26 aprilie 2024
EvenimentNotarii publici si-au upgradat cunostintele in materie de drept procesual civil

Notarii publici si-au upgradat cunostintele in materie de drept procesual civil

Cei peste 100 de notari publici, membri ai Camerei Notarilor Publici Bacau, s-au reunit, weekendul trecut, la Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”, din localitate. Intâlnirea a avut loc in cadrul colocviului profesional „Norme de procedura civila si activitatea notariala.

Confluente” si a avut ca principal, scop perfectionarea in materie de drept procesual civil a notarilor publici. De altfel, pregatirea permanenta a acestei categorii profesionale se impune mai ales in contextul in care activitatea notariala a fost domeniul care a primit impactul cel mai puternic din partea noilor legi.

„De la data aparitiei noului Cod Civil, in profesia notarilor, au intervenit foarte multe noutati care, de multe ori, ne pun in incurcatura atunci când trebuie aplicata legea. Bunaoara, au aparut norme juridice, nu discutabile, dar mai greu de inteles, iar pentru intelegerea lor este necesara o dezbatere, o discutie cu specialisti, cu profesori – cadre universitare, judecatori, procurori, avocati etc.



Speram ca, in urma acestor dezbateri, sa avem un plus de cunoastere. Pe de alta parte, prin modificarea Codului Penal, de exemplu, au fost introduse infractiuni care pot afecta activitatea notarului public, daca acesta nu este atent. Or, daca nu-si indeplineste obligatiile, se considera ca, din neglijenta, a facut-o si poate sa fie pedepsit. De aceea, ne pregatim zilnic, pentru activitatea notariala ”, a decalarat Stefan Isache (foto), presedintele Camerei Notarilor Publici din Bacau.

Activitatile profesionale din acest sfârsit de saptamâna au beneficiat de prezenta lectorului universitar dr. Claudiu Constantin Dinu, de la Universitatea Bucuresti, fost consilier prezidential, si totodata, un avocat de exceptie, autor al numeroase carti de specialitate, de volume juridice.

Pe durata a celor cinci ore de dezbateri, cei prezenti au aflat despre cum trebuie interpretate corect normele legale nou aparute, purtându-se discutii, printre altele, despre insolventa, actele de executare silita, despre citatie (cum se citeaza o persoana in strainatate s.a.), despre cum se inlatura de la mostenire un mostenitor care nu-si cere dreptul in termnul prevazut de lege, divorturi etc.

„Problema divortului, mai veche in activitatea notariala, este un câstig mare pentru societatea româneasca prin faptul ca acestea se pot produce pe calea amiabila, notariala. Dar, nu aceasta este cea mai grea problema a noastra, ci noutatile care izvorasc din Codul Civil, cod care, la drept vorbind, este ABC-ul nostru. Or, noul Cod Civil a venit cu modificari esentiale in raport cu vechiul cod. In plus, avem probleme in legatura cu instrainarea bunurilor de catre lichidatorul judiciar, fiindca trebuie sa stim ce fel de act juridic intocmeste lichidatorul, la fel, ce fel de act intocmeste executorul judecatoresc care vinde bunuri din executarea silita, intrucât cumparatorul foloseste acest act in fata unui notar când vrea sa vânda acele bunuri s.a.m.d. De aceea trebui sa apreciem cu atentie daca actele sunt intocmite corect”, a incheiat presedintele Stefan Isache.

Camera Notarilor Publici din Bacau este o organizatie profesionala care ii reuneste pe toti notarii publici din circumscriptiile Curtilor de Apel Bacau si Neamt, desfasurând activitatea pe raza celor doua judete.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri