea in ordinea aparitiilor, a fost “criticat” si prezentat de criticul literar Petre Isachi: “Cecilia Moldovan ne ofera o carte de referinta in contextul in ceea ce a scris, Mersul pe cant, un titlu elocvent, care ilustreaza pe de o parte conditia poetului, a scriitorului, pe de alta parte conditia omului intr-un moment istoric in care primeaza spectacolul, in care primeaza viziunea carnavalesca, in care tot ce este sfânt este marginalizat. Este o carte care ne confera un portret al autoarei, un portret in palimpsest, un portret al epocii pe care o traim cu totii.”
Inainte de citi din volumul recent iesit din teasc, autoarea s-a confesat invitatilor: “Anul acesta a fost unul generos pentru mine ca inspiratie. Am o supereceptivitate a evenimentului, traiesc foarte mult in exterior, in sensul a ce tot ma inconjoara, social, natura, iar aceste stari le-am pus in versuri. Sunt doua volume aparute anul acesta, primul se numeste Inger din oficiu, iar volumul pe care il lansez astazi, Mersul pe cant, este o continuare din punct de vedere al sentimentelor si am ajuns la concluzia ca nimic nu se poate schimba, cel putin pe moment, si atunci trebuie sa gasesti cai in care sa traiesti cu demnitate viata, sa te alimentezi din tot ce spiritul gaseste prolific si generos.”



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri