Noi și sașii

În ciuda declaraţiilor prezidenţiale pe tema prieteniei milenare dintre români şi saşi, istoria se încăpăţânează consemneze altfel relaţiile interetnice din Transilvania. Nu, românii şi saşii nu s-au iubit; de fapt, saşii i-au jefuit şi exploatat pe români timp de sute de ani.

Astăzi admirăm localităţile săseşti, bisericile, clădirile construite de saşi; totul, însă, a fost făcut cu munca românilor, obligaţi să plătească taxe şi să presteze munci în folosul saşilor.

În preajma intrării României în Primul Război Mondial, viitorul diplomat Vasile Stoica (membru al delegaţiei române la Versailles în 1919 şi la Conferinţa de Pace de la Paris în 1946) scotea cartea „Suferinţele din Ardeal”.

Un capitol este dedicat relațiilor dintre români şi saşi, de la colonizarea acestora în Transilvania începând cu secolul XII. Deşi, iniţial, erau egali în drepturi cu românii, saşii – se spune în lucrare – au devenit, în timp, autonomi şi aliaţi ai regilor maghiari obţinând privilegii şi drepturi asupra românilor.

Până la 1789, românii aşezaţi pe terenuri care aparţineau saşilor erau obligaţi să plătească dijma (o zecime din recoltă) preotului săsesc din satul cel mai apropiat. În satul Poiana, de lângă Sibiu, românii care se căsătoreau trebuiau să plătească taxă comunei săseşti Dobârca.

Satele româneşti erau obligate să ofere forţă de muncă gratuită pentru lucrările din localităţile săseşti: drumuri, clădiri, chiar şi servitori pentru slujbaşi. La 1582, oraşul Sibiu interzice românilor pescuitul în râuri.

În secolul XVII, la 12 kilometri de Sibiu, la Poplaca se decide: „dacă vreun Valach cojeste un copac făcându-l să se usuce, va fi spânzurat de creangă copacului; dacă vinovatul nu poate fi prins, comuna Poplaca are să dea alt Valach că să fie spânzurat în locul lui”.

În 28 August 1679 sfatul oraşului Braşov aduce următoarea hotărâre: „Dacă în comuna Râşnov moare un Valach şi nu are copii, pământurile şi averea lui vor fi moştenite nu de neamuri, ci de cel mai apropiat Sas din vecinătate. Acelaş lucru are să se întâmple şi dacă mortul are copii, însă copii sunt căsătoriţi în alt sat, precum şi atunci, când se poate dovedi că pământurile părintelui mort au fost odinioară săseşti”.

Şi scrie Vasile Stoica, despre relaţiile românilor cu saşii, mai spre zilele noastre, pe la 1900: “Guvernele ungureşti le-au dat mâna liberă faţă de Românii din ţinuturile săseşti. Iar ei, unde conducerea e în mâna lor s-au purtat faţă de noi cu un şovinism mai brutal chiar şi decât şovinismul Ungurilor. Aceasta mai ales în oraşele Sibiu, Braşov, Sighişoara, Mediaş, Bistriţa, Sebeşul Săsesc şi Orăştie, şi în comitatele Sibiu şi Braşov. Nu este ram de activitate, în care să nu fi căutat ei înăbuşirea sau cel puţin opăcirea propăşirii noastre”.

Capitolul poate fi citit în întregime la adresa http://bit.ly/2vzCQrv.

În concluzie, e bine să ne dorim pace între etnii dar e bine să nu uităm nimic din ceea ce s-a întâmplat. Pentru că dacă uităm, dăm ocazia Istoriei să se repete.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"