La inceputul anului 1990 eram corector la ziarul Desteptarea (citeam, in tandem, unul manuscrisul, iar celalalt urmarea pe spalt, materialele care urmau sa fie publicate) si, spre seara, ne-a venit la corectura un interviu cu Dinu Patriciu (habar nu aveam cine este respectivul domn), fruntas liberal, avea sa ne lamureasca Doru Kalmuski, autorul interviului.
Am citit pe nerasuflate textul, l-am reluat si, contrar uzantelor, am inceput comentariile. Vorbea de doctrina liberala, de privatizare, de strategii, manipulari si “aderenta la ideile noului liberalism”.
Ni se parea un om picat din cer: ce privatizare?, ce somaj?, ce inflatie? Mai spunea domnul Patriciu atunci de apetenta tinerilor intelectuali pentru ideile liberale, a studentilor mai ales, de propagarea “din om in om” a acestor idei in rândul muncitorilor.
Mi-am manifestat indoiala ca interviul va avea ecou pozitiv in rândul cititorilor nostri, mai ales ca avea un ton optimist: privatizarea trebuie facuta repede, fara sincope, fara acele “rele” de care s-a tot vorbit in, deja, trecuta orânduire. Vise, domnule Patriciu, am zis, noi le stim pe ale noastre.
Recitesc acel inteviu acum, dupa 24 de ani, pe care il republicam, prin amabilitatea autorului. De ceea ce spunea atunci liberalul Patriciu s-a ales praful: privatizarea s-a transformat intr-un jaf national, PNL a trecut prin chinurile Iadului, in acesti ani a fost farâmitat, rupt, tradat, iar acum inghitit, acoperit intr-un invelis incert la culoare si miros.
Acele frumoase “strategii”, analize concrete pe regiuni si ramuri, “nuclee propagandistice”, dar si unele temeri privind “privatizarea brutala” s-au dovedit a fi doar vise frumoase ale unui tânar liberal, increzator, convins ca ideile neoliberale vor prinde si vor fi insusite de majoritatea populatiei.
Dincolo de “relele” care s-au intâmplat, de degringolada politica, de politicile bazate pe interese de grup, dar si straine de “specificul românesc”, unele impuse otova de institutii internationale, Dinu Patriciu nu a abdicat de la principiile lui, de la crezul ca “liberalismul este singurul rapuns” la intrebarea incotro mergem, chiar si atunci când a fost marginalizat, scos de pe linie.
N-a mai trait pentru a se bate in continuare pentru ideile lui frumoase. Poate ar fi iesit ceva.
