Noul proprietar al Rafo analizeaza conditiile de repornire a instalatiilor

4


Reprezentantii companiei Andres Capital GmbH din Austria, noul proprietar al societatii Rafo, a revenit la Onesti la inceputul acestei saptamâni. Ei au avut o serie de discutii tehnice cu administratia rafinariei cu privire la programul de dezvoltare si de repornire a instalatiilor, inclusiv cu necesarul de resurse financiare, dar au discutat si cu liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian.

Astazi – au precizat reprezentantii Andres Capital – exista doar contractul de preluare a rafinariei, dar, pentru ca acesta sa devina efectiv, in urmatoarele doua saptamani noul proprietar trebuie sa intre in posesia actiunilor preluate de la Petrochemical Holding, respectiv actiunile libere de orice sarcina si partea de 30% din actiuni aflate in gaj la VTB Capital.

Doar atunci va incepe finantarea efectiva in primul proiect de modernizare si de repornire, inclusiv efectuarea tuturor platilor restante. Noul proprietar spera ca pâna la inceputul lunii iunie toate problemele sa fie rezolvate. Sindicatul a solicitat, insa, o garantie a pastrarii locurilor de munca celor circa 400 de salariati, aducerea cât mai urgent la zi a drepturilor de natura salariala si luarea in calcul a majorarii salariilor in perioada urmatoare, salarii care astazi sunt la 30% din veniturile celor din sectorul de prelucrare a titeiului in România.

Partile au convenit ca se vor reintâlni in urmatoarea perioada pentru a se anunta definitiv programul economic si social al noului proprietar

Cum a ajuns Andreas Capital la Rafo

Noul proprietar al rafinariei din Onesti a dezvaluit ca in urma cu cici luni nu stia nimic de Rafo si nu era interesat de achizitia unei rafinarii. Insa, in baza unei colaborari cu firma VTB Capital, din Londra, si din dorinta de a intra in afaceri in domeniul distributiei de produse petroliere, in parteneriat cu o societate din Germania, acum planuieste sa achizitioneze, intr-o prima etapa, 40 de statii de distributie si depozitele aferente. O a doua etapa de preluare va aduce alte 40 de benzinarii care, impreuna cu cele 27 de statii de distributie ale Rafo, sa-i permita ocuparea unui segment important pe piata de distribuire a carburantilor, pentru distribuirea produselor Rafo.
Dupa mai multe discutii fara rezultat, la inceputul saptamânii trecute actionarul majoritar de atunci al rafinariei, Iacov Goldovskiy, i-a invitat la Viena pe cei de la Andres Capital, pentru semnarea unui contract.

Rafinaria din Onesti – a precizat si Ion Marian – este o unitate bine conservata si intretinuta si poate suporta orice modernizare si repornirea etapizata sau integrala, iar cei aproximativ 400 de salariati pastrati special in rafinarie pentru lucrari de mentenanta si repornire sunt bine pregatiti profesional.

„In conditiile in care se mergea pe procedura de faliment a Rafo, drepturile salariale puteau fi achitate undeva la inceputul lunii iulie, urmând din nou o pauza de acordare de trei – patru luni pentru salariatii ramasi si cei plecati din unitate. Daca noul proprietar va ramâne determinat si hotarât, asa cum s-a prezentat pe el si intentiile sale, exista sansa reala ca Rafo sa aiba un viitor. Iata de ce in numele salariatilor i-am urat bun venit noului proprietar.”
Ion Marian, liderul Sindicatului Rafinorul



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ