Nu este zi în care să nu aud pe câte cineva spunând: “Gata! M-am săturat, nu mai pot tolera această situaţie!”
Nu mai acceptă câinii de pe stradă, nu mai vrea promisiuni fără acoperire, nu mai vrea sa fie dus cu zăhărelul, nu se mai poate şi basta!
Dar situaţia care i se pare de nesuportat nu e de azi, de ieri. Există de 5-10-15 ani. Cel puţin. De când la Putere erau prietenii săi. Atunci situaţia nu-l deranja. Nici nu o vedea pentru că nu era în interesul său să o vadă. Abia acum, când nu mai ajunge la borcanul cu miere şi când alţii-s cei care împart ciolanul, abia acum vede ce e în jurul său şi i se pare intolerabil. In-to-le-ra-bil!
Nu-i aşa că e fantastică ţară asta?!
Căci nu doar politicienii sunt în situaţia asta. Lideri de sindicat, şefi de instituţii, chiar simpli cetăţeni nu mai suportă, de exemplu, să le fie majorate salariile.
Atunci când lefurile au fost tăiate aiurea de cuplul Băsescu – Boc, toată lumea era fericită. Atunci era bine! Acum, când se încearcă schimbarea paradigmei, nu e bine! Sindicalişti cu vilă şi cu limuzina ne explică, doct, că nu se poate, că e rău, economişti care nu văd clasica corelaţie dintre micimia salariilor şi lipsa forţei de muncă bocesc pe umărul multinaţionalelor venite în căutare de sclavi în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Până şi simplii lefegii, dependenţi de chenzine, îi căină pe bieţii patroni care nu-şi vor mai schimba Mercedesul în fiecare an, ci la doi.
Sindromul Stockholm este adânc înrădăcinat în ADN-ul românilor şi de acest lucru profită o gaşcă întreagă de afacerişti veroşi, veniţi să jumulească o ţară care, odinioară, ştia să-şi pazeazsca resursele.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
